Tineţi-mi pumnii, mîine îmi lansez cartea la Slobozia

octombrie 22, 2009 0

Mîine mă duc la Slobozia să fac o, cum se zice, lansare a cărţii mele, „Medgidia, oraşul de apoi”. Vor veni să vorbească despre, Doru Buşcu (urmează să-mi confirme, sper, în această seară) şi I.T.Morar (care mi-a confirmat).  La Slobozia mă voi întîlni cu Oliviu Vlădulescu şi cu alţi cîţiva prieteni, unii literaţi, alţii cititori, pe care-i ştiu dinainte de 1989. De ce mă duc să fac prima lansare a cărţii la Slobozia şi nu la Medgidia? Fiindcă de acolo începe şi cartea. O parte dintre notabilităţile ambiţioase ale comunei Slobozia au pus la cale, prin 1938, o monografie ilustrată a comunei. De fotografii trebuia să se ocupe bunicul meu, Ştefan Theodorescu, care avea brutărie în comună şi de vreo doi, trei ani începuse să facă şi poze la bîlciuri şi tîrguri prin judeţ. El şi-a făcut treaba. Textul s-a împiedicat însă şi împiedicat a rămas. De aici, dl Fănică Theodorescu a plecat la Medgidia după ce a căştigat licitaţia pentru „restaurantul” gării de acolo. Aşa că mi s-a părut obligatoriu să fac la Slobozia prima lansare a cărţii. Însă, pe lîngă pomenitele motive sentimentale, la Slobozia există o importantă comunitate de cititori cu care m-am întîlnit  şi înainte cu (sper) reciprocă plăcere.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.