"As merge la vot daca dl. Basescu mi s-ar parea chiar mai periculos pentru democratia din Romania decit mi se pare acum"



    antonesei blog
    Liviu Antonesei rezuma povestea implicarii sale politice, dar si pe cea, relativ recenta, a refuzului sau de a merge la vot. Vorbeste despre iluzia „raului cel mai mic”, dar si despre Creta, locul in care e probabil sa emigreze.

    La inceputul anilor 90 faceai in campanii electorale „door to door”. Ai facut si politica activa, ai fost lider PAC, presedinte de consiliu judetean. Acum, ai spus asta de mai multe ori inclusiv in spatiul public, esti dezgustat de politica si vrei sa nu mergi la vot. Cum ai ajuns la asa ceva? Cind a fost momentul in care echilibrul s-a rupt si in urma caruia a aparut aceasta stare de refuz radical?
    Cite prostii n-am facut cu totii la inceputul anilor 90! Cit priveste dezgustul de politica, pai, acesta nu s-a instalat deodata, ci printr-o acumulare de dezamagiri. Practic, inainte de referendumul cu suspendarea presedintelui, eram decis sa nu mai votez niciodata, cel putin nu in existenta asta!, aici, in Romania – sa mai votez, eventual la alegerile locale acolo unde m-as instala, daca imi duc pina la capat gindul de a pleca in alta parte pentru a-mi trai sfirsitul vietii, intr-un loc ceva mai normal, mai placut. Eram la Londra, la festivalul de film romanesc, cind Parlamentul a modificat legea referendumului desi procesul electoral era inceput. Nu mi-a placut asta si, intors in tara, m-am prezentat la urne si am votat impotriva suspendarii presedintelui, deci i-am dat a doua oara votul d-lui Basescu! Dupa jumatate de ora, cind am revenit acasa, am asistat la scena incredibila cu „tiganca imputita”. Mi-am dat doua palme si mi-am spus ca asa-mi trebuie daca n-am avut ce face si am infruntat ploaia ca sa votez pentru un asemenea ins! E limpede ca nu voi mai lua vreodata decizii pripite si, mai ales, provocate de evenimente exterioare si nu pur si simplu de propria mea constiinta!
    Cum s-a consumat entuziasmul tau pentru politica? Mai ales: cine l-a consumat?
    Cred ca entuziasmul meu fata de politica a fost, concomitent, victima unor asteptari prea mari fata de clasa politica si a unor prestatii execrabile aproape in massa ale politrucilor nostri! Daca e sa fiu sincer pina la capat, constat ca am si eu vina mea in aceasta privinta. Cine m-a pus sa am asteptari mari, cine m-a pus sa am asteptari tout court fata de oamenii astia?!

    Nu cumva si tu ai devenit mai pretentios, mai excesiv in revendicarile tale fata de anumiti politicieni?
    Dimpotriva, pe masura ce a trecut timpul, cred, am devenit tot mai realist, mai modest in asteptarile mele, oricum, nu i-am mai judecat pe politicieni prin prisma idealurilor mele de la inceputul pluralismului, nici in functie de valori absolute. N-am mai vrut, de pilda, sa fie neaparat suta la suta cinstiti, m-as fi multumit ca, pe linga buzunarele lor, sa se gindeasca, totusi, macar uneori, si la cei carora le-au cerut, chiar cersit, cum vad chiar in aceasta campanie, votul! La un moment dat, m-am obisnuit si cu faptul ca nu poate exista politica, poate nu doar aici, fara minciuna si fara demagogie, dar as fi preferat ca politrucii sa nu minta tot timpul, chiar si cind nu e neaparat nevoie, probabil ca sa nu-si iasa din mina, cum as fi preferat ca demagogia sa fie doar o camasa, care mai poate fi si data jos, nu chiar pielea iubitilor nostri politruci!
    Sa alegem, dintre doua rele, raul cel mai mic! Nu ti se mai pare un tip de optiune realist? Nu mai poti merge la vot ca sa alegi macar asa – un raul, dar raul cel mai mic?
    Asa am crezut si eu! Nu am votat „pozitiv” decit in 1990, cind am dat votul meu regretatului Ion Ratiu, in care vedeam un model politic, ca si in Corneliu Coposu, modele care, din pacate, n-au facut purici deloc in politichia noastra. Am mai votat pozitiv cu candidatul PAC la Primarie, caruia i-a facut si campania electorala, tot in 1992, dar cu stringere de inima in 1996. Este vorba despre dl. Constantin Simirad – cum ti se pare ca a evoluat intre timp?! Tot in 1996, am votat si celelalte candidaturi PAC pe care le-am avut la dispozitie. Dupa aceea, am votat exclusiv pe strategia „raul cel mai mic”. Dar cum evaluam „raul mai mic” si ce ne facem cind constatam ca „raul cel mai mic” se dovedeste odata ales,un rau urias? Dar sa exemplificam – in 2000, cind l-am votat in turul al doilea pe dl.  Iliescu, ba chiar am instigat la vot, cit de mic era raul?! In fond, atunci, am facut una din marile mele greseli – pentru ca, intre unul cu miinile pline de singe si altul cu gura plina de rahat, nu era nimic de ales. Am invatat insa ceva – atunci cind nu e de ales, cind nimic nu te misca in directia unui candidat, pur si simplu nu votezi, nu e jocul tau, sa-l joace cei care au nevoie de el!
    Ce ar trebui sa se intimple pentru a reveni asupra deciziei de a merge la vot anul acesta?
    Ar trebui ca dl. Basescu sa mi se para chiar mai periculos pentru democratia din Romania decit mi se pare acum. Din fericire, din simpla imprejurare ca sintem membri ai UE, D-Sa nu-si poate urma pina la capat structura autoritara, asa ca nu va ajuge nici Lukasenko, nici Chavez, nici macar un dictator mai mititel, dar, cu o majoritate ostila cum are acum, de buna seama ca va da mult de lucru jurnalistilor care, cum stim, sint tomomate in slujba mogulilor. Sau ar trebui ca vreunul dintre contra-candidati sa mi se para brusc exceptional, ceea ce, ma tem, nu va fi cazul. Oricare dintre ei ar fi putut deja dovedi asta. S-ar spune ca totul, de la UE la candidatii prezidentiali, conspira pentru a ma lasa sa stau in casa in ziua celor doua tururi si sa-i urmaresc pe dragii mei concetateni, cu candidatii lor cu tot, cum se agita! Toti ne meritam soarta si nu ma exclud din aceasta ecuatie, poate nu am facut destula politica la vremea mea, poate nu am facut una destul de buna sau, poate, pur si simplu nu trebuia sa cedez presiunilor, amicale ce-i drept, dar nu dusmanii ci prietenii iti pot face belelele cele mari!, ce s-au facut asupra mea sa ma bag in politica activa, desi pe mine nu ma bintuia deloc o asemenea dorinta!
    Optiunea ta (refuz dezgustat!) poate deveni un exemplu de urmat. E un exemplu de urmat?
    Nu, cu siguranta nu este un exemplu de urmat, nu vreau sa fie un asemenea exemplu, pentru ca as fi si un fel de scuza dupa aceea! Cred ca fiecare trebuie sa gindeasca cu propria minte si sa decida singur daca si ce anume voteaza. Ma tem insa, daca ne uitam la cifrele in scadere accelerata ale prezentei la vot, ca nici n-ar trebui sa dau eu vreun exemplu. Am senzatia ca nu sint singurul dezgustat de aceste bande – erau sa scriu sleahte, dar sleahta e ceva nobil! Asistam, in ultimii patru-cinci ani, la un fel de greva electorala in curs de generalizare. Nu cred ca vom avea prezente mai bune nici in toamna asta, in ciuda trucului cu referendumul, care mi se pare destul de jalnic, se putea gasi si ceva mai bun!
    Au trecut 20 de ani de la Revolutie sau ce o fi fost in decembrie 89. Sintem unde sintem! Ai asteptat prea mult de aceasta perioada sau ai asteptat realist si s-a intimplat, in fapt, prea putin?
    Daca la inceput eram cumva fantast, imaginindu-mi evolutiile la modul rapid si maximal, deja dupa feseneiada din ianuarie 1990 si, mai ales, dupa mineriada din 13 – 15 iunie 1990, am devenit mai mult decit realist. Problema nu este ca nu s-a intimplat ceea ce visam eu in decembrie 1989, nici ca nu am evoluat precum tarile care au avut alt start la iesirea din comunism, pentru ca au avut si alte conditii de start!, ci ca nu s-a petrecut nici macar ceea ce putea, obiectiv vorbind, sa se intimple, daca aveam o clasa politica cit de cit responsabila. Asa, chiar si ceea ce s-a facut s-a facut parca impotriva vointei ei, oricum in afara ei, fie prin presiunile UE, fie prin mici insule de autonomie – culturala, economica, mediatica, civica etc – care au reusit totusi sa apara in ciuda ei! Asta mi se pare, in fond, dramatic.
    Ai fost un intelectual implicat; ulterior, un spectator angajat. Ce esti acum?
    E greu de spus! Mai intii ca, pentru perioada cit am fost implicat in politica, am renuntat la statutul de intelectual! N-am scris articole de opinie in toata perioada aceea, nu m-am pronuntat ca intelectual sau jurnalist asupra mersului lucrurilor la romani, pentru ca nu mi se parea onest sa joc si sa arbitrez in acelasi timp. Vad ca acum nu mai exista asemenea scrupule, devreme ce demnitari ai statului tin rubrici in ziare sau fac emisiuni de TV  unde se rafuiesc cu adversarii politici. Nu cred ca mai exista vreo tara in lumea asta unde asa ceva este posibil! In al doilea rind, daca sint intelectuali cei care se pun trup si suflet la dispozitia unor politicieni, oricare ar fi acestia, atunci eu, cu siguranta, nu sint asa ceva. Eu pot sprijini idei, valori, institutii, dar nu persoane politice, cel putin nu din politica bastinasa! Un spectator angajat, in sens aronian, cred ca sint si acum, chiar daca ma exprim mai putin in presa clasica si mai mult in cea electronica – si, de fapt, ma exprim mai putin in general in cele politice si obstesti! Inainte de toate insa, eu ma socotesc un scriitor, un scriitor care evita pe cit poate, pe cit este omeneste posibil dependentele. Deci, prefer sa mor pre limba mea, ca orice alta pasare libera.
    Emigrezi in Grecia pentru ca ai fost dezamagit de politicieni sau te bate sa te duci acolo din ratiuni care depasesc meschinul joc politic autohton?
    Politica bastinasa poate fi cel mult un catalizator, care sa ma ajute sa pun in opera mai repede o decizie pe care mental am luat-o mai de mult. Sigur ca are si politica treaba ei in chiar formularea deciziei interioare. Sint deja dublu bunic, asta inseamna o virsta, nu mai am oricum de trait cit mai trait deja si, atunci, nu e oare firesc sa doresc sa-mi traiesc apusul intr-un loc in care sa ma simt, totusi, bine, in primul rind, sa ma pot socoti om si nu fraierul de serviciu al politrucilor nostri? Ezit, de fapt, intre Cracovia si Creta, locuri care imi plac la fel de mult, desi din motive diferite. S-ar putea sa cistige ultima pentru ca are si puternice argumente meteorologice. Au bagat astia, de la Ceausescu la CET-ul care a inceput sa repare punctul termic in iunie si n-a terminat nici acum, au bagat deci astia atit frig in mine, ca doar un loc aproape mereu insorit ar mai putea sa mi-l mai scoata din oase!
    N.B! Liviu Antonesei se va alatura in curind echipei VoxPublica.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here