Cum se traduce mesajul FMI către politicieni: Alegeţi-vă singuri otrava!
„Nu suntem flexibili la ţinta de deficit de 5,9%, dar suntem flexibili la modalităţile prin care o veţi atinge”. Acesta este mesajul sumar la şefului delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, pentru politicienii români după ce le-a dat de înţeles că pot să se bazeze pe acordul de împrumut dar nu neapărat şi pe tranşa din decembrie.
Această formulare ţine cont de toate incertitudinile şi ambiguuităţile politice ale României, care nu a fost în stare să facă un buget pentru 2010. Nici vorbă de vreo strategie. Suntem acum în situaţia de a lua una din cinci decizii, mai bune sau mai proaste, pentru a evita scenariul cel mai rău, numărul 6. Ce trebuie să înţelegem din mesajul FMI:
1. Nu mai putem amâna tăierile de cheltuieli. Dacă tranşele de împrumut au devenit incerte, asta înseamnă că o „curbă de sacrificiu” este inevitabilă. Curbă de sacrificiu este o sintagmă pe care FMI şi-a scos-o din vocabular, dar nu şi din conceptele fundamentale. Şomajul provenit din sectorul public este una din alternative. Niciun politician nu şi-a asumat o astfel de decizie.
2. Majorările de impozite nu mai sunt tabu. FMI nu recomandă şi nu-şi doreşte o creştere a taxelor, care ar prelungi recesiunea cu cel puţin încă un an, dar lasă decizia politicienilor români. Niciun politician nu şi-a asumat o astfel de decizie.
3. Este bine să ţinem cursul sub control, dar FMI ştie legile termodinamicii în economie. Nu toate ţintele pot fi îndeplinite în acelaşi timp, iar dacă o nouă depreciere ne va permite să trecem mai uşor peste criză, putem lua şi decizia asta. Niciun politician nu şi-a asumat o astfel de decizie.
4. Nivelul dobânzilor este sufocant pentru economie, iar faptul că statul se împrumută agravează situaţia. FMI ştie că, dacă amână tranşele, statul va lua credite de pe piaţa internă şi va îngropa şi mai rău companiile. Însă dacă punctele 1, 2 sau 3 nu sunt aplicate, este şi asta o alternativă. Niciun politician nu şi-a asumat o astfel de decizie.
5. Dacă suntem chiar inconştienţi, există şi varianta anilor `90: o spirală salarii-inflaţie din care să nu mai putem ieşi. Din partea României, FMI nu s-ar mai mira de absolut nimic. Niciun politician nu şi-a asumat o astfel de decizie.
6. Dacă punctele 1, 2, 3, 4 şi/sau 5 nu sunt puse în aplicare, rezultatul pentru România este dezastrul total: încetare de plăţi şi recesiune prelungită, adică echivalentul suveran al falimentului. Niciun politician nu pare conştient de această perspectivă.
Articolul a fost publicat în Business Standard
