Tariceanu & Dezbracatu
Nu e prima data cind PM Tariceanu apare la „Cronica Circotasilor”. La ultima editie, l-am vazut fugarit de imprevizibilul, enervantul si oarecum celebrul „Catalin Dezbracatu”. PM era la un tirg de motociclete, parca. La un moment dat, i-a iesit in cale apucatul de la Prima si l-a intrebat ceva. In stilul casei, bineinteles. Tariceanu a incemenit citeva clipe, apoi l-a ocolit in tacere pe neasteptatul si, dupa cum aveau o o dovedeasca gesturile ulterioare ale Premierului, pe nedoritul interlocutor.
Unii vor spune ca, intrucit aceasta povestioara e un mizilic, faptul ca o invoc aici inseamna ca ii caut nod in papura Premierului Romaniei. Eu cred ca ea are, totusi, tilc.
Liderul PNL a incercat de citeva luni – incurajat de o zgomotoasa galerie mediatica si asistat, din colt, de o redutabila echipa de consilieri – o spectaculoasa operatie de „schimbare la fatza”. Nu prea i-a reusit. Tariceanu ar fi trebuit sa fie ferm; e, in realitate, in continuare, confuz si ezitant. Premierul ar fi trebuit sa devina un lider mai puternic; e doar un premier-marioneta a carui mentinere in functie e datorata decisiv PSD-ului. Ar fi fost bine pentru Calin Popescu-Tariceanu sa inceteze sa mai dea mesaje publice contradictorii; faptele ne arata ca nu se poate dezbara de acest obicei prost pentru care, de regula, politicienii sint taxati cu asprime. Era ideal pentru el sa fie -asa cum vor cei care continua sa vinda, fara succes, acest mit- un personaj politic „elegant”-„european”. In schimb, rolul pe care il joaca e ca o haina care atirna tot mai mult pe cel care o poarta. Revigorarea liberala – tinta declarata a schimbarii la fata – se numeste, ne-o spun cam toate sondajele de opinie, decadere.
Ce legatura au toate astea cu intimplarea cu Dezbracatu, cind Tariceanu nu a avut replica? PM ar fi putut sa aiba. De fapt, ar fi trebuit sa aiba replica. In situatie pe care am rezumat-o la inceputul acestui text, Premierul a parut ca nu a primit suficiente comenzi ca sa riposteze. De aici si impresia ca Tariceanu este un buton care se defecteaza atit de des.