Povestiri pe unde scurte 4 Reîntîlnirea cu Mircea Iorgulescu

Eram de aproape un an corespondent plătit cu minutul la Europa Liberă. Într-o seară, cînd mă duc să înregistrez, îl văd pe Mircea Iorgulescu. Ne întîlniserăm ultima oară la România literară în 1989. Îi dăduse articolul lui Roger Câmpeanu. Ne-am salutat complice, ca de obicei. El urma să plece într-o excursie în străinătate. Credeam că se va întoarce şi sînt sigur că înainte de a pleca şi el credea acelaşi lucru. Ajuns în Franţa, cu automobilul său Dacia, a avut de ales între a rămîne acolo împreună cu soţia lui, care nu mai voia să se revină în ţară şi a se întoarce singur. Cele două fete ale lui Mircea Iorgulescu erau în România.Cînd după cîteva săptămîni am auzit în redacţie că „a rămas Iorgulescu” am avut un şoc. Ca şi Nicolae Manolescu, Iorgulescu era adeptul luptei de poziţii de aici, condensată în formula „Să plece ei, de ce să plecăm noi?”. E adevărat că înainte de excursia din care n-avea să se mai întoarcă Mircea Iorgulescu era bolnav şi că posibilităţile lui de a avea un tratament medical sigur în ţară erau tot mai scăzute, totuşi nu îmi pica bine că un luptător ca el plecase. L-am auzit apoi la Europa Liberă cu nişte comentarii prudente, dar în care îi recunoşteam nervul polemic.După alte cîteva luni a venit revoluţia, încît n-a apucat să devină una dintre marile voci ale Europei Libere, ceea ce cred că l-a marcat după aceea. Oricum, de pe urma experienţei sale pariziene a devenit un susţinător al stîngii sindicaliste , mai întîi cu umor, apoi tot mai ritos.
Ne revedem la Europa Liberă. Părea neschimbat, cu ochii lui mari, strălucitori şi cu vocea bine timbrată, pe care i-o ştiam.
Biroul din Bucureşti al Europei Libere se mutase din strada Jules Michelet pe Eminescu, într-un bloc de opt etaje cu firme, reprezentanţe diplomatice şi chiriaşi unul şi unul care aveau să cumpere unul cîte unul apartamentele pe care le primiseră de la Regia Autonomă care avea în proprietate locuinţele de protocol, blocurile pentru diplomaţi şi diverse locuinţe de serviciu pentru demnitari. Europa Liberă avea un apartament la etajul opt.
După ce ne îmbrăţişăm, Mircea Iorgulescu mă anunţă cu voce gravă: „Eşti citit!” „De cine?” îl întreb. „De mine.” îmi răspunde, ca şi cum ar fi fost propria sa instanţă. La Europa Liberă era considerat un jurnalist excelent, chiar şi de cei care nu puteau să-l înghtă. Ştia să descopere subiecte şi era respectat pentru viziunea lui asupra evenimentelor din ţară. Dar n-o nimerea totdeauna. Într-o zi, la Praga, apare în biroul redactorilor. „Nu mai scrie nimeni!” zice, semn că avea ceva important de comunicat: „În România s-a scumpit peştele!” anunţă, după care părăseşte biroul redactorilor, lăsîndu-i pe toţi să se întrebe „Şi ce dacă?” Peste vreo jumătate de oră se întoarce cu explicaţia: „E semn de criză!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here