Badea, activistul Partidului Capitalist Român. N-are rost să ne plîngem de Libertatea
Două chestii bune pe care le-am citit la Petrişor Obae şi care îmi dau motive de mici polemici la o cafea.
Mişto a fost analiza lui Obae pe segmentul de seară, Realitatea versus Antena 3. O să mă opresc la publicul amator de Mircea Badea care este: educat, alcătuit din mulţi manageri, oameni care cîştigă bine etc.
Culmea e că publicul descris acolo seamănă perfect cu portretul robot al cetăţeanului „de succes” pe care eu nu dau multe parale. Sînt tipi mişto în multinaţionale, companii, zona business. Dar sînt şi 90% nişte impostori numai buni de băgat în CAP. Badea seamănă cu ei, activistul model al capitalismului românesc, cu crăvăţică la gît, pomădat, îngrijit şi cu glume de autobază tot timpul la el, sexist, un amestec de băiatul mamei şi băiat „de combinaţie” cu diplomă.
Badea este ca un proaspăt politruc pe la şedinţele de partid de altădată. Face glumiţe, e entuziast şi crede cu tărie în viitorul de aur al propriei băşcălii. Eram sigur că ăia sau alea care se uită la el privesc ca în oglindă.
Nu!, pentru că frumos la această nouă generaţie de băieţaşi şi fetiţe de corporaţie care au nevoie de injecţii cu umor de autobază ca să-şi mai elibereze gîtul (din cămaşa apretată şi) de molozul pe care îl înghit cu zîmbetul pe buze la slujbă. Badea este simbolul defulării insului laş prins de fapt foarte bine în jug de patron – el e simbolul tipului care face exact ce zice patronul cîştigîndu-şi în acelaşi timp statutul de om liber şi mare jurnalist al ţării. Singurii liberi într-o dictatură sînt clovnii curţii. Or, din punctul ăsta de vedere Badea şi-a ţintit perfect publicul. Pentru că situaţia lui cu Voiculescu reproduce milioane de relaţii patron – angajat din Romania. E păcat însă că angajatul visează la cravată strînsă de gît şi glumiţe obraznice cu şeful, în loc să viseze să-şi cîştige dreptul de a fi ok…
Ştiţi reclama aia cu „omul care îl face pe şef să rîdă merită o bere”? Ăla e Badea şi el e antrenorul viitorulor „clovni de companie”, un soi de umanoid de companie. Mai muşcă, se mai pişă pe covor, dar e simpatic.
Aşa că, drag public al lui Badea, dacă te vei fi găsind şi pe aici, scuză-mi invectiva de mai sus, dar sînt destul de autocritic uneori încît să permit să fiu critic şi cu un personaj abstract – publicul din analiza lui Obae…
Libertatea de a povesti despre penisul unui călugăr…
Obae preia o dezbatere de la radio Guerrilla. Unde te plîngi dacă găseşti o primă pagină precum cea din Libertatea de azi (sau din Cotidianul de azi, aş completa). Bun, sînt un amator de atitudine, dar aici mai bine nu intervii. Evident, victima poate să facă plîngere şi atunci ar avea sens ca organizaţiile de media să acorde sprijin acestei victime a cărei intimitate a fost călcată în picioare. Dacă ziarul ajunge pe mîn aunui copil? E o întrebare puţin ipocrită…
