O veste proastă pentru Dacia Pitești: Renault face în Spania ”polul” său de mașini electrice și hibrid

O veste proastă pentru Dacia Pitești: Renault face în Spania ”polul” său de mașini electrice și hibrid

martie 23, 2021 0

Efectele negative provocate de vechile guvernări care au aruncat banii în consum și nu au dezvoltat infrastructura rutieră încep să se simtă tot mai apăsat.

Deși investiția de la Mioveni (Argeș) stă încă bine pe piață, faptul că grupul francez se concentrează puternic în viitor pe alte destinații de producție nu este deloc o veste bună.

Compania multinaţională franceză Renault va fabrica cinci noi modele de autovehicule hibrid în fabricile sale din Spania, ca parte a planului industrial care se estimează că va genera o valoare de 12 miliarde euro (14 miliarde dolari) şi mii de contracte de muncă pe termen nelimitat, până în 2024, relatează agenţia EFE.

„Aceasta va transforma Spania în polul nostru pentru autovehicule electrice şi hibrid”, a anunţat marţi CEO-ul Renault, Luca de Meo, la un eveniment prezidat de regele Felipe VI, la care a participat şi şeful Executivului, socialistul Pedro Sanchez.

De Meo a subliniat că fabricile spaniole ale mărcii din Palencia şi Valladolid vor ajunge la randament maxim odată cu implementarea Planului Industrial 2021-2024 (Renaulution), care include, în plus, un proiect de economie circulară (reciclare de autovehicule uzate) în Sevilla.

În Palencia se vor produce trei noi modele de autovehicule din clasele C şi D SUV ale mărcii franceze, care vor fi fabricate eşalonat, în 2022, 2023 şi 2024.

În plus, fabrica de Caroserie şi Montaj de la Valladolid va produce modele din segmentele B SUV şi B+ SUV începând din 2024.

Totodată, este prevăzută o nouă familie de motoare pentru Fabrica de Motoare de la Valladolid, din 2023 şi două noi cutii de viteze pentru fabrica din Sevilla, din 2022 şi 2024, anunță Agerpres.

La Valladolid, Renault intenţionează să-şi consolideze centrul cercetare-dezvoltare, acolo inginerii lucrând la partea de electricitate, conectivitate, baterii, hidrogen şi servicii de mobilitate.

„Acest plan va consolida Spania drept a doua casă a Renault”, a afirmat De Meo.

Obiectivul „Renaultution” este acela de a schimba total modelul de afaceri al companiei, pentru a-l axa pe rentabilitate şi nu pe volumul de vânzări, ca modalitate de a face faţă complicatei situaţii provocate de pandemia de Covid-19.

Renault deţine patru fabrici în Spania, care produc autovehicule şi componente mecanice, şi, care, conform companiei, reprezintă 1,5 % din Produsul Intern Brut naţional şi asigură 5% din exporturi.

Vânzările mondiale ale grupului s-au redus cu 21,3 % în 2020. Scăderea medie a fost de 25,8 % în Europa şi, în cazul Spaniei, de 28,7%, conform datelor companiei.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.