Scrisoare către un mic capitalist sălbatic din marele trib al oamenilor care te întreabă de bani şi la o înmormîntare
Scrisoare pentru Dragoş.
Nu încetez să rîd numai cînd mă gîndesc la apocalipsa oricărei gîndiri vesele şi idealiste în România. Am o problemă deja cu un gen de gîndire soft-capitalist-românească în care primul lucru care eşti întrebat este faci profit, faci bani, cîte vizualizări, cum e managementul. Am avut parte la postarea cu Tabu de o astfel de interventie a lui Dragos Novac, inteligenta, dar si enervanta. O reiau aici pentru ca poate chiar a venit momentul sa incepem sa vorbim despre genul asta de ruptura in filozofia de munca si viata… Iata citatul:
Am citit cateva pareri despre TABU. Toate erau pareri de rau, ba de echipa, ba de produs, ba de brand si asa mai departe. Dar nu am vazut nici una, nici macar una, care sa atinga macar subiectul profitabilitatii.
Unde e managementul unui produs bun in toate bulletpointurile tale? Sau macar unde este indicat faptul ca veniturile trebuie sa fie cel putin egale cu cheltuielile – oare doar asta nu conteaza decat pentru economisti sau aia de la ASE?
Mai mult…
De ce crede toata lumea ca daca are un produs bun o sa si faca bani din el? Sau … de ce ar trebui sa fie egal intre calitatea produsului si faptul ca el “trebuie” sa fie profitabil din cauza ca e bun? Sau, din alt unghi, de ce, daca este asa cum spuneti voi toti ca este un produs bun, nu ii puneti un management care sa il faca profitabil?
Altfel, regretele sunt pentru cei de pe bara si chibiteaza sau cei care nu au putut sa faca mai mult decat un produs bun neprofitabil.
Bun, şi acum cîteva observaţii:
- da, cred ca sînt produse bune pentru unii dintre noi care vor merge intotdeauna in pierdere. Si nu e normal sa nu ne frecam capul sa vedem pe termen lung cum le facem sa existe. Si da, in mediul primitiv antreprenorial din Est vor disparea cu criza toate chestiile misto
- dupa logica ta lumea ar trebui sa fie plina de muzica naspa, carti naspa si citeva chestii destepte dar ieftine ca sa iasa calculul contabil
- normal, nu vorbesc pe banii mei. Dar cind spuneam ca regret disparitia Tabu, o si intelegeam exact din motivele care ma seaca si pe care le-ai enumerat tu. Iar asta se intimpla pentru ca publicul nu e inca bine organizat in comunitati de gust. Se intimpa pentru că ăia cu bani risca foarte putin. Ca sa metaforizez, 90% fac afaceri imobiliare de doi lei
- Imaginatia e aproape zero pe aici si in business si in jurnalism. Iar cind se mai incearca cite ceva vine automat barosul capitalist de genul celui practicat de tine si rezolva totul
- stii cit de tare m-am plictisit de marii antreprenori online de la noi care cloneaza tot si traduc in romaneste si apoi se dau mari? Aprope tot atit cit m-am plictisit de ziaristii care scriu trei metafore si vor sa intre in manuale
- De ce nu se vorbeste decat de bani? Asta e singura intrebare pe care o aud de vreo 15 ani, de la scoli, pina in arta si jurnalism. Eu cred ca trebuie inventata o miscare de oameni care nu cred in bani – iar cind aia se vor inventa, atunci vom avea si profit din chestii scumpe si interesante. Intelegi paradoxul? Cu cit vor fi mai multi ca tine care sa intrebe de bani cu atit se vor face mai multi bani numai si numai din timpenii, filmulete funny si „bate-ti colegul de banca live”
- pina la urma scriam despre o inmormintare. Chiar trebuia sa intrebi cit costa cind traia?:))
cu scuze pentru nervi, dar cu speranta ca sint nervi fertili, al tau,
c
