octombrie 11, 2009

Scrisoarea unui diavol bătrân către unul mai tânăr. Varianta românească

Oribile Michiduţă, diavol de Valahia, te salut cu respect de aici din Infern! Atât eu cât şi PreaMaleficul Lucifer ţinem să te felicităm pentru felul în care gestionezi situaţia din România. Pe zi ce trece observăm tot mai multe crime, jafuri, minciuni, depresii şi  sinucideri în ţara care ţi-a fost repartizată. Sunt mândru de tine şi de fiecare dată te dau exemplu diavolilor care se ocupă de alte ţări. Mai rar mi-a fost dat să văd atâta ingeniozitate în stârnirea scandalurilor, coruperea clasei politice, distragerea atenţiei de la lucrurile importante şi subminarea

octombrie 10, 2009

Un concert minunat. Jessy Dixon, omul spectacol

Am fost în seara asta la Sala Palatului la concertul lui Jessy Dixon, un nume mare al muzicii gospel. Dincolo de prestaţia sa excelentă şi de apariţia foarte-foarte bună a Paulei Seling, cei care au fost acolo au putut învăţa ceva de la acest artist american. Că importanţi sînt ceilalţi. Deşi era cel mai titrat şi mai cunoscut de pe scenă, cîntăreţul a cerut apaluze şi pentru orchestă, şi pentru cor, şi pentru pianista de culoare cu care a venit din SUA , i-a pus pe toţi în valoare, i-a ajutat . Un  spectacol minunat, un om minunat! Mă bucur că am fost acolo. Aţi fost

octombrie 10, 2009

Nobel pentru Obama. Puteau macar sa taca!

Nu a fost suficient de ridicol ca au decis sa ii acorde lui  Barack Obama Nobelul pentru Pace.
Au inceput sa si explice cum au ajuns la o asemenea idee.
Iata:
„Este dificil sa desemnezi un castigator la premiul pentru pace care sa fie mai apropiat de testamentul lui Alfred Nobel decat Obama
Vreau sa va spun ca ar fi putut sa o primeasca  (distinctia) prea tarziu.
Asadar, avem Nobel pentru Pace anul acesta nu pentru ce a facut cineva, ci pentru ce ar putea sa faca. Jalnic, jalnic, jalnic!
A, sa nu uit: omul care a spus enormitatile pe care le-am reprodus mai sus

octombrie 10, 2009

Ultima tuşă

Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Cosmin Hănceanu şi Florin Zalomir.Aproape cu siguranta nu ati auzit de ei .Sunt patru barbati pentru care Miorita e doar o lectura obligatorie de gimnaziu Fara concluzia resemnarii perpetue a romanulu.Primii campioni mondiali ai Romaniei de la Marian Dragulanescu incoace.. Si prima generatie valoroasa a antrenorului Covaliu. El trebuie ca a stiut cum sa-l remonteze pe Rares, vicecampoinul de la individual compus cum sa recupereze sapte tuse la rand in asaltul final contra lui Aldo Montani.Iar la finalul finalei sa castige la o singura tusa 45-44.meciul cu

octombrie 10, 2009

Vinul săpătmînii: un Muscat-Ottonel, să ne îndulcim niţel!

Da, din cînd în cînd trebuie să ne dăm seama că la masă nu sîntem singuri. Tocmai de aceea, Cezar Ioan vă recomandă, astăzi, un vin pentru cealaltă jumătate. Nu cealaltă jumătate a paharului, ci a vieţii noastre!
„Vinul acestei săptămâni e mai degrabă o sugestie pentru doamne şi domnişoare, fiindcă este aromat şi demisec: Muscat Ottonel Budureasca, 2007 (Dealu Mare).
Ce m-a făcut atent a fost nasul – intens, tipic – de strugure dulce, bine copt şi un pic de floare de tei. Gustativ, are un atac mai degrabă moale, discret, dar e relativ bine echilibrat

octombrie 10, 2009

Am veşti bune: Nick Cave va veni în Bucureşti să vă citească

A fost foarte plăcut aseară în Control. Şi am aflat şi vestea cea mare. Nick Cave ne-a trecut pe lista turneului său de promovare a cărţii „Moartea lui Bunny Munroe”. Săptămîna viitoare se întîlneşte cu editorii (cartea i-a apărut aproape simultan în vreo 30 de limbi) şi stabileşte exact traseul european deci vom afla şi date precise. Dar e sigur că va veni aici în următoarele luni.
Bun, o să-mi spuneţi că vine şi nu cîntă! Poate-l convinge cineva, eu ştiu!?…, că de aia dau ştirea aici. L-am văzut aseară citindu-şi din carte –  Bogdan Stănescu, adusese un

octombrie 9, 2009

Criză economică?! Ei, nu mai spune!

Pa Bulevardul Decebal (care deja bate Dorobanţiul la capitolul figuranţi), în zona în care locuiesc eu, s-au mai deschis trei cafenele de fiţe în ultima lună. Şi nu duc lipsă de muşterii. Gata, ştiu formula pentru a scăpa de criză. Se deschid cîteva zeci de mii de cafenele, iar cu taxele luate de la patroni se plătesc pensiile grase pentru care lupta parlamentarii!  Iar chestia asta, măsura cu localurile de fiţe trebuie băgată în acordul cu FMI-ul. 🙂

octombrie 9, 2009

Nu discriminaţi extratereştrii!

Poate că americanii au primul preşedinte de culoare, poate a primit şi premiul Nobel, dar asta nu înseamnă că noi, ca rasă umană, am renunţat la discriminarea celor diferiţi de noi. Încă mai putem ajunge la grade incredibile de cruzime faţă de cei pe care îi considerăm inferiori. Poate reuşim să trecem de culoarea pielii, dar ne vom împotmoli la religie. Sau…la  carapace!
Cam ăsta este mesajul ironic al filmului District 9, a cărui acţiune se plasează în Africa de Sud, ţara model pentru împăciuirea rasială. Nu este un film moralizator şi plângăcios, din contră,

octombrie 9, 2009

Ce a înţeles Securitatea din scrierile Hertei Muller

Am primit un link foarte interesant spre un blog unde sînt dezvăluite opiniile Securităţii despre ceea ce scria Herta Muller pe cînd se mai afla în România. Citiţi aici. Asta pentru cei care încă mai cred că Securitatea a fost o elită a patrioţilor!
Off Topic
Am făcut tragerea la sorţi pentru invitaţia la concertul lui Jessy Dixon. Cum am desemnat cîştigătorul şi cine este el, aflaţi de aici.

octombrie 9, 2009

Voxpublica la Adevarul

Cititi comentariile din subsolul articolului astuia. Un schimb de replici absolut savuros intre mogulul lor si consilierul prezidential Catalin Avramescu.  Cel mai rau o incaseaza, prin ricoseu, Bogdan Olteanu.
Si Dinu Patriciu  si Catalin Avramescu confirma autenticitatea textelor.
Cine zice ca forumurile sunt doar pentru pstaci de serviciu?

octombrie 9, 2009

Dezbatere: ce felie din publicitate va avea Internetul din .ro, dupa criza?

Pornind de la o stire care a starnit multe dezbateri, potrivit careia, in UK, publicitatea online a depasit, ca volum, televiziunea, ziarul Adevarul scrie un articol pe aceasta tema din care reiese ca, in Romania, nu se poate vorbi despre mai mult de 3% pentru publicitatea online, din totalul investitiilor in reclama.
Asa sa fie, oare?
Zilele acestea am discutat pe acest subiect cu mai multi playeri din online-ul romanesc. Intrebarea care se pune, logic, este daca nu cumva aceasta cota de piata „minuscula”, de sub 4-5%, s-a majorat, pe fondul crizei, substantial?
Chiar

octombrie 9, 2009

Premiul Nobel pentru zâmbet perfect

Barack Obama a primit premiul Nobel pentru Pace. Explicaţia oficială şi alte detalii se găsesc deja pe aproape toate site-urile de ştiri din România. Dacă nu aţi aflat deja, puteţi citi pe realitatea.net, ca să nu vă trimit în altă parte. Cert e că decernarea de azi i-a surprins pe toţi cei care cunosc într-o oarecare măsură biografia preşedintelui american.  Probabil că americanii care au aşteptat îndelung un nou „Mesia”, se simt acum şi mai mândri de conducătorul lor. Românii, în schimb, nu par foarte convinşi de legitimitatea unei astfel de desemnări. Să trecem

octombrie 9, 2009

Vă fac un Nick Cave în Control?

Haideţi să citim şi să cîntăm nişte Nick Cave diseara în Control. Aveţi detalii aici, ştiţi cum sună, eu zic să-l încercaţi şi în scris. Doar e Nick Cave. Există o rasă de tipi rocknrolleri adevăraţi care încep să pună mîna pe carte sau pe tastatură într-un stil foarte viu şi adolescentin. Mă gîndesc şi la Iggy Pop care mai nou citeşte Houellebecq cu pixul în mînă. Cave a mai scris, acum revine după vreo 20 de ani cu „Moartea lui Bunny Munro”. Unii i-au zis Australian Psycho.  Detalii aici.

octombrie 9, 2009

Irinel și-a scos dihorul lesbian la furat de pisici bete

Scurtă selecție de titluri din ziarele de azi, care nu are nevoie de vreun comentariu:
Botezatu și-a scos dihorul la restaurant
Daniela Gyorfi: „Nu am o relaţie cu George Tal! Doar fac sex cu el din când în când!”
Irinel Columbeanu: „Nu înţeleg de ce trebuie să ma încalece toate, ca pe un catâr”
Un homosexual a încercat să otrăvească două lesbiene, după ce acestea l-au acuzat de furtul pisicii
Oana Oprea: «Sânii mei au două kilograme»
Mort de beat, n-a simțit când cineva i-a tatuat un penis pe picior
Măgari vopsiți în locul a două zebre moarte,

octombrie 9, 2009

Pe cont propriu

Autoritățile par să-și recunoască incapacitatea de a face față crizei economice. De acum încolo, speranțele pentru intervenționism au murit, iar mediul de afaceri trebuie să se descurce singur. Ținând cont de performanța guvernamentală, poate nici nu-i așa rău.

octombrie 9, 2009

Nobelimea română

Un mit românesc autodidact ne spune că premiul Nobel ne-a tot dat târcoale. Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, poate şi alţii, ar fi fost vizaţi de comitetul suedez, dar ba Securitatea, ba nepăsarea, ba lipsa de susţinere, ba uneltirile colegilor s-au pus de-a curmezişul. Aşa o fi. Bilanţul oficial arată însă că prima oară când s-a vorbit de România la Stockholm a fost ieri.
Până acum, România e implicată în literatura premiului Nobel doar prin geografie. România este locul de unde provine Herta Muller şi locul despre care Herta Muller a scris. Sa tot spunem

octombrie 9, 2009

OPINIOMETRU Pe cine votează Cărtărescu?

Mircea Cărtărescu analizează şansele principalilor candidaţi pentru Cotroeceni:
Aşa încât, primul dintre cei patru care cade din jocuri, încă de la început, este Crin Antonescu. O repet, pentru acest om chiar şi faptul că a ajuns preşedintele PNL e o performanţă nesperată. Crin Antonescu e un om mult mai delicat şi mai decent decât ceilalţi trei, alături de care pare din alt film. E singurul care nu e deloc populist. Partea proastă e că despre el poţi spune doar ce nu e. Ce este, încă n-a arătat şi nu ştie nimeni.
Geoană se va duce la fund imediat după Crin Antonescu.

octombrie 9, 2009

Herta Muller. O splendoare

Cele doua  colaje scanate mai sus fac parte din antologia primei editii a Festivalului International de poezie Oskar Pastior” Sibiu 2007 (publicata la editura Art), unde Herta Muller e prezenta cu mai multe poeme si colaje.
În 2010, Editura ART va publica antologiile Festivalului Internaţional de Poezie „Oskar Pastior” Sibiu, ediţiile 2008 şi 2009, în care veţi putea regăsi opere ale Hertei Müller.
Cititi si dati mai departe!

octombrie 9, 2009

Curba lui Gauss a competenţei de la BNR. Cazurile Olteanu şi Stoenescu

De o parte, tânărul avocat care a prins un post de viceguvernator şi îşi ambalează lipsa de fundamente economice într-un discurs spontan dar abil. La capătul celălalt, un profesor de economie care la bătrâneţe şi după cinci ani de Consiliu de Administraţie tot n-a învăţat nimic despre ce înseamnă să fii bancher central. Pe rând:
Bogdan Olteanu. Nu lipsa de fundamente este principalul pericol

octombrie 9, 2009

Bogdan Olteanu. Cu filtru sau fara filtru?

Prin sustinerea si, dupa votul de joi din Parlament, impunerea lui Bogdan Olteanu in CA al BNR – pe functia de viceguvernator – actualul PNL isi da, inca o data, arama pe fata: pentru gasca de „liberali” din PNL nu conteaza competenta, valoarea, elita autentica, ci, dimpotriva, parvenitismul, lichelism, carierismul gol, politicianismul, mediocritatea.
Nu ne ramine decit sa speram ca sfatul lui Bogdan Baltazar dat celorlalti membri ai CA al BNR in privinta „modalitatii de utilizare” a lui Bogdan Olteanu la Banca Centrala va fi urmat ad literam: „Olteanu trebuie neutralizat in BNR si trimis dupa

1 26 27 28 29 30 33