Oprescu vrea să fie primul preşedinte care nu merge cu avionul

octombrie 26, 2009 0

Dintre cei patru candidaţi importanţi, Oprescu este cel care mă scoate din minţi prin tupeu. Ceilalţi trei pot fi periculoşi la modul serios, fiecare în felul lui. Dar Oprescu… Omul se duce să viziteze Bucureştiul şi să promită canalizare. El e cea mai stranie creaţie a mediului politic românesc, îmbîrligarea supremă. Mi-a atras atenţia cineva că vrea să fie primul preşedinte european care nu circulă cu avionul… Deci, dacă îl alegeţi, veţi avea un preşedinte care va sta jumătate de mandat în maşină. Să citim aici, o ştire mai veche:

Sorin Oprescu a plecat cu maşina personală de la Bucureşti până la Bruxelles, unde se află în vizită oficială la invitaţia primarului capitalei Belgiei. Oprescu se teme de avion, motiv pentru care întotdeauna alege să meargă în Europa pe patru roţi, deşi are ieşiri dese, mai ales la Viena şi la Paris, unde se află două clinici medicale unde lucrează prieteni de-ai săi.
Cei doi consilieri ai săi care îl însoţesc în vizita oficială – Adrian Thies şi Marie Rose Olănescu au plecat cu avionul. „Domnului primar nu-i place să meargă cu avionul, aşa că a preferat să plece cu maşina proprie”.(mai mult)

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.