Ce-o avea dl Plesu cu dl Geoana?

iunie 17, 2009 0

Andrei Plesu, despre Mircea Geoana:

dar dl Geoană însuşi s-a încurcat de cîteva ori în convingerile proprii: cînd pro-iliescist, cînd pro-constantinescist, cînd iar pro-iliescist, dovedind, astfel, cît de „imparţial“ poate fi românul cînd pofteşte la o savarină. Convingeri? Care va să zică să las derbedeul să scuipe pe trotuar pînă cînd un cutremurător Damasc îl va aduce la convingerea că un asemenea comportament e inestetic, neigienic şi necetăţenesc? Dl Geoană crede că regulile de bună purtare sînt chestie de „convingeri“. Poate. Dar abia după ce au fost chestie de dresaj: în familie, la şcoală, în viaţa socială. Alţii cred că democraţia este triumful facultativului la toate nivelurile: eşti liber să faci tot ce-ţi trece prin cap şi să nu faci nimic impus din afară. O asemenea „convingere“ poate duce la anarhie, la balamuc egolatru, la frenezia arbitrarului, numai la normalitate democratică nu.
&
Un pic de legiferare n-are cum să-i strice. Evident, legile trebuie să fie clare, inteligente, nuanţate, permisive la excepţia rezonabilă şi, mai ales, respectate. În rest, constrîngerile pot fi, e drept, tiranice, dar, practicate cu înţelepciune şi bună credinţă, pot fi şi formative. Chiar şi dl Geoană ar avea numai de profitat, dacă şi-ar administra, din cînd în cînd, mici porţii de autocenzură. Pentru asta nu trebuie să aştepte să ajungă la vreo convingere.

Chiar, ce-o avea dl Plesu cu dl Geoana?


VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.