Occidentul întoarce armele noi către Rusia. G7: ”Trebuie să ripostăm față de minciuni, fake news și propagandă”

Occidentul întoarce armele noi către Rusia. G7: ”Trebuie să ripostăm față de minciuni, fake news și propagandă”

mai 2, 2021 0

”Este Vladimir Putin păpușarul lumii?”, se întreba anii trecuți tabloidul britanic Daily Mirror, într-o imagine în care liderul de la Kremlin apărea caricaturizat ținând în fiecare mână figurile lui Donald Trump (fostul președinte al SUA) și Nigel Farage (politicianul britanic aflat în spatele Brexit).

Cei doi lideri ”păpușați” din imaginea de mai sus au ajuns pe cai mari grație propagandei ruse, cu consecințe grave pentru lume. Sub conducerea lui Trump, SUA au șubrezit relațiile cu UE, NATO și alți parteneri strategici, iar BREXIT a scos în cele din urmă Marea Britanie din Europa unită – ambele fiind mari succese pentru Rusia lui Putin, care a declarat deschis că va face tot ce depinde de ea pentru a ataca informațional Occidentul.

După ani de mari suferințe, Occidentul se repliază acum față de agresivitatea Rusiei.

Cele mai bogate şapte state ale lumii (G7) vor analiza propunerea de stabilire a unui mecanism de răspuns rapid pentru a contracara ‘propaganda’ şi dezinformarea dinspre Rusia, a anunţat duminică ministrul de externe britanic Dominic Raab, citat de Reuters.

Raab a precizat că Regatul Unit, care în acest an deţine preşedinţia prin rotaţie a G7, le va propune celorlalte state participante să cadă de acord asupra unui mecanism comun de ripostă rapidă pentru a contracara dezinformarea rusă.

”Astfel, atunci când vedem că apar astfel de minciuni şi propagandă sau ştiri false, nu putem să reacţionăm doar individual, ci trebuie să furnizăm o ripostă pentru oamenii acestei ţări şi, ca să spunem adevărul, şi pentru cei din Rusia sau China ori restul lumii”, a spus demnitarul britanic.

Pe de altă parte, Dominic Raab a afirmat că deocamdată nu a fost luată o decizie privind acordarea statutului diplomatic deplin ambasadorului Uniunii Europene la Londra, Joao Vale de Almeida.

”Suntem pragmatici legat de această chestiune. Ne vom trata partenerii din UE cu tot respectul pe care în mod justificat îl merită… aşteptăm cu nerăbdare să întoarcem pagina peste saga Brexit”, a explicat şeful diplomaţiei britanice, relatează Agerpres.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.