În ”Republica Oprișan”, ca-n Coreea de Nord. Cum a pus baronimea de-un mare chef pro-COVID

În ”Republica Oprișan”, ca-n Coreea de Nord. Cum a pus baronimea de-un mare chef pro-COVID

martie 15, 2021 0

M-am programat pentru vaccinare pe platforma statului. N-am reușit la prima oră, ci după multe ore. Dar era de înțeles. Am reușit, a mers ok, era simplu. Deci, cine zicea că nu merge?

Apropo de vaccinare, în Europa, țările opresc serul AstraZeneca de la o zi la alta. În România, la ora la care scriu acest ”Espresso”, vaccinul e valid. În UK, au fost doar 0,0004% efecte adverse, deci fff puțin. Și-atunci, de ce să ne oprim? Chiar și OMS spune să continuăm.

ȘTIRE:

„Nu are niciun sens să oprim vaccinarea”, a declarat luni Bruno Riou, un director de la Assistance Publique-Hopitaux de Paris (AP-HP), pentru France Inter.

„E ca şi cum am spune: ‘S-a produs un accident de automobil cu o persoană vaccinată, de acum vom interzice conducerea automobilelor sau vom suprima vaccinarea’”, a adăugat specialistul francez. Bonjour!

Cu sau fără vaccin, ce contează ca să nu murim pe capete e să ne pese de ceilalți. Dar nu la modul la care i-a păsat baronimii din Vrancea.

ȘTIRE:

În data de 12.03.2021, mai multe persoane cu funcții de conducere de la:
– Direcția Generală Antifraudă Constanța
– Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați (șef Petrică Munteanu)
– Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani (procuror-șef Drîmbă)
– Administrația Județeană a Finanțelor Publice (director Iamandi Florin)
– Judecătoria Focșani (președintele Iulian Păun)
– ITM Vrancea (director adjunct Ciocan Sebastian)
– IJP Vrancea
– Primarul Municipiului Focșani

au participat la aniversarea zilei de naștere a unei persoane cu cazier penal pentru infracțiuni economice grave, cu încălcarea tuturor măsurilor de siguranță instituite prin Legea 55/2020”. (G4Media.ro)

Ahaa! Deci acolo e în vigoare legea ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. Normal. Nu-i Vrancea ”Republica Oprișan”? Coreea de Nord, nu alta! Apropo de regimul de la Phenian, iată:

ȘTIRE:

Administrația Biden nu reușește să deschidă dialogul diplomatic cu Coreea de Nord – oficialii americani spun că au încercat să ia legătură cu autoritățile de la Phenian, însă fără succes (Digi24.ro)

Dar cu Trump se întâlnea, dictatorul Kim Jong un, nu? Deci cu Biden nu vrea. Sau o fi ocupat, prin munți, acolo unde și-a mai făcut ”mână” din tras cu tunul în ”trădători” (printre care a fost și un unchi). Apropo de cheful de la Focșani, iată consecința unei astfel de atitudini iresponsabile:

ȘTIRE:

România este din nou în criză de paturi la terapie intensivă, deși specialiștii avertizează de săptămâni bune că urmează un al treilea val al pandemiei, care poate fi mai dur din cauza noii tulpini britanice a coronavirusului, mult mai contagioasă. 

Nu mai avem paturi, iar bolnavii sunt tot mai mulți pentru că ”Balena Baliverna” de care vorbește CTP continuă să ”înghită” adepți ai conspirațiilor pro-COVID. Știți la ce doamnă din politică mă refer. Întrebare: balenele sunt imune la COVID? Râdem-râdem, dar cu ”balena-baliverna”, cu primarul din Focșani și toți agenții COVID din România, bine n-o să ne fie!

Consumul de cafea neagră este bun pentru inimă. Dar nu fără cofeină!

Este o altă victorie pentru consumul de cafea, atâta timp cât este neagră și cofeinizată, desigur: poate fi bună pentru inimă.

Consumul uneia sau mai multor căni de cafea neagră pe zi a fost asociat cu un risc redus pe termen lung de insuficiență cardiacă, potrivit unei revizuiri a datelor de dietă de la mii de oameni în trei studii majore utilizând instrumente analitice de la American Heart Association (AHA).

Beneficiul cafelei pentru sănătatea inimii nu este oferit de cafeaua decofeinizată, potrivit studiului.

În schimb, analiza a constatat o asociere între cafeaua decofeinizată și un risc crescut de insuficiență cardiacă (Sursa: CNN)

Notă: povestirile din lumea cafelei vă invită să savurați știrile zilei cu mai multă relaxare

Laurențiu Ciocăzanu
Laurențiu Ciocăzanu
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.