ICR blocat de Guvernul Tariceanu

noiembrie 28, 2008 0

Comunicat ICR (fragmente):
„După mutilarea bugetului Institutului Cultural Român pe 2009 cu 40%, care a amputat catastrofal programele prin care artiştii români puteau fi prezenţi în străinătate în anul viitor, Guvernul a mai luat o decizie menită să asasineze ICR, chiar din acest an: blocarea programelor ICR până la sfârşitul anului 2008.
Prin Adresa Ministerului Economiei şi Finanţelor cu nr. 233.392/10.XI.2008 (înregistrată la ICR cu nr. 10.676/13.XI.2008) se notifica Institutului că în şedinţa de Guvern din 4 noiembrie a.c. a fost aprobat memorandumul „Modul de utilizare a resurselor publice şi reanalizarea deciziilor de alocare a acestora în ultima parte a anului”. Acest memorandum INTERZICE ÎNCHEIEREA ORICĂROR ANGAJAMENTE LEGALE ÎNCEPÂND CU LUNA NOIEMBRIE (cu câteva excepţii, care însă nu privesc activitatea ICR).”
„Or, Institutul Cultural Român cu cele 16 institute culturale româneşti din străinătate derulează programe care se bazează ÎN EXCLUSIVITATE pe încheierea unor angajamente legale cu instituţii de cultură, operatori culturali, persoane fizice şi/sau juridice. TOATE programele/proiectele ICR presupun încheierea contractelor pentru drepturi de autor, pentru deplasarea artiştilor români în străinătate, pentru cazarea acestora, pentru închirierea de spaţii (săli de expoziţie, săli de concert, cinematografe, teatre etc.), precum şi încheierea contractelor de achiziţii publice de servicii, implicate de derularea programelor culturale.”
„Atragem atenţia că anularea sau amânarea în ultima clipă a unor spectacole în prestigioase săli din străinătate, blocarea semnării contractelor de partenieriat pentru sfârşitul lui 2008 şi pentru primele luni ale lui 2009 înseamnă punerea credibilităţii externe a instituţiilor româneşti într-o lumină insuportabilă. În mod direct, fireşte că ICR este victima instituţională a acestei decizii a Guvernului, dar victimele reale sunt artiştii români, iar blamul pentru anularea tuturor acestor angajamente va cădea asupra imaginii României. Este un blam pe care guvernul Călin Popescu Tăriceanu trebuie să şi-l asume în faţa cetăţenilor”
Aici, comunicatul integral!
Nu cred ca e neclar ce spun cei de la ICR. Si, nu cred ca e neclar ce fac cei de la Guvern.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.