Colivia de sticlă


    Am deschis blogul în urmă cu trei ani, încercând un exerciţiu de
    condei. Am vorbit despre o temere majoră a oamenilor care se uită la
    televizor, o teorie şi o practică invocate până în zilele noastre:
    manipulare, conspiraţie şi cenzură.  Toate cred că s-au adeverit, dar
    dacă locuri ca acestea au demonstrat măcar câtorva oameni contrariul,
    atunci suntem mai câştigaţi.
    Am avut privilegiul unui spaţiu de libertate în care mi-am croit
    gândurile fără constrângeri. Am râs, m-am amuzat, m-am înfuriat, am
    căpătat speranţă, am trăit iar dezamăgiri şi iar am râs. Pe toate
    le-am făcut în joacă şi convinsă fiind că oamenii care se iau prea
    în serios sunt mai puţini creativi şi mai sărăci pe dinăuntru.
    Într-o zi, un om m-a oprit şi m-a întrebat de ce scriu. Ca să pot
    arăta că nu trăim într-o colivie de sticlă, i-am zis…
    Altfel spus, scriu pentru că întâlnesc oameni care mă inspiră.
    Întâlnirea cu ei e o bucurie care se întregeşte când o
    împărtăşesc. Oamenii aceştia nu prea fac audienţă. Îi întâlnesc
    în călătorii, în cărţi, în sălile de spectacol, la radio, iar,
    dacă am noroc, mă văd cu ei şi la televizor. După reperele mele, sunt
    oameni care mişcă lumea şi mă ajută şi pe mine să cresc. Scriu
    despre ei şi locurile în care îi aflu într-un gest simbolic de
    mulţumire pentru că m-am nimerit în lumea lor. Unde vă invit cu drag
    şi necenzurat.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here