Ion Iliescu – idealism si realism
I. Iliescu in haine dungate, cu miinile tremurinde, cu ochii goi, adus de spate, ducind cu el povara grea a vinovatiilor din decembrie 1989 si de la mineriade. Asadar: judecat, condamnat, arestat! Eventual, luind in calcul pofta sa de a scrie, muncindu-si memoria ca sa coafeze inca o data in maniera iliesciana istoria noastra recenta – una cu destule victime, dar fara vinovati, una cu multa coruptie, dar fara nici un corupt, s.a.m.d.
II. Iliescu confirmind ceea ce a mai sugerat in urma cu aprox 2 saptamani: ca in toamna nu va mai candida, ca, in felul acesta, face un mare pas inapoi. Ca acum se retrage PENTRU CA ASA VREA EL si nu pentru ca asa vor altii. Ca pleaca el, nu ca e scos fortat afara din politica.
A invins, inca o data, perspectiva realista. Realismul – ca modalitate de lectura a istoriei, intre altele, nu anuleaza principiile morale, dar, de regula, nu tine seama de ele. Realismul, uneori, nu tine seama nici de justitie.
