Să ne pregătim: răul abia acum începe!

septembrie 9, 2021 4

Cea mai mare eroare (nu doar în România) e să crezi că liderii sunt vinovați pentru starea națiunii. NU, ei nu sunt decât turnesolul, decontul, reflexia societății per ansamblu.

Dacă e ceva ce nu ne place la ei, dacă aflăm că au avut un trecut altfel decât ne imaginam (cazul Cîțu), e pentru că societatea a scos la suprafață aceste personaje, nu pentru că ele însele sunt problema noastră.

Mereu vor apărea lideri despre care vom crede că sunt salvatori, ideali, cei buni, după care, cum e firesc, odată ajunși în poziții-cheie, vom afla despre ei că nu sunt chiar așa cum ne imaginam.

Să plece Cîțu!

Asta nu are legătură doar cu Florin Cîțu. A avut și va avea cu toți. De la Petre Roman la Văcăroiu, Tăriceanu și Ludovic Orban, cel din urmă înainte de Cîțu.

Despre toți, chiar și despre Dacian Cioloș, au apărut ulterior ajungerii în funcție dezvăluiri care ne-au dezamăgit mai mult sau mai puțin.

De aceea, a pune toată vinovăția în cârca unui om înseamnă a ascunde gunoiul sub preș. Liderii vin și pleacă, probleme rămân. Sau mai degrabă se înmulțesc.

Da, ”executarea” unuia precum Cîțu poate să ușureze of-ul populației care a acumulat frustrări imense pentru necazurile vieții (din cauze vechi, în general, imputabile multor guvernări, care, acumulate, se sparg în capul ultimului), dar asta e doar o păcăleală.

Răsuflăm fericiți că am scăpat de ei, apoi descoperim subit că următorii sunt ”cei mai răi guvernanți”. Mereu ultimii vor fi ”cei mai răi”.

Ce le oferim noi bun liderilor?

Nu liderii schimbă lumea, ci lumea face liderii mai buni, ca să fie mai bine și pentru ea.

E o mare iluzie să ne uităm la capii națiune ca la vizionari sau Feți-frumoși, în realitate, ei nu pot schimba nimic în bine dacă sub ei e o pătură socială ostilă schimbării.

A fost posibil pe vremuri, când liderii erau providențiali, iar populația se supunea. Azi, în epoca în care fiecare ”se opune” de plăcere, liderii nu mai pot conduce eficient dacă nu-i ”cuceresc” emoțional pe supuși.

Schimbarea trebuie să vină de jos în sus, nu de sus în jos. Nimic din ce e impus maselor și ”nedigerat”/neacceptat de către ele nu are efecte pozitive în viața cetății. Mai devreme sau mai târziu, orice astfel de acțiune ”de lideri” neasumată de oameni nu dă roade.

Oare ce le oferim noi bun liderilor, ca ei să ne întoarcă binele? Așteptăm totul din partea lor? Nu vom primi niciodată ce vrem, atunci.

PNL-USR, o relație născută moartă

Acum, să revenim la prezent.

Cîțu poate fi răul absolut. Să presupunem că s-au aliniat planetele și că i-a venit și lui rândul să deconteze toată supărarea acumulată în jur, iar acum nevoia de exorcizare a acestei acumulări de energie negativă îl va transforma în noul paratrăznet al necazurilor noastre colective.

Ok, o să plece cândva de la putere. Și? Ce se va schimba în afară de ambalaj? De discurs, de concursul pentru aruncat pisica moartă în curtea celuilalt?

Mai nimic. Cel puțin în privința relației PNL-USR, situația va fi cam la fel, cu nuanțele de rigoare.

De ce? Mă chinui să explic asta de un an de zile, dinainte de toate alegerile de anul trecut, când am constatat o incompatibilitate organică între structura socială a celor două partide. Atenție, nu neapărat între lideri! Ci între membri și fani ai ambelor structuri politice.

Barna și Cioloș, prizonierii maselor care au nevoie de ”sânge”

Poate că Barna și Cioloș, pe de o parte, cu Orban și Cîțu pe de alta, s-ar fi înțeles sau n-ar fi ajuns niciodată la rupturi majore, cum s-a întâmplat cu ambii premieri PNL.

Să nu uităm că, așa cum Cîțu este acum demonizat de USR, doar în urmă cu câteva luni a fost Orban în situația lui. Acesta a fost respins ca premier, în iarnă, de USR pentru că e ”învechit”, că are ”profil de PSD”.

Apropo de asta: cine garantează că al treilea prim-ministru PNL (dacă Iohannis va mai desemna un liberal) nu va ajunge în aceeași situație ca Orban și Cîțu, în conflict cu USR? Răspuns: NIMENI.

De ce? Și acum revin la ideea de mai sus. Pentru că, fundamental, cele două partide se urăsc nu din cauza urii dintre lideri, ci pentru ce a crescut sub ei.

Liderii au devenit prizonierii urii din care se hrănesc mulți dintre fanii lor. Pentru a rămâne liderii acestora, capii USRPLUS trebuie să ”livreze”. Ce? Ură.

Pentru PNL, USR e dușman de clasă

Masa de fani radicali de la USR vede în PNL ce a văzut în Ludovic Orban: un partid al trecutului, al baronilor liberali, al corupției. Există destule motive credibile pentru o astfel de percepție, dar nu asta discutăm acum.

Dincolo, la PNL, USR este văzut ca un dușman de clasă, nu un partener pentru optimizarea României, din cauză că discursul ”colegilor” este mereu anti-liberali, iar țința lor ar fi să-i vadă pe toți liberalii la pușcărie. Așa gândesc și cei de la PSD despre USR.

Nu fără motive, pentru că USR a crescut electoral tocmai pe acest discurs al urii și al demonizării ”vechilor”.

De ce nu merge coaliția?

Prin urmare, cât de coerentă și de unită poate fi construcție politică având ca parteneri partide care sunt organic opuse, din cauza maselor de sub lideri? Răspuns: nu funcționează.

Nu a mers de la bun început. Respingerea lui Orban de către USR, din cauza ”învechirii” sale și a baronilor din județe care îl domină a fost o decizie pe care au împins-o spre Cioloș și Barna cei de sub ei, alimentați cu acest discurs al demonizării adversarului, pe drept sau pe nedrept.

Nu merge nici acum cu Cîțu, tot din acest motiv, al dușmăniei reciproce dintre bazele lor electorale. Celelalte motive care fac acum deliciul dezbaterilor (PNDL3, Stelian Ion, SSIIJ) sunt doar expresia concretă a incompatibilității dintre cele două grupări.

După Orban și Cîțu, cine va fi următorul pe ”neplacul” USRPLUS?

Nu va merge nici cu alt prim-ministru. Această coaliție e născută moartă. Ea nu va avea niciodată rezultate bune, pentru că ”partenerii” nu încap în aceeași teacă. Aici e miezul problemei lor.

Klaus Iohannis s-a încăpățânat să impună ”cu japca” această coaliție, tot din cauza urii. A alimentat înainte de Guvernul Orban același tip de mesaj veninos la adresa PSD. Nu discutăm aici că nu existau motive să critici PSD, discutăm de exacerbare, de exagerare, de tocat nervii cu un mesaj care în esență îl demonizează pe adversar.

Deci, coaliția PNL-USRPLUS-UDMR este tot rezultatul urii, deși este ea însăși minată de ură internă (PNL-USR).

Tot ura este substanța crizei actuale. USRPLUS, din ură față de Cîțu și de PNL, nu acceptă dominația liberală în coaliție și, cum apare primul motiv, cum pleacă sau amenință că pleacă de la guvernare.

Concluzia: ura rămâne elementul fundamental al acțiunilor politice și al vieții cetății. Dar ea poate deveni un pericol cu adevărat mare în societate dacă, la nivel înalt politic, se petrec scene precum cea de azi din Parlament.

Scene de groază în Parlament, încurajate de USRPLUS

O dispută (încă neclară juridic) între Florin Roman (PNL) și parlamentari AUR și USRPLUS a dus la scene de violență șocantă, în văzul întregii națiuni, în Parlamentul României.

Ionuț Moșteanu, lider USR, partid aliat cu AUR la moțiunea anti-Cîțu, a stârnit prin intervenția sa la microfon un desant de parlamentari AUR, ca să-l scoată cu forța pe Florin Roman de la conducerea ședinței Parlamentului.

Presupunând că Florin Roman nu avea dreptul să conducă ședința, fiind țară UE, nu Venezuela, nu iei totuși un parlamentar pe sus, că nu-ți place ție ce face sau că abuzează de un instrument procedural, ca apoi să-l arunci una-două pe geamul Casei Poporului, ca să-ți faci singur dreptate.

Nu. Mai ales pentru USRPLUS, așa ceva nu e permis. E permis orice: să vrei demiterea Guvernului Cîțu, să-l ataci zilnic pe unde vrei pe premier, pe președinte, să depui moțiune, chiar și să te asociezi cu AUR pentru asta (deși e ca și cum Europa s-ar asocia cu cei care-i vor moartea), dar nicidecum nu e permis să acționezi în Parlamentul țării tale prin forță, pumni, amenințări și alte forme ale violenței.

E de acord Dacian Cioloș cu acest val al violenței?

Dacă la AUR te poți aștepta (deși ce face George Simion și unii membri ai trupei sale de comando din Parlament nu e posibil nicăieri în lumea civilizată), USR nu poate accepta violența de niciun fel.

Dar se pare că tot ura e cea care pare să anihileze instinctele europene ale USRPLUS. Ura față de premierul Cîțu riscă să transforme treptat USRPLUS în partid la cheremul AUR.

Dacian Cioloș e de acord cu astfel de scene care fac din USRPLUS un partener al AUR în acțiuni de tip extremist, ajunse până la vârful statului?

Sunt convins că nu. Deși nu el, ci Dan Barna e cel care a girat din câte se pare acțiunea în forță de azi din Parlament, oarecum laș, lăsând-o pe Anca Dragu în mijlocul acelui val huliganic.

”Dacă ei în Parlament au voie să se bată, eu de ce n-aș putea înfinge cuțitul în tine?”

AUR nu are nimic de pierdut. Dar USRPLUS pierde din nou din această asociere. Pierde o dată prin asocierea la moțiunea de cenzură, pierde a doua oară prin asocierea cu actele de tip mineriadă de azi din Parlament.

Dacă și USR a ajuns să fie spectator cel mult neimplicat fizic la scenele agresive organizate de AUR în forul suprem al țării, ce urmează? Ca ura să se propage și în societate.

”Dacă ei în Parlament au voie să se bată, eu de ce n-aș putea înfinge cuțitul în tine?”, ar putea spune orice simplu cetățean nervos, prins și el într-un vârtej al supărării pe viață în locul în care trăiește.

Vedem acum că această ură nu e doar un dezastru din punct de vedere politic, nimic nu iese bun la guvernare pe seama ei, coalițiile se rup, cad guverne. Ci ea, ura la vârful statului, televizată, încurajează răul și violența din societate.

Nu am învins ura, am păstrat-o

Acestea sunt doar primele semne ale anarhiei. Nu ar prima oară în istorie când ne reglăm viața prin ură. Ceaușescu la zidul din Târgoviște a fost cel mai sângeros exemplu recent, mineriadelor la fel. În 10 august, ne-am adus aminte că ura zace în noi și așteaptă să fie folosită.

Iar când crezi că ea te ajută, o lași să iasă la suprafață în toate formele ei. Crezi că așa vei scăpa de Diaspora, de corupție, de sărăcie, de hoți, de baroni, de primari, de pensionari speciali, de jandarmi, polițiști, judecători, de PNL-iști, PSD-iști, de Cîțu, Orban sau cine-o mai fi.

În realitate, nu scapi de nimic. Construindu-ți destinul personal și de țară pe ură, nu faci decât să te îngropi pe tine și să complici existența oricărei guvernări viitoare.

Nu am sublimat ura câtuși de puțin, doar am păstrat-o acolo undeva, ca s-o folosim când va fi cazul.

Răul cel mare încă n-a venit

Asta poate părea o discuție prea filosofică, și chiar așa și este până la urmă. Însă dacă vrem să mergem dincolo de aparențe și de lozinci, dacă privim mai mult în spatele declarațiilor și nu ne lăsăm furați de imagine, trebuie să recunoaștem că ura dintre noi crește.

Democrația ar fi trebuit să ne ajute să ne schimbăm asta. Se pare însă că nu a reușit.

Ne vom lăsa mereu păcăliți de personaje, de lideri aparent proverbiali sau dezamăgitori, dar adevărata problemă e la noi. În sinea fiecăruia. Când vezi scene ca azi în Parlament, poți să admiți că ura a crescut în interiorul nostru și între noi, ca oameni și societate.

Cîțu o să plece, dar sunt absolut convins că nu am văzut încă nimic din ce poate face ura care ne curge prin vene după el.

Miza noastră: să ne luptăm unii cu alții

Poate să vină înapoi și Carol I. Putem să vedem și PSD la guvernare. Sau chiar o majoritate solidă, gen PNL-PSD, care teoretic are toată stabilitatea din lume ca să guverneze bine. Putem să-i vedem spânzurați în Piața Victoriei pe Ludovic Orban, Florin Cîțu sau Klaus Iohannis.

Nimic nu pare că ne mai poate vindeca de ura rămasă în gena noastră ca moștenire a trecutului sângeros.

Ne place să trăim din asta. În bătălia dintre cei ”buni” și cei ”răi” (deși deseori sunt în jurul nostru destui dintre cei care ne-ar putea fi dușmani pe criterii politice), avem nevoie de multă ură ca să ne prefacem că nu vedem adevărul din spatele ei.

Iar adevărul e că nu ne pasă să ne facem bine. Vrem doar să fim lăsați să facem ce ne place mai mult: să ne războim unii cu alții.