Ţipatul profilactic

noiembrie 17, 2009 0

De acord că greva începută azi la metrou e nesimţire curată. Dar să nu forţăm nota !
Berceanu avertizează – citat de Hotnews – că, după modelul patentat de sindicaliştii din Metrorex, şi cei din CFR ar pregăti o mişcare similară:

„Există în prezent modalitatea de a utiliza sindicatele in timpul campaniei electorale marca PSD. Spun acest lucru pentru că, în afară de această chestiune de la metrou, este in curs de pregatire si o chestiune similara cu CFR-ul. Astazi la Craiova s-a dorit o mare manifestare cu ceferisti (…) Am vazut acolo pe domnul Molea (lider de sindicat la CFR-n.r.) si destui alti lideri de sindicat, precum si pe domnul Geoana. S-a vrut un fel de dezbatere despre probleme CFR.”

În logica lui Berceanu, faptul că PSD şi-a dorit – şi a avut, de altfel, pe mînă – CFR Călători şi CFR Infrastructură înseamnă că şi-a constituit aici un cuib de intervenţionişti gata oricînd de acţiune. Metrorexul e pe mîini pedeliste şi asta nu-l împiedică să fie fieful sindical al pesedistului Rădoi. Dar dincolo de asta, mi se pare facil recursul la astfel de predicţii victimizante, mai ales cînd ele sînt marca Berceanu, autorul unor fumigene şi contradicţii de zile mari. De-acum, orice mişcare de protest va fi ştampilată ca partizanat politic, deşi nu trebuie uitat că şi sindicate foarte amabile cu guvernarea PD-L, gen Cartel Alfa, cochetează la rîndul lor cu ieşitul în stradă.
Sigur că declanşarea de proteste cu cîteva zile înainte de alegeri e cel puţin dubioasă. Dacă ceferiştii nu vor ieşi totuşi în stradă, lui Berceanu îi va fi foarte la îndemînă să spună că dezvăluirile lui le-au dejucat planurile. E uşor să te joci cu nervii cetăţenilor vehiculînd astfel de scenarii, mai ales cînd te pregăteşti de a doua zi de blocaj în trafic. Însă, la urma urmei, sîntem în campanie electorală… Greva sindicaliştilor coloraţi în roşu de sub comanda lui Rădoi oferă o bună ocazie de jonglat cu subiectul protestelor dirijate politic, just in case. Şi o şi mai bună ocazie de a mai abate atenţia de la manevre guvernamentale de tipul alimentării cu fonduri importante de la buget, tot cu cîteva zile înainte de alegeri, a primăriilor pesediste şi liberale, de exemplu.
P.S.: Vanghelie e şi mai şi! „Il caut pe Rădoi de dimineata, sa dea drumul la metrou, dar nu-l prind la telefon”. 🙂 Ţineţi-mă, că-l rup ! Păcat că nu ştiu de unde să-l iau ! 🙂

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.