Tismăneanu, răscolitor despre Camus

august 26, 2009 0

Nu-l mai citisem de mulţi ani pe Camus. Asta dacă exclud întoarcerile mele anuale, aproape superstiţioase, la primele rînduri din „Străinul”. Cu vreo lună în urmă am citit în două nopţi  „Reflecţii asupra pedepsei cu moartea” care include „Reflecţii asupra ştreangului” de Koestler şi „Reflecţii asupra ghilotinei” de Camus. Cartea a apărut la Humanitas, îngrijită de Vladimir Tismăneanu. Apariţia ei la noi, unde sînt destui cei care ar vota pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, are valoare de avertisment. Cu toate că mă îndoiesc că suporterii pedepsei capitale îi citesc pe Koestler şi pe Camus.
Dar ce e cu titlul de mai sus? Vine de la textul pe care Vladimir Tismăneanu l-a postat pe blogul său cu cîteva zile în urmă şi cel pe care l-a publicat în EVZ, azi,şi care  pornesc amândouă de la  biografia lui Camus semnată de Elizabeth Hawes. Rezultatul e o impecabilă schiţă de portret şi o răscolitoare invitaţie de a reciti sau citi Camus, care mi-a amintit că în adolescenţă acesta era scriitorul meu preferat.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.