Asasinarea lui Cezărică

Nu sunt Idele lui Martie, dar şi calendele lui noiembrie sună ameninţător. O conjuraţie de largă concentrare reacţionară, însumând români, maghiari şi germani, stă cu mâna pe pumnal. Cu respiraţia în dinţi şi cu inima la gură, Liberatores vor să salveze republica şi s-o dea înapoi cetăţenilor. Dictatorul trebuie ambuscat în Parlament – cu condiţia ca, între timp, să nu-l dizolve sau să nu-l facă unicameral. Clepsidra ticăie, adrenalina creşte, nervii se întind.
Cine a fost mai mare: Cezar sau Traian? Greu de spus. A, dacă întrebarea e pusă azi, când din Marcus Ulpius Nerva Traianus ne-au mai rămas doar brăţările dacice furate şi filmul lui Sergiu Nicolaescu, atunci răspunsul e uşor.Să nu ne fie ruşine să-l comparăm pe Cezar al lor cu Traian al nostru, chiar dacă ne este. În fond, amândoi au stat la bloc: Cezar într-un modest apartament din Suburba, Traian ceva mai central, în Bacău şi la Constanţa. Amândoi au fost pe mare, iar unul din ei, Cezar, a pierdut orice ocazie să se mai întoarcă acolo. Amândoi au fost cuceritori: unu la început cu Galia, celălalt cu Mangalia. Cezar a continuat cu Britania, Hispania, Germania, Traian cu axa Washington-Londra-Chişinău, dar a fost înfrânt.
În luptele politice interne, Cezar şi-a lichidat prietenii romani, Traian pe prietenul Roman şi apoi pe prietenii lui. Amândoi au fost iubiţi de plebe: Cezar până la moarte, Traian rămâne să vedem în două tururi până când. La problemele pe care fiecare dintre ei le-a avut cu democraţia, contemporanii au venit cu soluţii bazate pe coaliţie şi, în cazul în care ele n-au ţinut – cazul lui Cezar –, direct pe cuţit. Traian părea să fi depăşit problemele de cuţit în două rânduri: la coloană şi la glanda tiroidă. Cu toate astea, n-a putut evita să ajungă la cuţite cu Opoziţia.
Cezar şi-a ţinut imperiul pe creştere economică şi şi-a lăsat supuşii în belşug. Traian ne lasă, dacă ne lasă, în sărăcie şi un pic dezorientaţi. Adică în criză politică, economică şi de nervi.
Dacă n-am trăi în 2009, dacă n-ar exista hidrocentrale, penicilină, televiziune prin cablu, petrol, democraţie, dacă n-ar exista UE, NATO şi FMI, dacă n-am trăi protejaţi de tehnologie şi de luciditatea globală a unei umanităţi occidentalizate, s-ar putea zice că situaţia e gravă. Dar aşa, e doar comică. Nu e război, nu e secetă, nu sunt lăcuste şi nici epidemie de ciumă. Pământul nu se va izbi de meteoriţi uriaşi, nu vor reapărea dinozaurii, nu va dispărea, pe durata vieţii noastre, stratul de ozon şi, în următoarele cinci generaţii, Universul nu se va răci. Ce mai contează că Traian al nostru dă semne imperiale şi dinastice, că vrea să dizolve Parlamentul fără să fi ţinut minte corect ce scrie în Constituţie, că îşi bate joc de sensul uman al conceptului „majoritate“ şi că uită, în cezarica lui îngâmfare, rolul sănătos pe care-l joacă în democraţie proştii rotiţi la termen? Ce mai contează că brutuşii liberali şi pesedişti nu înţeleg, în inconştienţa lor vegetală, pe cine vor să asasineze mai întâi: pe dictator, pe popor sau pe partenerul de complot?
Astfel de asasinate fac istoria să râgâie şi să se scobească între dinţi, îndepărtându-se de noi. Tot ce avem de făcut e să schimbăm canalul şi să mulţumim Romei antice că a existat. Noi suntem contemporani cu Cezarică, împăratul dacilor leneşi, care nu mor de foame fiindcă îi împiedică medicina modernă şi ajutorul european.
Text publicat pe Caţavencu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here