• LUMEA
• NEWS
• SPECIAL

Noul ”Don Quijote” și totul despre ruptura Spania-Catalunya. Istorie, criză, pușcărie, populism, bani pierduți și de la capăt

by Laurențiu Ciocăzanu

iunie 16, 2021 2

Povestea rupturii Catalunyei de Spania, mai ales din ultimii ani, are toate ingredientele unei remodelări a mitului lui ”Don Quijote”. Un război interminabil al unora cu alții și al tuturor cu morile de vânt, în care declarațiile patriotarde și riposta statală compun un peisaj sacru-solemn, îmbibat de ridicol, care nu duce nicăieri, nu rezolvă nimic, dar costă enorm pe toată lumea.

ISTORIE

A fost o vreme când Catalunya și Spania erau separate, dar împreună. S-a întâmplat și înainte, și (parțial) în timpul celebrului episod în care am învățat din cărțile de istorie: unirea dintre regatul de Aragon cu cel din Castilla, mai cunoscut și prin căsătoria (1469) dintre monarhii catolici ai acestor teritorii, care a pus bazele Regatului Spaniei: regina Isabela I de Castilla și regele Fernando al II-lea de Aragon, ”Los reyes catolicos”, considerați părinții fondatori ai Spaniei actuale.

Aragonul (cu roz, în imaginea de mai jos) era mai mult sau mai puțin regiunea unde se află astăzi Catalunya (nord-estul Spaniei, la granița cu Franța). Castilla era actuala Spanie de la interior, de la nord (Țara Bascilor, Cantabria, Asturia) la sud (Andaluzia), cu excepția Granadei, care avea să fie ultima redută independentă căzută în celebra operațiune de 800 de ani ”Reconquista” – recucerirea Hispaniei de către regatele catolice, de la mauri/musulmani.

11 septembrie 1714 – ziua care le-a răpit catalanilor independența

Înainte și după căsătoria Isabellei cu Ferdinand (”Los reyes catalolicos”), Catalunya a fost mereu un teritoriu autoguvernat, cu limbă proprie, instituții și identitate de popor, care a picat mereu la mijloc între interesele de expansiune ale marilor imperii vecine, cel francez (carolingian) și cel spaniol (castillian), dar nu și-a pierdut niciodată autodeterminarea, limba, guvernarea proprie.

Catalanii au încercat de-a lungul secolelor să-și păstreze independența și identitatea, făcând alianțe cu regate puternice din exterior inamice ale celor francez sau spaniol (de exemplu, cel austriac), dar au sfârșit, într-un târziu, striviți în menghina istoriei.

S-a întâmplat pe 11 septembrie 1714, când trupele regatului de Castilla (conduse de pe locul Madridului de azi) au atacat Catalunya într-un ultim asalt, în care Barcelona a căzut definitiv.

Acesta este momentul care marchează istoric pierderea independenței Catalunyei și intrarea regiunii sub dominație spaniolă.

A fost cel mai dureros moment al istoriei catalanilor, care reușiseră până atunci să-și conserve identitatea prin felurite înțelegeri temporare, fragile dar suficiente pentru a menține viu visul independenței regiunii din nord-estul Spaniei.

Nu întâmplător, ziua de 11 septembrie a fost declarată ziua națională a Catalunyei.

Visul independenței catalane, pas cu pas

Revista Historia a refăcut cronologia celor mai importante etape din istoria regiunii catalane, astfel:

Perioada naţionalismului catalan

Democrația a resuscitat planurile independenței

În 1978, Spania a devenit oficial democrație, prin adoptarea noii Constituții care a acordat tuturor regiunilor regim special de autoguvernare (s-au creat așa-numitele ”Comunidades Autonomas” – regiuni autonome), printre care și Catalunya, cu capitala la Barcelona.

În ultimii 15 ani, grupuri de politicieni catalani au început să lucreze constant la ideea ”autodeterminării”, cu scopul final de a reface visul de secole al catalanilor: independența.

Ideea rupturii Catalunyei de Spania s-a acutizat din cauza crizei financiare globale din 2008, care a înrăutățit viața catalanilor, deopotrivă cu cea a spaniolilor și europenilor.

Criza le-a permis liderilor separatiști să alimenteze și mai puternic idei care circulau oricum în Catalunya la nivel popular, cum ar fi cea cu ”Spania ne fură” – aluzie la impozitele trimise de (până în 2017) cea mai bogată regiune a Spaniei la bugetul central de la Madrid, ”care sunt risipite pentru a întreține lenea celor din Andaluzia și a altor regiuni populate cu spanioli puturoși”.

Astfel de idei de propagandă naționalistă au prins masiv la tinerii catalani, în special după criza din 2008.

”În Catalunya, sunt tineri care au fost continuu spălați pe  creier, în presa din Barcelona, cu ideea că Spania îi fură, că îi lasă fără locuri de muncă, fără bani și viitor. Sunt tineri care au crescut efectiv bombardați cu astfel de idei finanțate în presa de propagandă catalană, inclusiv cu bani publici, deci ei sunt victime sigure ale curentului separatist și ale liderilor care au pus la cale secesiunea de Spania”, spune zilele trecută o jurnalistă, în studioul televiziunii de știri La Sexta.

Unul dintre liderii la care se referea ea este Artur Mas, primul și cel mai elocvent ideolog al acestui nou curent, care a format și formațiunea politică-fanion a curentului independentist și a condus Generalitat de Catalunya – guvernul regional de la Barcelona spre prima mare aventură anti-spaniolă, nu însă și pro-catalană.

Care a fost scînteia care a prins bomba secesionismului catalan

Așa-numitul „PROCES” (operațiunea privind Declarația Unilaterală de Independență), prin care politicienii catalani au început să aprindă masele în căutarea independenței Catalunyei, și-a început marșul în 2012.

Era la scurt timp după ce președintele de atunci, Artur Mas, și guvernul său din Barcelona au trebuit să fugă cu elicopterul din clădirea Generalitat, simțindu-se amenințați de mulțimea care, adunată la porți, a protestat împotriva tăierilor bugetare provocate de criza din 2008. Iar criza economică se înrăutățea!

De atunci, liderii catalani au tot dat vina pe „Madrid”, guvernul central, ca fiind vinovatul de serviciu. Aproape toate municipalitățile catalane s-au alăturat acestei mișcări, mișcarea de independență a devenit un fel de poziție oficială și a început calea care nu ducea nicăieri.

Mass-media, entități precum Ómnium și ANC, au fost subvenționate și s-au alocat fonduri pentru tot felul de acte pro-independență, culminând cu sesiunea parlamentară care a aprobat desfășurarea referendumului ilegal la 1 octombrie 2017 și declarațiile succesive ambigue de independență.

Acei bani au ieșit din buzunarele tuturor spaniolilor, inclusiv independentisti catalani sau nu.

Arturs Mas, a dat ”cep” la valul desprinderii de Spania

Fostul preşedinte al Catalunyei, separatistul Artur Mas, fost condamnat în martie 2017 la doi ani de interdicţie pentru exercitarea de funcţii publice elective, pentru că a organizat, în noiembrie 2014, un referendum cu privire la independenţă, interzis de justiţie, transmite AFP.

Curtea de Apel a Catalunyei l-a declarat pe Artur Mas, 61 de ani, vinovat de „nesupunere civică“, pentru că a ignorat hotărârile Curţii Constituţionale spaniole, care a estimat că el nu poate organiza acest plebiscit. Mas a fost condamnat de asemenea la plata unei amenzi de 36.500 de euro.

Liderul Catalunyei în perioada 2010-2016, a fost condamnat și la plata a 4,9 milioane de euro, sumă cheltuită pentru organizarea respectivei consultări populare pentru independenţa regiunii, în 2014.

Tabăra secesionistă a făcut din acest procesul lui Mas o tribună de luptă cu Spania, aducând circa 40.000 de simpatizanţi în faţa sediului Curţii, la deschiderea procesului, în 6 februarie, pentru a apăra „democraţia“ şi dreptul de a se pronunţa cu privire la viitorul acestei regiuni ce reprezintă aproape 20% din PIB-ul Spaniei şi are o populaţie de circa 7,5 milioane de locuitori.

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat la 4 noiembrie 2014 acest plebiscit, considerat ilegal de guvernul conservator de la Madrid al lui Mariano Rajoy, deoarece se referea asupra unui subiect – unitatea Spaniei – asupra căruia trebuia să se pronunțe, potrivit Constituției din 1978, toţi spaniolii, nu doar catalanii, relata Adevărul.

Carles Puigdemont, referendumul ilegal și Declarația Unilaterală de Independență

Dar ”urmașii” lui Artur Mas, în frunte cu Carles Puigdemont (acum refugiat în Belgia, condamnat de justiția spaniolă) au plusat și au supralicitat: Catalunya are dreptul la ”autodeterminare”!

Sub acest deziderat, fără a ține cont că Uniunea Europeană nu permite secesiuni de teritoriu în interiorul statelor membre, liderii independentiști catalani au pus la cale un alt referendum pentru independență a Catalunyei, după cel din 2014, pe 1 octombrie 2017, când în Parlamentul regional din Barcelona a fost citită și celebra ”Declarație Unilaterală de Independență”.

Trecând peste interdicţia dispusă de Curtea Constituițională a Spaniei pe 4 noiembrie 2014, Generalitat – executivul catalan – a recrutat la acea dată voluntari pentru organizarea scrutinului, a recheziţionat licee şi colegii şi a pus la dispoziţie 7.000 de laptopuri pentru transmisiunea şi numărarea rezultatelor.

Circa 2,3 milioane de persoane dintre cei aproape 6 milioane de potenţiali alegători au participat atunci la acel referendum, iar 80% dintre ei au votat pentru separarea Catalunyiei de Spania.

Guvernul central de la Madrid a intervenit atunci în forță pentru a opri referendumul ilegal, imaginile cu violențele din Barcelona făcând înconjurul lumii. Ulterior, a început procesul liderilor separatiști care au pus la cale atacul la integritatea teritorială a Spaniei.

După faptă și răsplată: ani grei de închisoare pentru liderii separatiști

Curtea Supremă a Spaniei avea să se pronunțe doi ani mai târziu după referendumul ilegal, acordând pedepse între 9 şi 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii din Catalunya.

Nouă lideri ai separatiştilor catalani au fost condamnaţi, pe 14 octombrie 2019, la închisoare pentru încercarea de a declara independenţa provinciei lor. Alţi trei acuzaţi au fost consideraţi vinovaţi doar de nesupunere, faptă mai puţin gravă, pentru care nu au fost închişi.

Cea mai grea pedeapsă – 13 ani de detenţie – a primit-o fostul vicelider al guvernului Catalunyei, Oriol Junqueras, liderul formațiunii de stânga ERC (”Stânga Republicană Catalană”).

Niciuna dintre condamnări nu a fost pronunţată pentru acuzaţia cea mai gravă, cea de rebeliune.

E vremea iertării? Poate grațierea să închidă rănile rupturii Catalunya-Spania?

Guvernul socialist condus de Sanchez vrea să-i grațieze pe liderii separatiști, din motive de refacere a concordiei și pace socială între catalani și spanioli.

Detalii, AICI

Intenția premierului de la Madrid a iscat reacții dure din partea Opoziției de dreapta, conduse de Partidul Popular, dar și din mediul justiției spaniole, care consideră actul grațierii un atac direct la independența justiției.

Sánchez a apărat în repetate rânduri importanța dialogului pentru a pune capăt etapei de „criză și conflict” care, în opinia sa, a început cu declararea independenței Catalunyei și a dus la condamnarea liderilor separatiști.

„Să fim curajoși. Riscăm viitorul, nu putem da greș. Să pariem pe armonie și pace și să ne apucăm de treabă. Desigur, Guvernul Spaniei o va face”, a spus premierul Sanchez, în vizita sa de curtoazie la Barcelona.

Începe spășenia? Dau separatiștii înapoi? Sau e doar joc de scenă?

Oriol Junckeras, lider al unei formațiunii politice independentiste catalane, aflat la închisoare, a recunoscut public că ideea ”căii unilaterale” de declarare a independenței Catalunyei nu a fost una bună.

Dar declarația sa nu este împărtășită și de Junts per Catalunya (JxCat), formațiunea liderului separatist, Carles Puigdemunt, refugiat în Belgia de justiția spaniolă.

Colegii acestuia susțin în continuare ”autodeterminarea”, adică dorința de a declara independența Catalunyei fără acordul Spaniei.

Aceasta contravine însă Constituției din 1978, votate masiv și de catalani, care acordă puteri multiple regiunilor (autoguvernare, folosirea limbii catalane în administrație, educație etc., poliție locală catalană etc.), dar nu permite ruptura regiunilor de Spania decât în baza unui eventual referendum care să fie aprobat de Guvernul central de la Madrid.

Sondajele de opinie arată însă că majoritatea populației din Catalunya nu susține desprinderea regiunii de Spania.

Independența costă! Scurt, 40 de miliarde de euro pentru început doar

Dacă secesioniștii catalani își vor atinge în sfârșit scopul de a separa Catalunya de restul Spaniei, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să-și scormonească adânc buzunarele.

Pentru că, de la bun început, independența ar însemna o cheltuială anuală suplimentară de 40 de miliarde de euro pentru a-și asuma puteri care sunt acum de stat, precum Apărarea, Justiția sau Afacerile Externe.

Toate aceste elemente ar presupune o cheltuială suplimentară cuprinsă între 37 și 39 de miliarde de euro, potrivit unui raport realizat de rețeaua de grupuri de reflecție europene Epicenter și de Fundación Civismo, aprobat de Antonio Tajani, fost președinte al Parlamentului European și de Juergen Donges, fost președinte al Consiliului german al experților economici, citat de ziarul La Razon.

Studiul concluzionează că impactul independenței ar fi deosebit de puternic în finanțele publice, politica monetară și, în cadrul sectorului privat, în comerțul exterior, turism și investițiile străine.

Mai mult, potrivit autorilor studiului, „traiectoria instituțională a Catalunyei din ultimii ani permite să prevadă că un eventual cadru al său de reglementare ar fi caracterizat de un mai mare intervenționism și impozite ridicate”.

Independența sărăcește Catalunya. Fuga marilor și micilor companii

Datele din Registrul Mercantil din ultimii patru ani reflectă faptul că regiunea Catalunya a pierdut în total 7.007 companii în acest timp, care au decis să părăsească regiunea pentru a se stabili în altă parte din Spania.

În acest timp, comunitatea a reușit să atragă 2.509 companii din alte părți ale țării, ceea ce plasează soldul negativ al Barcelonei acestor patru ani la 4.498 companii.

Sunt celebre cazurile San Miguel, Caixa Bank, Banco Sabadell, Gas Natural Fenosa, Grupo Zurich, Bimbo, Axa Seguros, Planeta, Aguas de Barcelona, Appplus, Idilia Foods etc.

Un tabel complet al primelor 35 d emari companii care au fugit din Catalunya, AICI

Un total de 805 de companii și-au mutat sediul din Catalunya în alte regiuni ale Spaniei din 2 octombrie (a doua zi după referendumul ilegal) până pe 19 octombrie 2017, potrivit datelor Colegiului Registratorilor Mercantili din Spania. Numai între luni 16 și marți 17 octombrie, un total de 173 de ”empresas” au făcut acest lucru.

Criza din Catalonia a creat o panoramă descurajantă nu numai social, cu mii de oameni în conflict și cu o Spanie divizată, dar și economică. Este relevant că lista băncilor și companiilor care și-au abandonat deja sediul social catalan are o valoare de piață echivalentă cu aproximativ 50% din PIB-ul Catalunyei (valorat la 210 de miliarde de euro, în noiembrie 2017).

CONCLUZII

1. Dorința de independență și autodeterminare a Catalunyiei este firească, având în vedere istoria regiunii, limba catalană și identitatea care leagă aproximativ 9 milioane de oameni
2. Referendumul de independență din 1 octombrie 2017 a fost ilegal.
3. Secesiunea unei regiuni de Spania nu este posibilă LEGAL decât printr-un referendum cu care să fie de acord, pe lângă guvernul regional, și Guvernul central de la Madrid. Presupunând că Madridul ar accepta cererea Barcelonei, odată declarată independența, Catalunya iese automat din Uniunea Europeană.
4. Criza economică globală din 2008 i-a încurajat pe liderii catalani să arunce vina pentru tăierile bugetare pe ”Spania și Guvernul de la Madrid”, speculând cinic și populist sentimentul național și greutățile financiare ale famililor din regiune. De aici și până la ideea ”autodeterminării” și a independenței nu a mai fost decât un pas. Unul mic, dar cu pierderi majore pentru toată lumea: Catalunya (fuga de capital), Spania, oameni simpli
5. Dorința Guvernului socialist (aflat acum la putere la Madrid grație majorității din care fac parte și parlamentari independentiști catalani) de a-i grația pe liderii separatiști este justificată, din perspectiva ”resetării relației Spania-Catalunya” și a unei noi concordii, dar este totodată și dreptul legal al premierului Pedro Sanchez de a aproba ”los indultos” (grațierea).
6. Cine garantează însă că, odată grațiați, liderii separatiști nu vor continua planurile desprinderii de Spania? Declarațiile imensei majorități a politicienilor catalani arată că ei nu renunță la ideea independenței Catalunyei, ceva ce nu întrunește nici suportul poporului spaniol, nici al majorității celui catalan, dar care ține prizonieri milioane de oameni sătui de acest circ fără sfârșit, din care nimeni nu are de câștigat
7. Decizia Cabinetului Sanchez de a aproba grațierea liderilor catalani nu rezolvă problema fundamentală: scindarea societății din Spania. Eliberarea din închisoare a condamnaților poate aduce calmul în Catalunya, dar va provoca o tensiune și mai mare în rândul spaniolilor care se opun măsurii grațierii și văd în gestul Guvernului o încurajare a curentului pro-independență din Catalunya