Cum ar putea pierde Băsescu alegerile
După aritmetica sondajelor de opinie, Băsescu ar putea fi învins în turul 2, dacă nu iese cîştigător din primul. Cel puţin aşa mi-a spus un sociolog în a cărui onestitate cred, imediat după ce Traian Băsescu şi-a anunţat candidatura la preşedinţie. Nu vă pot dezvălui numele sociologului deoarece mi-a spus ceea ce mi-a spus, cu condiţia să nu-l citez. Aşadar, dacă în primul tur al alegerilor prezidenţiale Băsescu va ieşi pe primul loc, dar fără a obţine numărul necesar de voturi pentru a fi declarat cîştigător, în cel de-al doilea tur el poate fi învins de contracandidatul său, fiindcă alegătorii oricăruia dintre contracandidaţii săi din primul tur îi vor da votul candidatului care ajunge în turul doi împotriva lui Băsescu. Cu alte cuvinte indiferent dacă Băsescu va fi contracandidat în cel de-al doilea tur de Geoană, Crin Antonescu sau de eventualul candidat Sorin Oprescu, alegătorii perdanţilor din primul tur vor veni în turul doi cu un vot anti-Băsescu pe care îl vor da contracandidatulu său. Motivul acestei radicalizări ar fi că Băsescu însuşi ar fi provocat-o. Această variantă aritmetică e însă valabilă „dacă şi numai dacă indecişii care înclină către Băsescu vor sta acasă” şi dacă, de asemenea, alegătorii care de obicei nu votează nu vor participa la votul referendumului pentru un parlament unicameral.