Geoană, Oprescu, Antonescu. Nu, nu, nu!
Eram dator cu o postare despre ceilalţli candidaţi, asta după ce am scris de ce m-a dezamăgit Băsescu. Recunosc, e ceva mai complicat să scriu despre Geoană, Antonescu sau Oprescu. Înainte de orice, nici unul dintre ei nu-mi spune nimic, şi nu mă refer la discursul lor de campanie, care e o gargară cu apă de ploaie, ci la prestaţia lor în general. Totuşi, sunt dator, trebuie să plătesc.
Mircea Geoană. A ajuns preşedinte al PSD nu pentru că ar fi vreun strălucit om politic, ci pentru că a avut în spate un Hrebenciuc. O fi şi ăsta un talent, să te poţi lăsa manipulat, habar n-am. Să vedem, merită să-l votez? Cu toată duhoarea emanată din spatele lui de Vanghelie, Hrebenciuc sau Iliescu? Să creditez pentru preşedinţia României o formă cu un conţinut dubios, schimbat în funcţie de interesele şobolăneşti? Nu, cu siguranţă nu.
Oprescu. Preferatul meu. Aş pune ştampila pe el doar dacă aş vrea să-mi bat joc de votul meu, să-l fac de râs public. Să-mi apelez memoria. Primarul Bucureştiului este invitat la un videochat Realitatea.Net. Este întrebat când rezolvă străzile Mareşal Prezan şi Aviatorilor, vălurite ca nişte cocoaşe de cămilă. Râde, foarte amuzat râde. Şmechereşte râde. Doamnă (doamna era Letiţia Zaharia), dacă veneam într-o decapotabilă până aici, aş fi ajuns prin copaci. Râde din nou. N-am soluţii (cele două străzi sunt monumente istoric, ar fi trebuit ca Primăria să obţină nişte avize de pe la Ministerul Culturii). N-am nici bani. N-am ce face, doamnă. Sictir, şcmechere. Eşti primar, ar trebui să găseşti soluţii, nu să faci mişto de zecile de mii de bucureşteni care trec zilnic pe acolo. Hai, România, să râdem ca proştii! trebuia să fie sloganul său (apropo, domnii din staff-ul de campanie, de vocativ aţi auzit? n-aţi avut bani să cumpăraţi şi o virgulă?) Deci, exclus.
Crin Antonescu. Abia aici e greu să leg două cuvinte. A câştigat şefia PNL doar pentru că aşa afost conjunctura. Când stai o viaţă în Parlament şi n-ai făcut nimic notabil, mă tem că se aplica vorba aceea de la fotbal: s-a născut talent şi a murit speranţă. Asta dacă o fi avut vreodată vreun talent. Este şters, cu un discurs vorbit în dulcea limbă de lemn patentată de Ion Iliescu. Nu pare să aibă vreo viziune mai îndepărată de ora până la care se va duce la culcare. Nu.
Până la urmă, sunt nevoit să-mi râd de votul meu, dar într-un mod cât de cât onorabil. Kelemen Hunor sau Remus Cernea. Aşa, pentru încurajare.
