De ce a pus Traian Băsescu referendumul în primul tur?

octombrie 27, 2009 0

1. Ce sunt sondajele, azi?
Sondajele sunt fotografii succesive ale unui clasament în mişcare. Chiar daca sunt făcute cu obiective subiective sau cu lumina pusă prost pe un anume candidat, aceste poze în cascadă desenează tendinţele. Pe măsură ce ne apropiem de momentul exit poll-ului şi al numărării voturilor reale, sondajul îşi pierde rolul de instrument electoral, iese de sub imperativul intimidării şi e obligat să se ia în serios. Cu cât trece timpul, cu atât sondajele sunt mai precise. Le obligă proba prin adunare făcută la BEC.
2. O situaţie dinamică şi problemele ei
Sondajul comandat de Evenimentul zilei este, aşadar, mai aproape de situaţia din teren decât cele câteva de până acum. Şi ce spune el? El spune că Geoană s-a apropiat periculos de Băsescu şi că în turul doi Băsescu are şanse doar cu Geoană. În turul doi şi Antonescu şi Oprescu îl pot învinge pe Băsescu. Fireşte că situaţia e dinamică şi că nu avem de-a face, de fapt, decât cu o altă fotografie, dar această tendinţă de diminuare a lui Băsescu în turul doi a fost presimţită de alte sondaje din trecut, considerate grosolane.
3. Miza se mută în turul unu
Apare acum următorul paradox: cei care pot să-l bată pe Băsescu în turul doi sunt tocmai cei care au cele mai mici şanse să ajungă acolo. Adică Antonescu şi Oprescu. Cu alte cuvinte, bătălia pentru preşedinţie se duce, din punctul de vedere al lui Traian Băsescu, în turul întâi. E important ca în turul unu preşedintele în funcţie să intre cu Geoană.
4. Începe scenariul idiot
Să ne imaginăm acum că Traian Băsescu nu este omul pe care-l ştim: corect, patriot, democrat, cinstit şi preşedinte al tuturor românilor. Să ne imaginăm că e un ins viclean şi lipsit de scrupule, dispus să facă orice că să rămână la Cotroceni. Ce ar face el ca să ajungă în turul doi cu Geoană? Păi, în primul rând ar trebui SĂ SE ASIGURE CĂ GEOANĂ ARE DESTULE VOTURI. Cum?
5. Începe scenariul idiot (continuare)
Pai la fel cum s-a asigurat că EBA are destule voturi la europarlamentare. Dându-i-le, adică, de la PDL. Bine, bine, vor zice oamenii cu bun simţ, dar dând din voturile PDL lui Geoană, nu apare riscul ca Băsescu să rămână el însuşi cu voturi insuficiente? Nu şi dacă la turul întâi apare un supliment de voturi în favoarea lui Băsescu. Iar cei care au deschis laptopurile mai târziu şi nu înţeleg de unde ar putea veni aceste voturi n-au decât să se întrebe: DE CE TRAIAN BĂSESCU A PUS REFERENDUMUL ÎN PRIMUL TUR?
6. Începe scenariul idiot (continuare, doi)
De aici încolo scenariul nostru o poate lua razna şi poate vorbi despre virtuozitatea şi premeditările actualului preşedinte, despre ipocrizia lui când declara, cu omenie, că putea să pună referendumul în decisivul tur doi, dar nu l-a pus. Scenariul nostru idiot mai poate vorbi despre capcana în care au căzut toate partidele jubilând precoce pe chestia asta şi respirând uşurate că dictatorul nu l-a pus, totuşi, în turul doi.
7. Începe scenariul idiot (sfârşit)
În fine, scenariul nostru fără discuţie tâmpit mai poate bate câmpii despre cronologia inversă a alegerilor, despre mutarea meciului decisiv în turul unu şi lipsa de perspicacitate a adversarilor. Dar n-o mai face fiindcă, nu-i aşa?, e doar un scenariu idiot şi nimic mai mult. Ca dealtfel tot ce ni s-a întâmplat în ultimii 20 de ani.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.