Ne aude mai bine Dumnezeu prin boxe de mare putere?


    Cum spuneam, am avut cateva zile de concediu. Ultima dintre ele, duminica, m-a gasit in Bucuresti. Fac o paranteza si spun ca habar nu am ce sa fac cu o zi intreaga libera atunci cand sunt acasa. Ma rog, cand sunt bolnav, ceea ce se intampla cam de doua ori pe an, e simplu, bolesc. Sambetele, zilele mele traditional libere, le stergem din calendar, pe ele le dorm fara remuscari. Inchid paranteza si revin la duminica asta. Aveam in fata o zi plina, una in care mi-am propus sa nu intru nici macar o singura data pe cotidianul.ro (da, se poate 🙂 ), sa nu ma uit nici macar un minut la stiri, sa nu raspund la telefon, sa nu verific mailul, revolutie, ce mai incolo si-ncoace.  M-am trezit, ca de obicei in ultimele luni, la sapte. Doar pentru a da cu tifla ceasului care se pregatea sa sune. Numai ca pe la opt a inceput. S-a inaltat peste coroanele teilor, a intrat prin termopane, a patruns prin perna trasa protector peste urechi, mi-a gadilat timpanul, brusc, l-a invaluit cu furie, apoi l-a sugrumat, silindu-ma la o noua capitulare rusinoasa. ACUM E TIMPUL PENTRU CONCURS! Aveti 10 secunde sa raspundeti rapid la intrebarea „Cine credeti ca i-a stricat somnul lui Costin Ilie? a) Vecinul manelist b) tocurile blondei de deasupra c) vocea constiintei 🙂 d) altceva
    Pana cand va voi dezvalui varianta corecta, va las cu o melodie numai buna de vara (sper ca din asta nu se va intelege ca am fost in China zilele acestea 🙂 )
    Am revenit cu partea a doua a postarii, iar raspunsul corect este: preotii de la Manastirea Radu Voda. Pe care eu nu-i inteleg. Zau, cu riscul de a fi trasnit cand ies din casa maine dimineata, trebuie sa spun ca nu pricep deloc la ce le trebuie sa cante in difuzoare. Oare ei chiar isi inchipuie ca Dumnezeu ii va auzi mai bine? Ca wattii pusi in sluba crestinismului vor speria hoardele de draci ce pandesc sa ne fure sufletele? Ca vor da navala oamenii sa asculte cuvantul Domnului cantat nazal si distorsionat?
     Pe mine nu au reusit decat sa ma faca sa iau la pas tot centrul Bucurestiului. Iar cand am terminat cu asta, pentru ca slujba nu se terminase, la rugamintile fierbinti ale timpanului si ale nervilor mei, sa ma urc in masina si sa calc pragul fiecaruia dintre acele locuri ale pierzaniei numite malluri, focare de vanitate, de invidie, de lacomie a pantecului si de iubire de arginti.  Uite asa am ajuns, la capatul acestei duminci, la concluzia de nestramutat ca slujbele ar trebui sa ramana intre zidurile bisericilor. In fond, credinta adevarata salasluieste in suflet.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here