Bursa premierilor ocupă media. Johannis, Dăianu, Georgescu, Boc?

octombrie 14, 2009 0

Alegeri prezidenţiale? Care alegeri prezidenţiale? La modă sunt acum premierii. Cu doar 38 de zile înaintea scrutinului pentru Cotroceni, partidele şi candidaţii la funcţia supremă în stat au intrat în febra căutărilor pentru scaunul de prim-ministru, asta după ce guvernul Boc II căzut marţi victimă primei moţiuni de cenzură adoptate în ultmii 20 de ani de Parlament. Johannis, Boc, Georgescu, Dăianu sunt câteva din numele ce ar putea ocupa Palatul Victoria de săptămâna viitoare sau din decembrie.
Primii care au ieşit la rampă au fost liberalii. Care au venit şi cu un nume în weekendul trecut. Unul surpriză, vehiculat doar în surdină mai degrabă în calitate candidat la preşedinţie decât ca pretendent la Palatul Victoria: Klaus Johannis, primarul Sibiului, cel ales în vara anului trecut pentru un al treilea mandat consecutiv cu peste 80% din voturi. Johannis, care într-un interviu acordat ziarului Cotidianul în aprilie 2009 lăsa să se înţeleagă că nu este tentat să vină la Bucureşti în acest an, nici ca şi candidat la preşedinţie, nici ca şi premier, pare să se fi răzgândit. Şi se arată dispus să poarte discuţii pentru funcţia de şef al Guvernului.

„Dacă aţi primi un telefon de la Cotroceni, aţi renunţa la Sibiu ca să conduceţi Guvernul? Când, acum sau altă dată? Acum. Nu. Dar altă dată? Cum v-am spus, nu vreau să exclud din evoluţia politică pentru următoarele decenii vreo linie, dar acum nu intenţionez să plec din Sibiu”, declara în aprilie, Johannis, în interviul amintit.

Nu dupa următoarele decenii cum spunea, ci în toamna aceluiaşi an, mai precis marţi, edilul Sibiului, afirmă că este dispus la discuţii. Asta în condiţiile în care sâmbătă a avut o întâlnire în acest sens, la Sibiu, cu liderul PNL, Crin Antonescu. Candidatura sa pentru jobul de premier tehnocrat al României este susţinută şi de UDMR, şi ar putea avea şi sprijinul PSD. Potrivit liderului social-democrat, Mircea Geoană, citat de NewsIn, o discuţie în trei – PSD- PNL- UDMR – va avea loc astăzi la Senat, la aceasta urmând să fie invitat şi Johannis. Cele trei formaţiuni au în vedere, potrivit vicepreşedintelui PSD Victor Ponta, formarea unei majorităţi parlamentare, pentru a-i forţa mâna preşedintelui Băsescu să-l numească pe Johannis.
În condiţiile în care cheia numirii viitorului premier la Traian Băsescu, PDL a anunţat că merge tot pe varianta demisului Emil Boc. Adică a celui pe care Băsescu a ţinut să-l omagieze în declaraţia sa de presă de marţi după-amiază. „Poziţia PDL, pe care am prezentat-o şi preşedintelui României este aceea de a-l susţine pentru a fi învestit, pentru a conduce un nou Cabinet (n.r. pe Emil Boc). PDL este solidar cu preşedintele său având în vedere reformele pe care le-a început Guvernul Emil Boc şi care doreşte şi este capabil să le ducă la bun sfârşit”, a declarat marţi, la finalul consultărilor cu Băsescu, liderul PDL Gheorghe Flutur, citat de NewsIn.
Recent intrat oficial în campania pentru Cotroceni, independentul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, are şi el propriile variante de premier. Ce-i drept, doar pentru momentul eventual în care va câştiga funcţia. Oprescu şi-a dezvăluit propunerile în weekendul trecut, la Arad: viceguvernatorul BNR susţinut de PSD Florin Georgescu şi liberalul marginalizat Daniel Dăianu. Georgescu, recent reconfirmat de Parlament în funcţie, i-ar putea călca pe urme şefului său direct, Mugur Isărescu, cel chemat în 2000 tot în plină criză, să salveze economia, în vremea preşedinţiei lui Emil Constantinescu. Georgescu a făcut parte ca şi Oprescu din vechea gardă a PDSR, ca şi Sorin Oprescu, şi a fost ministru de Finanţe în guvernul Nicolae Văcăroiu (1992-1996).
Daniel Dăianu a fost şi el la Finanţe, dar pentru scurt timp, în perioada 1997-1998, pe vremea guvernării CDR. Ulterior a fost ales europarlamentar PNL în 2007, scaun pe care l-a pierdut în vara lui 2009, după ce noua echipă a PNL condusă de Crin Antonescu a decis să nu îl mai treacă pe lista de candidaţi a partidului pentru eurolegislativ. Recent, Dăianu a pierdut şi bătălia pentru un loc în CA de administraţie al BNR pentru care a candidat ca independent.
Mai nou, Oprescu a aderat şi el la varianta Johannis. Miercuri dimineaţă, aceasta a declarat, citat de NewsIn, că edilul Sibiului ar trebui păstrat şi după prezidenţiale.
Sinteza realizata de Dan Duca

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.