Iohannis, apel disperat către profesori și părinți, înainte de noul an școlar: ”Vaccinați-vă!”

Iohannis, apel disperat către profesori și părinți, înainte de noul an școlar: ”Vaccinați-vă!”

august 26, 2021 0

Klaus Iohannis a avut, joi, la Cotroceni, discuții pe tema deschiderii noului an școlar, cu miniștrii Educației și Sănătății.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis

 

Ne aflăm în valul 4 al pandemiei. Am discutat despre gradul de pregătire a sistemului medical și despre începerea anului școlar.

Amploarea valului depinde direct de gradul de vaccinare a populației.

Nu există niciun dubiu că vaccinarea e principala măsură de protecție împotriva îmbolnăvirii și agravării.

România e într-o situație bună pentru a asigura vaccinarea tuturor celor care vor să se vaccineze.

Virusul e departe de a fi ținut sub control.

Doar vaccinarea reduce semnificativ riscul îmbolnăvirilor grave și a deceselor.

Dna ministru a Sănătății mi-a prezentat măsurile pentru valul 4.

Medicii sunt deja bine pregătiți și cu multă experiență. E evidentă nevoia de perfecționare a DSP-urilor. Aștept mai multă implicare din partea tuturor pentru creșterea capacității de testare și pentru preluarea pacienților non-COVID.

Șoala va începe pentru al doilea an sub spectrul pandemiei.

Din experiența primului an a reieșit fără echivoc că învățământul online nu poate suplini forma clasică. Poate funcționa cel mult ca situație temporară.

Rămâne prioritate zero obiectivul de a asigura o educație de calitate.

este motivul pentru care școlile se vor deschide pe 13 septembrie cu prezența fizică a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu măsurile de protecție.

Câtă vreme incidența din ultimele 14 zile rămâne sub pragul de 6 infectări, vom avea toți copiii în sălile de clasă. Dacă se depășește pragul, școlile trec în online în respectiva localitate.

Față de anul trecut avem un instrument esențial. Vaccinarea anti-COVID e singura soluție eficientă pentru a ne asigura că se revine în sălile de clasă pentru o perioadă cât mai mare de timp.

Fac apel către părinți și personal din învățământ să arătăm că ne pasă cu adevărat de școală și să ne vaccinăm.

Solicit tuturor actorilor implicați să colaboreze pentru ca toate măsurile posibile pentru siguranță să fie puse în practică în mod rapid și prioritar. Mă refer la toate celelalte probleme, nu doar infectarea cu Sars-Cov 2.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.