Băsescu îl dă pe Geoană pe mîna baronilor din PSD


    poza_deschidereMă îndoiesc că Băsescu e străin de povestea cu înlocuirea lui Dan Nica de la Interne. Dar, aşa cum mă aşteptam, nu vrea să vadă coaliţia ruptă pînă la alegeri. Şi cu atît mai puţin să fie acuzat că o eventuală ruptură ar fi opera lui. Aşa că după ce Boc a zis că nu-l mai vrea pe Nica la Interne, iar Geoană că ori Nica ori la revedere, Băsescu l-a convins pe Geoană să vină la Cotroceni, Boc avînd convingerea în plic. Haotizat şi disperat că pentru el a început numărătoarea inversă, Geoană reacţionează după inspiraţia ultimului minut. Mai întîi a susţinut că nu se duce la Cotroceni. Apoi s-a dus şi a ieşit de la întîlnire cu acuzaţia că Băsescu e ipocrit. Boc n-a zis nimic, după discuţia de la Cotroceni. Băsescu a refuzat propunerea PDL-ului cu interimatul lui Blaga. Dar n-a mai rostit numele lui Nica, ci a propus un independent sau un reprezentant al opoziţiei în funcţia de ministru de Interne. Cred că a făcut-o la plezneală. Mai important însă e că le-a solicitat împricinaţilor să se întîlnească – poate or cădea la înţelegere. În felul ăsta l-a pus şi pe Boc într-o situaţie neplăcută – fiindcă nu-i spui premierului „Du-te, Emile, cu propunerea ta de-aici.” În privinţa lui Geoană lucrurile stau şi mai prost fiindcă toţi cei din PSD care nu vor să plece din funcţiile căpătate politic vor face presiuni asupra lui să rămînă şa guvernare.Dacă Geoană era pe cai măcar mărişori în sondaje, iar în PSD ar fi existat speranţa rezonabilă că el ar putea cîştiga alegerile, tot partidul l-ar fi urmat încă de ieri, cu mesaje din filiale şi cu tot tacîmul dorinţei de a cîştiga alegerile din opoziţie. Or după decizia la vîrf, că PSD nu va accepta propunerea lui Boc de înlocuire a lui Nica, din teritoriul controlat de baroni a urmat o tăcere prevestitoare de rău pentru viitorul în partid al lui Geoană.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here