Domnule Cîțu, banii înapoi! 133.000 €, un curs?! Europa a prins România că vrea să ”mulgă” bugetul UE

Domnule Cîțu, banii înapoi! 133.000 €, un curs?! Europa a prins România că vrea să ”mulgă” bugetul UE

iunie 11, 2021 0

„PNRR nu a fost respins. PNRR nu a fost retrimis”, a scris, vineri dimineață premierul Cîțu, în legătură cu observațiile Comisiei Europene despre noua formă a PNRR, unele dintre ele de-a dreptul dure față de propunerile de cheltuieli ale României, considerate ”excesive” de către Bruxelles.

Premierul Cîțu și ceilalți miniștri implicați în elaborarea PNRR au minimalizat replica Europei, dar ea este una foarte neplăcută pentru România, pentru că lasă impresia că am umflat diverse proiecte financiare pentru a ”mulge” UE de mulți bani.

„Vom primi scrisori de evaluare pe fiecare componentă. Va trebui să decidem cum ținem cont de aceste observații astfel încât la toamnă să avem planul aprobat și să mergem mai departe”, a spus și Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, la momentul transmiterii Planului Național de Redresare și Reziliență.

Comisia Europeană a semnalat discrepanțe între sumele transmise de Guvern în documentele Word și cele din documentele Excel și cer lămuriri suplimentare.

Digi24.ro a consultat o parte din observațiile transmise Guvernului de Comisia Europeană și a descoperit de unde vin nemulțumirile comunitare.
Spre exemplu, potrivit documentelor, Comisia Europeană remarcă faptul că pentru Fondul de capital de risc pentru IMM-uri costul trainingului pentru o singură persoană este de 133.000 de euro!
„Pare cam excesiv”, concluzionează Comisia Europeană.
Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.