Saftoiu. Chiar asa e de greu de priceput?
Intrucit nu mai e asa de multa patima in joc in acest moment, va propun sa ne reamint de chestiunea desemnarii premierului.
Mai intii, am auzit la TV o declaratie stupefianta a lui Claudiu Saftoiu:
noi asistam acum la desemnarea prin malpraxis a premierului de catre presedinte.
Ce dracu o fi asa de greu de inteles?
Articolul 103:
ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Unde scrie ca Parlamentul sau o majoritate a Parlamentului DESEMNEAZA premierul? Daca mi se arata unde, maninc acea hirtie!
Domnule Saftoiu, haideti, dupa mine: Presedintele DESEMNEAZA…DE-SEM-NEA-ZA! D-E-S-E-M-N-E-A-Z-A!
Bonus:
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn).
Altfel,
Despre desemnarea premierului, clar si precis, Valeriu Stoica intr-o demonstratie – reper:
cine are dreptul să nominalizeze primul ministru? O majoritate ad-hoc parlamentară sau preşedintele României? În această privinţă, Constituţia este extrem de clară. Atribuţia constituţională de a nominaliza primul ministru aparţine preşedintelui României. Nu este posibil, potrivit Constituţiei, ca o majoritate parlamentară, oricare ar fie ea şi oricât de largă ar fi ea, să propună, să nominalizeze primul ministru. De ce? Pentru că în logica actuală a Constituţiei României există două prerogative care aparţin preşedintelui, şi anume: nominalizarea primului ministru, pe de o parte, şi, pe de altă parte, dizolvarea parlamentului. Aceste două atribuţii sunt corelate. Dar în ce ipoteză preşedintele poate să dizolve parlamentul? Nu prin voinţa lui proprie, ci prin voinţa unor majorităţi parlamentare care resping de două ori propunerile de prim-ministru. Deci, până la urmă, alegerile anticipate nu sunt declanşate prin voinţa preşedintelui pur şi simplu. E un mecanism constituţional în care momentul hotărâtor pentru declanşarea alegerilor anticipate este voinţa unei majorităţi contrară voinţei preşedintelui. Este posibil ca într-un sistem politic să apară, la un moment dat, o contradicţie între voinţe politice legitime constituţional. Şi parlamentul este legitim constituţional, şi preşedintele este legitim constituţional. Dacă aceste două voinţe intră în contradicţie, trebuie să fie o soluţie. Şi soluţia este în Constituţie. Dacă de două ori se constituie majorităţi parlamentare care se opun voinţei preşedintelui, pentru detensionarea acestei situaţii, este calea alegerilor anticipate.
