Candidaţii lui "Doamne, ajută"

noiembrie 15, 2009 0

AFP vine cu o analiză în care se constată un loc ultracomun: politicienii noştri nu se tem de nimic, în afară de Dumnezeu. Am tot scris despre asta, nu mă repet, dar tot ce mi-aş dori e să devină o temă de dezbatere. AFP priveşte superficial problema, dar măcar o repune pe tapet.
Agenţia compară celebra întrebare a lui Constantinescu pentru Iliescu cu situaţia de acum. E o prostie. Atunci, întrebarea aceea pe sub centură viza totuşi altceva: în traducere, însemna „Iliescu, îţi recunoşti descendenţa directă din vechiul regim?”.
Acum însă, lucrurile stau cu totul altfel. Nu e vorba decredinţă ca decizie individuală. Ci  de o credinţă în nevoia de implicare a instituţiei bisericii. Ceea ce e cam altceva. E o inerţie de mentalitate periculoasă care zace în capetele politicienilor. Cel mai ostentativ în închinăciuni fiind tocmai social-democratul nostru, Geoană.
Citez din AFP:

Biserica Ortodoxă îşi afirmă neutralitatea politică şi asigură că nu poate împiedica niciun credincios să participe la slujbă.
Iar, dacă o decizie a Sfântului Sinod autoriezază preoţii să candideze pentru posturi de consilieri departamentali, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stocia, asigură pentru AFP că „nu este vorba de a face politica partidelor, ci politica acelor comunităţi”.
O anchetă realizată cu camera ascunsă de Realitatea TV a arătat că preoţii sunt dispuşi să accepte „donaţii” în schimbul unei cuvântări în favoarea unui anumit candidat la prezidenţiale.
Analiştii denunţă o confuzie între stat şi Biserică, întreţinută „mai ales de oamenii politici”, în pofida statutului laic al ţării.
„În momentul în care preşedintele României, deci al tuturor românilor, sărută mâna Patriarhului ortodox, statul este pus într-o situaţie de subordonare în faţa Bisericii”, spune politologul Cristian Pârvulescu, vorbind espre depunerea jurământului de către Băsescu. (mai mult)

Şi citez dintr-un articol mai vechi în care analizam programul de guvernare înainte de alegerile parlamentare. Peste tot îi trăgeau cu biserica. În programele de guvernare!

Geoană vrea să aducă voluntariatul bisericesc în minister: „Cei care sunt slujitori ai bisericii, care muncesc în zona socială, trebuie să fie asimilaţi cu lucrători sociali ai Ministerului Muncii“.
În programul de guvernare al PD-L apare scris cu mândrie următorul obiectiv: „Menţinerea şi accentuarea prezenţei în societate a Bisericii şi stoparea tendinţelor de exilare a practicilor şi a discursului religios într-o sferă exclusiv privată“. Spaţiul bisericesc nu e privat, e public. Ba chiar se poate observa cu ochiul liber câte noi locaşuri de cult au apărut. Biserica e departe de a fi în declin. Deci, despre ce vorbim? Despre o iresponsabilitate, una de-a dreptul năucitoare pentru cei care mai cred în forţa laică de a ordona lucrurile. Nu credinţa e în chestiune, nici vorbă, ci felul primitiv-misionar în care este văzută în continuare prezenţa bisericii în spaţiul public de către toţi politicienii, indiferent de culoare.

Iar această stare de fapt vine dintr-o stare a discuţiilor publice pe care amanalizat-o în altă parte:

Pana in ’89, nimeni nu credea decat clandestin. Acum, nimeni nu mai este necredincios decat clandestin. Devii un paria fara sa stii de ce. Pana si tovarasul Iliescu a avut probleme in a-si recunoaste credintele impuse de o ideologie careia i s-a inchinat toata viata. Dar nu pe Iliescu vreau sa-l aud, ci mi-ar placea sa vad ca aceasta problema firava este dezbatuta cu simt de raspundere in spatiul public intelectual. Dominante sunt inca grupurile de dreapta, cu Patapievici si Liiceanu in frunte. Multi inca afirma raspicat ca nu exista intelectualism acceptabil fara liberalism si fara credinta in capitalism. Cu asa credinte ferme e loc intotdeauna si de putin Dumnezeu. Uniformitatea orientarilor in lumea intelectuala romaneasca este uneori inspaimantatoare. Putinele voci care ies din fluviul lenes al mainstreamului par a fi foarte usor de anihilat. Traditia romaneasca dezvaluie mai curand voci anticlericale (ceea ce e cam altceva) sau ateist-mistice (Cioran); in zona ateismului pur nu gasim mai nimic.
Intrebarea „crezi in Dumnezeu?“ e de-a dreptul indecenta, dar uneori e nevoie sa intri in acest joc prostesc pentru a castiga teren in spatiul public. McEwan se minuna la un moment dat de impactul pe care l-a avut asupra publicului american o antologie intitulata „New Atheism“, ideea fiind una simpla: este un sentiment puternic care neaga unul dintre cele mai puternice filoane culturale, dar care, in secolul XXI, inca isi gaseste cu greu o identitate. Nu cred in exporturile „din exterior“, dar si astea sunt utile cand nu avem de facut decat o minima fundatie pentru exprimarea unui sentiment extrem de important: necredinta. Isi are si Romania necredinciosii ei.

Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.