…PNL si PSD – lasate sa fiarba in suc propriu

octombrie 17, 2009 0

…”Eu nu merg la Carolina, eu nu merg, nu merg la ea!” – cantam in studentie. Da’ daca nici Carolina nu se grabeste sa vina la tine? Lucian Croitoru e singur la Palatul Victoria – zice-se. Majoritatea mass media a decis deja ca guvernul Croitoru e perdant. Mie imi pare ca, deocamdata, isi joaca bine cartile. Atat PSD cat si PNL s-au inghesuit sa declare ca nu vor merge la Palatul Victoria, ca n-au de ce. „Nu-i nici o problema”, le-a transmis, blajin Croitoru. „Vin eu unde e nevoie”. Dar n-a mers. Simtindu-se pe cai mari, ambele partide au transmis mesajul studentului tineretilor mele catre Carolina: „las’ sa vie el la mine si-apoi om vedea de-i bine, si-apoi om vedea„. Io-te, insa, ca potentialul premier nu s-a inghesuit la negocieri.
E ziua a noua, numaratoarea inversa merge bine-multumesc de intrebare, iar PSD si PNL au inceput sa se vaiete prin presa ca „deocamdata nu ne-a contactat nimeni„. Planul era simplu: el vine la noi, cu, pardon, caciula-n mana, noi ii dam flit, toata lumea e multumita. Asadar, de ce nu se grabeste Croitoru? Masoara de zece ori si taie o data? (n-am gasit alt joc de cuvinte mai tampit:). Cum sa te bati cu un non-adversar? Nu-i poti da knockout unei absente, asa e? Simplu spus, Croitoru lasa PSD si PNL sa fiarba in suc propriu.
Daca e, intr-adevar, ofiter sub acoperire, dupa cum a sugerat liberalul de Cluj Horea Uioreanu, inseamna ca baietii aia invatau ceva carte. Nu trebuie subestimati. Daca, insa, eu am dreptate (si inca mai cred ca am, desi ultimele declaratii ale lui Basescu mi-au cam zdruncinat convingerile) atunci non-reactia lui Croitoru e perfect rationala. Omul nu are de gand sa-si iroseasca timpul si bruma de demnitate la niste negocieri perdante din start. Asteapta „asii” din maneca. Asteapta, dupa cum spuneam, sa aiba o echipa de specialisti care sa spuna „da” din toate partidele. Cu ei nu te intalnesti, oficial, la Palatul Victoria. Negocierile de genul asta se poarta altfel si altundeva.
Cand ai cativa potentiali ministri din PSD si PNL pe maneca, altfel mergi la negocieri: pasul e mai alert, privirea mai zglobie. Ii insirui tacticos pe masa si zici: „Well, gentlemen, let’s talk!”
Poate ma-nsel. Poate nu.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.