Politica de a nu spune

De multe politici am auzit la viaţa mea de om virusat cu interesul pentru, hai să băgăm clişeul, bunul mers al vieţii cetăţii. Am auzit-o pe aia cu politica ţigăncii împuţite, cu politica celor două Românii, cu politica puiuţului de comunist. Dar pe asta cu „politica de a nu spune” încă nu am auzit-o…
Dar a venit imberbul Lucian Croitoru cel viteaz, acest fost premier desemnat, care, răspunzând întrebării unei jurnaliste, a replicat, de-a dreptul imperial, „nu răspund, acest lucru face parte din politica mea de a nu spune”.
Cât e de simpatic… Cum s-a gândit el că dintre coloane lungi de cifre şi conturi de la BNR, gen scurgerea aia de date verzulii din filmul Matrix, o să iasă el împlătoşat cu miraculosul îndemn băsescian „Luciane, du-te că te sparg!” şi o să salveze ţara de ea însăşi… Cât e de simpatic…
Politica asta a lui Lucian Croitoru „de a nu spune” îmi aduce aminte de un banc, unul din bancurile mele preferate. Legătura cu ce am zis mai sus o faceţi voi.
Ion şi Gheorghe stau degeaba
Ion: Măi, Gheorhe, cum dracu se zice corect, fuRnicular sau fuNicular?
Gheorghe: La ce?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here