Coloanele de apă caldă curg în Oceanul Arctic (regiunea Polului Nord), dinspre Oceanul Pacific, și accelerează topirea gheții marine de jos în sus,acționând ca un fel de pompe de căldură subacvatice.
O echipă condusă de oceanografi de la Institutul de Oceanografie Scripps, de la Universitatea din California, San Diego, a studiat atent acest fenomen – unul dintre multe mecanisme invazive prin care încălzirea globală schimbă natura Oceanului Arctic mai repede decât aproape oriunde altundeva de pe pământ.
Cercetarea se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi care sugerează că gheața marină arctică, o sursă de stabilitate climatică globală,ar putea dispărea pentru cea mai mare parte a anului.
Jennifer Mackinnon
„Rata de accelerare a topirii gheții marine în Arctica a fost dificil de previzionat cu precizie, în parte datorită tuturor reacțiilor locale complexe dintre gheață, ocean și atmosferă”, a declarat, într-un comunicat,Jennifer Mackinnon, oceanografă la Institutul Scripps, om de știință în cadrul expediției și autor principal al lucrării publicată în Nature Communications.
Arctica este un ocean neobișnuit, în sensul că este stratificat mai degrabă prin salinitate decât prin temperatură.
Majoritatea oceanelor lumii au apă mai caldă și mai ușoară lângă suprafață și apă mai rece și mai densă dedesubt.
În Arctica, însă, există un strat de suprafață rece, dar foarte rece, influențat de drenajul râurilor și de topirea accelerată gheții.
Apa caldă și relativ sărată intră din Oceanul Pacific prin strâmtoarea Bering și apoi pe Canionul Barrow de pe coasta de nord a Alaska,care acționează ca o duză pe măsură ce curge prin pasajul îngust.
Deoarece această apă este mai sărată decât apa de suprafață arctică, este suficient de densă pentru a se scufunda sub stratul de suprafață arctic.
Măsurătorile confirmă acest fenomen îngrijorător
Mișcarea creează ”buzunare” de apă foarte caldă care se ascund sub apele de suprafață. Oamenii de știință au văzut aceste focare de apă caldă crescând în ultimul deceniu.
Aceste ”buzunare” cunoscute sub numele de „pompe de căldură”sunt suficient de stabile pentru a rezista luni sau ani, rotindu-se spre nord sub placa principală de gheață de lângă Polul Nord și destabilizând acea gheață pe măsură ce căldura din ele se răspândește treptat, dar în mod constant, pentru a topi gheața.
Cu toate acestea, până în prezent, procesul prin care este scăzută apa fierbinte nu a fost observat sau înțeles.
Fără aceste cunoștințe, oamenii de știință din domeniul climei nu au reușit să includă acest efect important în modele prognoză, dintre care unele subestimează ritmurile accelerate de topire a gheții marine.
Deoarece fluxul de apă caldă din Pacific a crescut în ultimul deceniu, această lucrare se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi că gheața de mare arctică, o sursă de stabilitate climatică globală, ar putea dispărea în porțiuni mari ale anului.
