Arta Lilu: O româncă din SUA face bani desenând pe marginea pozelor


    IMG
    Ia poze cu mici „imperfecţiuni” şi desenează pe marginea lor. Ilinca Stănescu, o româncă plecată la vârsta de 10 ani în SUA, a dezvoltat o mică afacere online cu poze desenate pe la colţuri. Fiecare instantaneu pe margine căruia adaugă tuş sau acuarelă este mai apoi vândută cu câteva sute de dolari.
    Ceea ce face Ilinca Stănescu este, spune chiar ea, Lilu Art. Are în total câteva zeci de mici opere, pe care le expune pe propriul site, liluart.com. Ilinca povesteşte pentru Vox Publica cum i-a venit ideea unei astfel de pasiuni şi cum o banală poză poate ajunge exponat Lilu Art.

    Cum ţi-a venit ideea să desenezi pe marginea fotografiilor?
    M-a lovit după ce mi-am luat un aparat Nikon. Mi-am spus atunci că în 20 de ani îmi voi deschide o mică galerie şi voi avea nişte poveşti uimitoare în spatele fiecărei fotografii. Între timp mi-am zis cum ar fi dacă în loc de fotografiile propriu-zise m-aş apuca să desenez pe margine fiecăreia în parte. Prima fotografie pe care am modificat-o a fost cea în care mă dădeam pe o bicicletă. Aşa a început, prietenilor mei le-a plăcut ideea, am făcut câteva poze desenate şi pentru ei şi iată, am ajuns aici.
    Explică-mi tehnica pe care o foloseşti pentru a ajunge la lucrarea finală.
    Lilu începe de fiecare dată cu o fotografie. Încerc să-mi dau apoi seama ce vreau să adaug. Uneorie e o bucată din interiorul fotografiei, altădată e o continuare a marginii sau pur şi simplu cu un chenar complet diferit de ceea ce este în poză. În funcţie de ce-mi inspiră poza decid cu ce desenez: tuş, acuarelă, cărbune, acrilic. Dau drumul la muzică şi încep să fac o fotografie Lilu.
    Ce trebuie să aibă sau, dimpotrivă, să-i lipsească unei poze pentru a deveni o operă Liluart?
    Inspiraţia îmi vine în funcţie de tipul fotografiilor. Trebuie să aibă ceva emoţie în spatele ei, e suficient să inspire arta să iasă la lumină.
    Există fotografii, să zicem perfecte, la care nu ai dorit să adaugi culoare?
    Da, există unele care sunt perfecte aşa cum sunt ca fotografii. Adesea mă gândesc că arta scoate ce e mai bun dintr-o fotografie, iar fotografia scoate la iveală ce e mai bun din artă. Cred că sunt extrem de complementare.
    Câte astfel de lucrări ai realizat până acum?
    Am făcut în total 38 de exponate Lilu Art şi am alte trei la care lucrez acum.
    Câte dintre fotografii sunt ale tale şi câte ale altor persoane?
    Cele mai multe sunt făcute de mine, dar mai ales în cazul celor făcute la comandă, clientul îmi pune la dispoziţie propriile fotografii (de exemplu o fotografie de nuntă, sau una cu un bebeluş).
    Ce îţi place să fotografiezi în special?
    Îmi place să fotografiez natura, în toate formele ei. Frumuseţea ei simplă, arhitectura ei.
    Ce este mai important pentru tine, fotografia sau desenul? Fără care dintre ele nu ai putea trăi?
    E o întrebare capcană. Aş zice că fotografia pentru că surprinde momentul exact, dar în acelaşi timp aş zice că şi desenul, pentru că surprinde emoţia din spatele momentului.
    Câte fotografii ai vândut până acum? Care este cel mai bun preţ pe care l-ai obţinut pentru o fotografie?
    Am vândut 17 lucrări, iar preţurile lor variază între 100 şi 500 de dolari.
    Ai plecat la 10 ani din România. Ai vreo poză de-acolo pe care ai transformat-o? Cu ce era?
    Mă pregătesc să scanez câteva fotografii din România şi mi-ar plăcea să lucrez cu astfel de amintiri.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here