„Să trăiască partizanii pînă vin americanii”


    Am citit azi dintr-o răsuflare o carte-mărturie, intitulată „Să trăiască partizanii pînă vin americanii”  Mărturia vine din partea doamnei Aristina Pop-Săileanu care a acordat un  interviu doamnei Liana Petrescu, în anul 1995. Nu cunosc motivele pentru care cartea a apărut atît de tîrziu. Pe coperta 1 şi 4,  fotografiile faţă şi profil ale tinerei Aristina Pop, îmbrăcată în zeghe.

    Aristina Pop e fiica lui Nicolae Pop, cunoscutul pădurar din Ţara Lăpuşului care a salvat de la deportare mai mulţi evrei, în timpul prigoanei horthiste. Acelaşi Nicolae Pop  ascunde şi ajută după război partizani urmăriţi de Securitate. Vînat de securişti din această cauză, pădurarul se refugiază în munţi împreună cu fiica lui Aristina, atunci în vîrstă de 18 ani şi cu un fiu Achim, de 22 de ani. Cît a stat în munţi, pădurarul nu a tras nici măcar un foc de armă împotriva celor trimişi să-i prindă pe partizani. După  doi ani bolnav, pădurarul coboară din munţi, ca să nu devină o povară pentru ceilalţi. E ucis fără judecată.

    Copiii săi vor fi prinşi şi condamnaţi la temniţă grea, după trei ani petrecuţi în munţi.  Aristina stă 11 ani în închisoare, pînă în 1964. Despre perioada în care a stat alături de partizani în munţi, Aristina îşi aminteşte emoţionată de solidaritatea celor rămaşi jos, care le aduceau de mîncare, încît nu le-a lipsit nimic. Iar din anii de închisoare aminteşte cu recunoştinţă de grija pe care i-au purtat-o celelalte deţinute, datorită cărora a supravieţuit. Memorialista a fost urmărită de Securitate şi după ce a ieşit din puşcărie, încît, mai puţin regimul penitenciar, pînă după 1990, s-a simţit şi în libertate ca la închisoare.

    Probabil că dacă dna Liana Petrescu nu i-ar fi luat interviul, apărut în această carte editată de Academia Civică,  mărturia extraordinarei  femei care este Aristina Pop-Săileanu ar fi rămas neştiută sau nu ar fi ajuns la publicul larg.

    Titlul cărţii e dat de două din versurile unui cîntec care circula în zona Someşului, în anii rezistenţei din munţi. Cîntecul a fost auzit de partizani ascunşi în podul unei case. Cei care îl cîntau erau proaspeţi membri de partid care ţinuseră o şedinţă jos, în casă, iar apoi se întinseseră la un chef.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here