Marele rateu fundamental al lui Sever Voinescu. Sau nu?
Later edit: Mulţumesc, Zorba, pentru că m-ai îndrumat către excelenta postare a lui Costi Rogozanu.
Pe Sever Voinescu îl ştiţi. Haideţi, măi, că toţi îl ştim. Cu bunele şi relele lui. Că le are pe amândouă categoriile.
Pe Sever Voinescu ar trebui să îl luăm ca pe Michael Jackson, god rest his soul. Adică să ne placă ce cântă Michael şi să ne doară la bască de ce face omul Michael în viaţa personală de dincolo de CD, DVD sau vinil.
Îmi place tare mult cum scrie Sever Voinescu. Atunci când scrie pe orice altceva decât politica internă, moment în care devine necitibil, ca să zic aşa. Pentru că pe zona asta, nou fiind el în insectarul politic şi, pe cale de consecinţă, cu un grad relativ redus de curvăsărie comunicaţională, Sever o dă prin bărci.
Cum ar fi, ca să revin, totuşi, la titlu, declaraţia lui de pe la mijlocul lui ianuarie 2009, în Academnia Caţavencu, cum că “primele zile în Parlament m-au revoltat pur şi simplu. Am găsit un sistem anume alcătuit pentru lene şi mică ciupeală. Nu va rămâne aşa. AM SĂ MĂ OCUP PERSONAL DE ASTA (majuscularea şi îngroşarea aparţine lu’ chinezu)”.
Aşadar, stimate om politic Sever Voinescu, dacă ne poţi împărtăşi cum te-ai ocupat personal şi cu ce urmări, am fi mai mult decât onoraţi…
