Instructor calm
Nu știu dacă tipul chiar e calm, dar, cu siguranță, e bun la marketing. Pun pariu că a agățat o grămadă de cliente cu sloganul ăsta. Femeilor, în general, le displace să se țipe la ele, mai ales atunci când conduc. Oare de ce?
Lucruri care ne incomodează în faţa nemuririi
Ştiu că România e blocată în grevă şi criză politică şi, surpriză, Oprescu îşi anunţă candidatura după ce, surpriză, s-a lansat şi Băsescu în cursă, dar azi s-a acordat Nobelul pentru medicină. Sunt trei cercetători americani, doi bărbaţi şi o femeie, a căror descoperire ar putea duce la viaţa veşnică.
„Aceşti trei oameni de ştiinţă au găsit soluţia la una dintre cele mai mari probleme ale biologiei”, menţionează Comitetul Nobel, potrivit ştirii de pe NewsIn. Ei au descoperit o enzimă care ar putea ajuta la stoparea îmbătrânirii celulelor,
Ia mâna de pe Vasilică!
Cam așa ar suna, în variantă cehească, celebra vorbă românească „Pune mâna pe Vasilică și îți iei mașină mică!”, doar că Vasilică nu e miel, ci cățel, nu e unu’, ci sunt doi, și nu e plimbat în brațe prin metrou, ci parcat frumos în fața unei uși. Poza a fost făcută acum câteva luni, la Praga, și regăsită, ieri, prin computer.
Scriitorii au ales cuvintele potrivite: Băsescu-Bluto, Oprescu-ţambalist, Crin-cocker, Geoană-ciorap
Am invitat scriitori români tari să intre într-un joc: caracterizaţi într-o singură frază prezidenţiabilii. Evident, chestia cu fraza n-a prea ieşit. Dar jocul a fncţionat. Invitaţii – Simona Popescu, Şerban Foarţă, Petru Cimpoeşu, T.O.Bobe, Ana Maria Sandu, Lucian Teodorovici, Florin Lăzărescu, Florin Iaru – le-au schiţat din cîteva lovituri de tastatură portrete memorabile ale candidaţilor.
Rătăciţi în Panarama
Ieri, am fost atent la două emisiuni TV. Doar două şi fiecare a avut din partea mea cam 10 minute de atenţie. O să vorbesc însă doar de una din ele, deoarece la cealaltă, prezenţa lui Adrian Păunescu mi-a tăiat pofta de mâncare şi am preferat compania casetofonului, ca să nu rămână bunătate de păstrăv prăjit nedigerat ca lumea. Aşadar, pe seară-noapte, am văzut pe KanalD emisiunea Rătăciţi în Panama, o copie subnutrită a celebrului succes Survivor, condimentată cu glume proaste, cu scărpinat la testicule, cu aluzii deocheate din partea unor piţipoance… ce mai….
Ce se întîmplă cînd laşi Yale şi te apuci de muzici
Dirty Projectors, Bitte Orca, Domino, 2009
Ce e aia o trupă rock? Înţelepciunea populară zice că e atunci când trei băieţi cu priviri încruntate storc chitarele, iar un al patrulea (pe care un vocalist român cu firmă îl numeşte “şobolan”) sparge tobele. Ocazional, machismul vreunui Rob Halford se face delicat ţăndări, o Gwen Stefani transformă o trupă de talie medie într-una majoră sau numita Courtney Love etalează mai multe cojones decât trei sferturi dintre masculii momentului. Dar ăstea sunt excepţii.
Dirty Projectors e, la rându-i, copilul de suflet al
De week-end: "Glorie zeului elefant!"
O procesiune dedicată Zeului Ganesh, zeul elefant, de hinduşii din insula Mauriţius. Ganesh este zeul care ridică obstacolele şi care te ajută la început de drum. M-am bucurat că am putut să mă alătur valului de culoare şi parfum.
Muzica politicienilor
Am primit o leapşă de la Diana. N-am pre înţeles exact despre ce vorba, însă e ceva legat de politicieni şi piesa care li se potriveşte cel mai bine. Sau trebuia să le dedic eu o piesă? Nu mai ştiu, aşa că execut în ambele sensuri. Uite una care ar putea deveni imn pentru politica românească.
Şi una pe care le-o dedic eu.
Dau şi eu leapşa mai departe lui rogozanu, să-i stric weekendul, lui nenea, că n-am mai vorbit cam de multişor, lui M.D., e doctor în muzică, şi lui Cosmeanu, că se va lua în serios 🙂
Omul candidează. Un scriitor înţelept. 2008 va fi cel mai bun an din vieţile noastre
Şi-a anunţat omul candidatura. Aşa într-o doară, într-o atmosferă cîmpenească. S-au dus încolo mediatizările pentru Gigi şi Vadim sau pentru măreţul congres al lui Geoană.
Analiştii se întreabă deja dacă va fi independent susţinut de PDL sau va candida pentru PDL. Nu mă interesează.
Mircea Geoană îl va atacă tot timpul. Băsescu va ataca răul în general, va încerca să omoare balaurul.
Bun, acestea fiind zise vă reproduc ce mi-a spus azi un scriitor după ce mi-a ascultat două ore nemulţumirile, revoltele, prostiile. A concluzionat (parafrazez): am avut cîteva
Cu Teo despre politică: N-o să mă duc la vot! Şi pînă acum am fost la toate
Teo Trandafir ne-a împărtăşit cîte ceva din felul în care vede politica. Motivul pentru care i-am cerut părerea? E un om care ştie cu ce se mănîncă televiziunea şi, cum politica e acum 90 % televiziune, e clar că vedeta noastră ar putea lejer conduce un grup eficient de consilieri pentru orice candidat. Interesant e că Teo face parte din ceea ce se anunţă deja un trend: nu se mai duc la vot cei care au tot votat pînă acum!
“Măi, eu nu citesc ziarele, nu ştiu nici de la ce partid vin, ştiu doar că Băsescu e de la PDL şi Geoană, dimpotrivă… Dimpotrivă pînă la
Ocolul intelectualilor PDL şi al poporului PSD în 300 de minute
Am făcut cea mai concentrată excursie printre politicieni. Între 4 şi 7 jumătate seara am ascultat şi o serie de discursuri din falanga populară/pedelistă/intelectuală (au vorbit Preda, Stanomir, Avramescu), iar apoi m-am aruncat din înălţimile intelectuale de pe Alecu Russo într-o cursă nebună spre AeroBăneasa să simt pulsul pesedistului de rînd – a fost relansarea la candidatură a lui Geoană. Experienţă din care vă împărtăşesc acum în stil blogăresc, pentru că nu am timp în dimineaţa asta să par deştept:).
Să ne urăm succes!
Acum nişte ani, nu-mi amintesc exact câţi, purtător de cuvânt la Ministerul Industriilor condus de Dan Ioan Popescu era Carmen Şeuleanu. Ea a semnat comunicatul de presă cu cea mai haioasă încheiere pe care am citit-o vreodată (şi am citit nişte zeci de mii!).
Ce ar mai fi de furat prin România? Întrebare serioasă
Ăsta a fost mesajul care m-a întâmpinat aseara, când am ajuns acasă. „Atenţie! Se fură contoare din subsolul blocurilor!”. Nu mi-ar fi trecut prin cap că până şi subsolul blocurilor e în pericol, dar e clar că trebuie să fie o pradă bună dacă există cineva care să se chinuiască atâta să oprească apa, să-i explice pensionarei de la 1 de ce a lăsat-o cu şampon în păr, să demonteze chestiile alea, să le care până la maşină. În fine, m-am mirat, acum întreb: ce alte lucruri credeţi că se mai pot fura în România?
Armata pe burtă, banii în aer
Nu ştiu exact ce anume are în minte Traian Băsescu atunci când se joacă precum la teatrul de păpuşi cu Armata română. Adică, oricât de inutilă mi s-ar părea instituţia în sine, prin dimensiunile şi scopurile sale utopice, am remarcat că în acest an, Băsescu a şters pe jos cu şefii ei. Să fie o coincidenţă că s-a întâmplat sub mandatul unui ministru pe care îl cunoaşte foarte bine, şi nu în timpul guvernării Tăriceanu? Nu cred. Cert este că Armata merge pe burtă, fiind acoperită de crize economice, politice sau isterice, iar nota de plată la care se expune
Punguţa cu doi babani
De obicei, când loveşti cu băţul o potaie, te aştepţi, cel puţin, să mârâie. Dacă nu, să muşte sau să latre energic. Exemplul pintenatului din „Punguţa cu doi bani”, care după ce ia o bătaie soră cu moartea trece la treabă să facă avere pt cel care îl maltratase este tutoşi o fantezie sadică. Aşa că explicaţii de genul „nu înţelegem de ce a demisionat PSDul pentru că ne-am bătut joc de un singur ministru” sau „nu pricepem de ce atâta scandal pentru o afirmaţie care nu poate fi probată” sunt la fel de absurde. Neînţelegrea şi nepriceperea sunt specifice creaturilor
OPINIOMETRU: Polanski e defect la cap. Patriciu e istoricul Mării Negre. Italia e nasol
Guvernul a căzut şi filmulţele porno din trecut nu-l împiedică pe Ghionea să joace eroic. Dar Gherghina trebuie să supravieţuiască! Aflaţi mai jos cine e acest personaj misterios. Plus acel mogul al Italiei care nu plăteşte pentru sex şi care scoate presa în stradă şi face presa vestică să scrie că ţara aia nu e în regulă. Plus Polanski.
Într-un interviu pentru Hotnews, Cristian Tudor Popescu îl execută scurt pe Roman Polanski. Am putea spune că omul a devenit proamerican…
“A te culca, tu barbat de 44 de ani, cu o fetita de 13 ani, chiar daca n-ai violat-o, e o chestiune
Rugăminte pentru prietenii Alinei Mungiu
Credeţi că reuşiţi să o convingeţi pe doamna Mungiu să lase cele şcoli înalte pentru o candidatură la preşedinţie?
E glumă doar pe jumătate şi aia amară. Ştiu că este puţin probabil ca o astfel de candidată să câştige alegerile în România de azi. Dar aceeaşi Românie are nevoie de transfuzii uriaşe de luciditate. De raţiune, de normalitate şi de sens. Citiţi textul ăsta şi spuneţi-mi dacă aţi văzut o descriere mai corectă a situaţiei.
In plus, prezenta Alinei Mungiu in dezbaterile electorale l-ar face pe Traian Băsescu mai puţin inevitabil, pe
Pe cine n-am respectat
Am participat si eu cu un text de respect, aici. Ideea fiind simpla si stiuta de noi.
Urlăm „ce-aţi făcut cu banii noştri?”, iar România este o ţară a evaziunii fiscale. Spunem că sîntem europeni, dar cînd vine vorba de drepturi pentru minorităţi se ridică neanderthalienii din noi. Şi pot continua cu seria de ipocrizii româneşti la nesfîrşit. Ar trebui să ne respectăm vecinii, vînzătoarea care ne dă pîinea şi apa minerală, colegul de birou. Dacă ne iese cu ei, ne vom trezi peste zece ani că politicienii ne vor respecta. Dacă rămînem la fel de sălbatici, vom
Adolf Hitler, de la temutul Führer la sexul neprotejat
“De la trezire până la culcare, de la răsărit până la apus, viaţa este o gigantică aglomerare de mărunte necazuri şi umilinţe. Cel puţin aşa susţine Hannes Stein, un jurnalist născut la München, crescut la Salszburg şi cu studiile făcute la Hamburg, care, paradoxal, dat fiind vorba de un german, m-a atras prin umorul său contagios. Citesc zilele acestea “Enciclopedia lucrurilor care mă sâcâie zilnic”, un puzzle care seamănă foarte bine cu o adunătură de postări pe blog, de la părerea împricinatului despre filmele porno, până la fotbalul de toate zilele,
Mungiu şi liceul
Am scris cit m-a dus capul despre Amintirile lui Mungiu, in Money Express:
„Legenda activistului“ are însă un potențial de râs delirant – eu am făcut‑o înlocuind în minte situația întâlnirilor de partid cu un team building obișnuit. Niște „șefuți“ și subordonați rămași prizonieri într‑o învârtitoare, iată cea mai frumoasă metaforă a team buildingului din zilele noastre. Sper că nu‑mi veți sări în cap pentru că aș subestima grozăviile comunismului.
Cristian Mungiu însuși (născut în 1968) declară că, pentru puzzle‑ul „Amintirilor“, a căutat