Ştiu cu cine votez. Pe bune
Astăzi eram în intersecţia Ion Ionescu de la Brad cu DN1. Nino-nino-nino, coloană oficială. Poliţistul din intersecţie, probabil un carierist, se înroşeşte, trage adânc aer în piept, se înroşeşte şi mai tare, fluieră, se agită să facă loc coloanei. Şoferii, biete oi ale traficului bucureştean, încearcă să se conformeze, dar nu prea au loc de manevre. În fine, se înghesuie, se opintesc, coloana trece, poliţistul mai că dă să salute regulamentar. E, eu eram pieton, aşa că am avut timp să să nu mă enervez şi să mă gândesc că, dat fiind că tot nu am o opţiune de vot (în afara celui în alb nul) l-aş putea vota pe primul dintre candidaţi care renunţă la SPP-ul alocat pe perioada campaniei. Să se târască în trafic, în Bucureşti sau pe dungile cenuşii numite pompos Drumuri Naţionale, să simtă (sau să-şi reamintească) cum e fără nino-nino. O să ziceţi că ar fi doar o dovadă de populism, dar nu-mi pasă. Măcar atât, timp de o lună, o să simt că, din punctul acesta de vedere, e „de-al meu”.
