Campania a început oficial. Măcar noi să ne păstrăm umorul

octombrie 24, 2009 0

Am o bănuială chiar din prima zi de campanie, că în dialogul lor de la distanţă candidaţii la preşedinţie o vor lua din ce în ce mai  după ppe arătură şi vor ajunge să se suduie reciproc. Nu prea au cum să ocolească atacurile la persoană din simplul motiv că pentru trei dintre ei, Băsescu, Geoană şi Antonescu,  campania a început cu cîteva luni bune în urmă. Mai direct, mai voalat, toţi trei şi-au tras mare parte din cartuşele de campanie înainte de a se da startul campaniei propriu-zise. Aşa că vom asista la un tot mai violent pugilat verbal, în care cei trei se vor încondeia pe zi ce va trece mai aprig şi, dacă ne luăm după precedente, sînt toate şansele să se ajungă la epitete nasoale. Ce-şi vor zice ei între ei rămîne de auzit. Am însă o rugăminte pentru domniile voastre, postatoare şi postatori aici, să ne păstrăm umorul. Adică să n-ajungem la „Să-ţi fac şi să-ţi dreg!” şi nici la „Auzi, bă!” Pe domnii candidaţi nu-i pot împiedica să-şi zică una sau alta, dar după experienţa precedentelor alegeri, nu mai vreau să şterg postări porcoase sau injurioase, unele cu explicaţii ulterioare de un umor involuntar pe care nu-l gust, de tip: „Sînt o persoană politicoasă, dar X nu merită mai mult decît să-l (bip!).”

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.