Ce să cerem Europei? Venit universal garantat. Asta dacă UE mai vrea să existe
Ce să cerem Europei?
E normal într-un fel, zece ani n-am ştiut în spaţiul public decât să urlăm corupţie şi să băgăm bani în poliţienism. Iar acum ni se confirm această politică. Defilăm cu armată şi poliţie, dar uităm tot felul de lucruri. Să fim „europeni”, de exemplu.
Iohannis a declanşat o carantină radicală şi forţat de opinia publică, nu doar de criza de sănătate fără precedent recent. Prea mulţi dintre noi văd rezolvare fix în blamarea unor “vinovaţi” mai mult sau mai puţin închipuiţi. Prea mulţi urlă când văd un “infectat”, în loc să-l ajute. Chiar când scriu aceste rânduri la Iaşi are loc un protest format din pacienţi şi cadre medicale împotriva internării unei femei gravide care are Covid-19. Energia moralizatoare ni se îndreaptă către diaspora şi către vârstnici: de ce nu stau cuminţi? de ce nu au grijă de noi? Sunt întrebări stupide pentru că luăm cazuri particulare şi judecăm grupuri enorme de oameni. Se declanşează rasismele şi clasismele (ştiţi poezia: vin ţiganii şi sărăcanii şi ne infectează pe noi, oamenii buni şi frumoşi); se declanşează concomitent sistemul de privilegii – tot felul de boşi care se testează continuu, la domiciliu, mulţi folosind infrastructura publică (vezi Consiliul Judeţean Suceava).
VENIT UNIVERSAL. În primul rând, un specific al muncii în ultimele decenii este precaritatea, munca la negru şi gri, şi în Uniunea Europeană şi aici. Nu vă gândiţi doar la carte de muncă, gândiţi-vă la oameni care muncesc în industriile noi şi cool, prin aplicaţii, prin nu ştiu ce, mulţi dintre ei slab asiguraţi şi cu comapanii specializate în fentat taxe. Oamenii ăştia au nevoie de bani imediat. Toată lumea vrea să salveze bănci, businessuri etc. Dar e un moment bun să salvăm direct oameni, familii, pentru că nu toată lumea îşi permite să stea în casă. Statul în casă e un LUX, e doar PENTRU CEI CARE AU RESURSE. Europa şi guvernele naţionale ar trebui să elaboreze cadrele unui venit universal pentru cetăţenii europeni, măsură care ar salva şi Uniunea Europeană de la deraiere completă din inimile cetăţenilor săi, şi care ar putea însemna şi un nou pas către coeziune transnaţională. Europa „socială” n-ar mai trebui să fie slogan doar.
Ce-ar fi dacă România – ţara cu cei mai mulţi muncitori precari migranţi în toată Europa, confruntată deja cu un fenomen de deplasare mare de populaţie, populaţie care îşi cere drepturile după ce a fost atâta timp uitată de toată lumea – ar cere oficial un venit universal garantat pentru toţi cetăţenii europeni, tocmai ca o soluţie pentru devastările făcute de o piaţă prea crudă şi prea flexibilă a muncii care acum şi-a dovedit limitele. Ce-ar fi să fim „europeni” cu adevărat, să producem dezbateri în toată presa lumii, în loc să avem lideri cu retorică de slugoi-rentier.
Un venit minim european pentru toţi, livrat dintr-un fond european de solidaritate la care să participăm cu toţi, nimic n-ar fi mai justificat în aceste momente.
Să fii naţionalist acum are poate sens în Germania sau Franţa (un sens cinic, desigur, dar măcar explicabil), dar să nu înţelegi că prezenţa în UE a însemnat şi costuri sociale enorme pentru Est, costuri care trebuie „stinse” politic, asta e tâmpenia adevărată. O spun mai ales pentru că văd liberalism-conservatorismul de pe aici se mută ferm pe teren naţionalist – e o prostie enormă să crezi că tocmai acum o să poţi tu rezista singur. Iar dacă nimeni nu te ajută, măcar url-o, spune-o!
Naţionalismul în România acum seamănă mult cu sloganul „stau acasă”. Băi, stau acasă dacă am provizii, dacă am casă, dacă am bani de medicamente. Dacă n-am, atunci ies din casă, mă învârt peste tot şi vă infectez pe toţi.
Guvernele trebuie să redescopere planificarea economică şi un stat al bunăstării. Asta e cel mai greu pentru liderii noştri care au fost practic spălaţi economic pe creier – sunt angajaţi la stat dar gândesc numai “antreprenorial”. E momentul centralizării unor decizii economice, naţionalizări periodice sau definitive, intrare pe piaţă pentru salvarea economiei. Cu alte cuvinte, Guvernul mai trebuie să şi existe în perioadele de criză. Dacă există doar ca să defileze cu poliţia şi armata şi nu există ca să încurajeze noi linii de producţie, ca să integreze toată populaţia într-un plan de salvare, atunci vom fi un caz tragicomic de eşec-naţional, cu bugete mari secrete; unii cu Netflix şi cu ceva rachete plătite în avans, cei mai mulţi doar cu rate neplătite şi fără joburi.
Mai şi ajutaţi! Toată lumea vrea un egoism deştept care să ne aducă măşti şi teste. Ok, am înţeles, dar dacă suntem un stat responsabil încercăm şi noi o reţea de într-ajutorare? De exemplu cu vecinii sârbi, deocamdată loviţi şi mai rău, sau cu Moldova, sau cu Ucraina. Nu sunt în UE, dar au nevoi – putem ajuta şi altfel decât cu măşti. Planurile de interajutorare la nivel european decurg ridicol acum, dar nu e târziu. Cum mulţi specialişti au spus-o deja, aici nu este vorba de „mărinimie” pur şi simplu, ci de o lege implacabilă a Covid 19: nu ai grijă acum de Iran, India, Africa, Serbia, atunci mâine vei avea probleme şi mai mari.
