Cîțu: USR s-a aliat cu ”dușmanii” de la PSD și AUR ca să dea jos Guvernul PNL

Cîțu: USR s-a aliat cu ”dușmanii” de la PSD și AUR ca să dea jos Guvernul PNL

septembrie 8, 2021 0

Premierul Florin Cîţu a afirmat că Partidul Naţional Liberal nu poate fi şantajat, adăugând că atunci când USR PLUS s-a aliat cu inamicul numărul 1 al liberalilor – PSD şi doreşte să dea jos Guvernul, lucrurile se complică. Totuşi, el a arătat că „există o împăcare, pot să îşi retragă moţiunea şi ne putem aşeza la masă şi discutăm”.

„Trebuie să terminăm cu ipocrizia din politică. Nu poţi să faci coaliţie în Parlamentul României cu AUR şi PSD, asta e acum majoritatea care vrea să dea un guvern jos, Guvernul PNL şi apoi să spui că revenim. Trebuie să judecăm foarte bine fiecare acţiune, PNL nu poate fi şantajat. Când te aliezi cu inamicul, duşmanul, adversarul PNL numărul 1 – PSD şi vrei să dai jos un guvern PNL, lucrurile se complică. Există cale de discuţie în continuare, se pot retrage semnăturile celor de la USR de pe această moţiune toxică în care s-au aliat cu AUR şi PSD, împreună vor să dea jos propriul Guvern”, a declarat, miercuri, Florin Cîţu.

”Am trimis acele decizii (n.r. – demisiile) la domnul preşedinte pentru că am vrut să îi scot eu din ridicol pe colegii de la USR, să nu aibă moţiune depusă împotriva propriilor oameni. Nu se poate ca un parlamentar să depună moţiune împotriva sa. Dragnea a făcut acest lucru, i-am scos eu din ridicol astăzi, să nu mai fie ridicoli, am acceptat demisiile şi astăzi pot să depună şi moţiune care este împotriva propriului Guvern, dar cel puţin ei nu mai sunt în Guvern. Totuşi, calea cea mai simplă era să avem acum o săptămână un nou ministru al Justiţiei, imediat rezolvam. S-a mers mai departe, nu s-a vrut, foarte bine. Au depus o moţiune cu AUR, un exerciţiu pe care nu îl înţeleg, acum fac o majoritate cu PSD. Foarte bine, înţeleg şi acest lucru. Dar există o împăcare, pot să îşi retragă moţiunea şi ne putem aşeza la masă şi discutăm”, a explicat premierul.
El a transmis că USR poartă negocieri cu PSD şi cu AUR pentru o nouă coaliţie, relatează News.ro.
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.