De ce rămâne USR blocat în sondaje. Cazul Danileț-Cioloș-Florin Roman-Stelian Ion

De ce rămâne USR blocat în sondaje. Cazul Danileț-Cioloș-Florin Roman-Stelian Ion

decembrie 15, 2021 1

Ultimele 5 sondaje mari date publicității în România de la izbucnirea crizei PNL-USR și până în prezent arată că partidul lui Dacian Cioloș se zbate în continuare în mlaștina lui 10-15%, nereușind să spargă această barieră, în ciuda discursului foarte dur la adresa clasei politice.

Cu excepția nucleului dur care votează cu USR indiferent ce face partidul, votanții ne-radicalizați au penalizat formațiunea pentru diverse gesturi discutabile, care au costat imaginea USR: refuzul de a intra la guvernare în Guvernul Orban, respingerea nominalizării lui Ludovic Orban ca prim-ministru, după alegerile din decembrie 2020, și susținerea în locul lui a lui Florin Cîțu, apoi cearta permanentă cu Cîțu soldată cu ieșirea USR de la guvernare, votarea moțiunii de cenzură alături de AUR și PSD etc.

Mai nou, două ieșiri publice ale liderilor USR au arătat degringolada partidului de când a ales calea opoziției.

E vorba de ieșirea lui Stelian Ion în apărarea judecătorului Cristi Danileț (exclus de CSM din magistratură), după ce s-a dovedit că Stelian Ion înuși, ca fost ministru al Justiției, a promovat un articol de lege care a permis sancționarea lui Danileț (vezi mai jos postarea argumentată tehnic a Anei Birchall).

”Domnul Stelian Ion a avut sansa si posibilitatea sa repare acest articol de lege ( art. 99 lit.a) din legea 303/2004) in baza caruia Cristi Danilet si alti magistrati au fost exagerat si inacceptabil sanctionati!
Stiu sigur ca multi magistrati, inclusiv VedemJust, i-au trimis la MJ aceasta solicitare de modificare a acestui art. introdus in 2012.
Ce a facut Stelian Ion sa repare?! NIMIC! ZERO! Doar gargara, PR personal cu un tupeu greu de imaginat… exact ca in aceste zile!
Mai mult, a propus, a sustinut si a trimis la CSM, in proiectul pachetelor de legi, EXACT acelasi articol pe care azi il critica! Judecati voi tupeul acestui ministru ZERO!”, dezvăluie Birchall cum a pregătit Stelian Ion terenul ”mazilirii” lui Danileț.

 

Al doilea exemplu: bucuria lui Dacian Cioloș privind demisia lui Florin Roman de la Ministerul Cercetării și Digitalizării, taxată de jurnaliștii de la Libertatea, care s-au simțit folosiți de liderul USR. Acesta și-a asumat public ”demascarea” lui Roman în privința diplomelor din dosarul său de studii, deși cei care au făcut dezvăluirile au fost gazetarii de investigații.

Captură Libertatea: ziarul de dezice de încercarea lui Cioloș de a se folosi politic de dezvăluirile jurnalilștilor de investigație

”Președintele USR, Dacian Cioloș, lasă să se înțeleagă pe Facebook că el ar fi făcut dezvăluiri privind plagiatul ministrului digitalizării, Florin Roman, deși politicianul nu a făcut decât să comenteze investigațiile ziarului Libertatea”, scriu jurnaliștii de la ziarul amintit.

”Într-un răspuns la acuzațiile lui Florin Roman din mesajul de demisie cum „că Cioloș ar fi coordonat tema și atacul”, liderul USR lasă indirect să se înțeleagă exact ceea ce spune, de fapt, Roman.  „Faptul că e supărat pe mine că l-am demascat e dovada că acești oameni nu mai trebuie păstrați în politică”, a scris Dacian Cioloș.

Or, liderul USR nu are nicio legătură cu investigațiile ziarului Libertatea, nefăcând altceva decât să reacționeze public la acestea, să le comenteze și să-i ceară demisia lui Roman”, mai scrie Libertatea.

Detalii, AICI

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.