Turul II. Victoria galactică de după titanica luptă mutu vs. analfabeta
Victorie cosmică pentru candidatul dreptei. Au fost încununați ani de zile în care dreapta s-a prezentat ca divizia occidentală trimisă spre civilizarea unui teren virusat de băștinași păgâni pe teritoriul României. Acum puterea este deținută complet de PNL – s-a mai întâmplat să fie deținută complet de dreapta. Niciodată să fie deținută complet de un singur partid de dreapta.
Poate de aceea e semnificativ că, îndată după victorie, Iohannis avea altă treabă decât să sărbătorească: anunța un alt guvern, alcătuit din partide ”democratice” (adică fără PSD, dar cu USR-Plus, PMP, PNL). Rareș Bogdan joacă și cartea ”anticipatelor” pentru anihilarea vocilor USR. Însă mult mai plauzibilă îmi pare refacerea guvernului de tranziție, până la parlamentare, împreună cu toate fragementele dreptei. Iohannis a părut destul de clar – e momentul să redefinim majoritatea din parlament, mai degrabă fără alegeri.
Despre efectele propagandei dreptei din ultimul deceniu mult nu mai e de spus. Oricât s-ar ascunde alegătorii mai educați și civilizați după perdea, nucleul mesajului e unul de luptă cu o populație rămasă în urmă, nemodernizată, ”pesedistă” etc. Ciprian Șiulea rezumă foarte corect:
„ chestia definitorie, pe care nu o poţi uita de la alegerile ăstea şi ultimele 2-3 rînduri de alegeri este atitudinea brutală şi neverosimilă de superioritate, respingere şi dispreţ a unei părţi a populaţiei faţă de alta, emancipaţii faţă de înapoiaţi, educaţii faţă de needucaţi, europenii faţă de neeuropeni, pe scurt supraoamenii faţă de suboameni. cam aici sîntem acum, negarea sub forme mai subtile sau mai directe a dreptului de vot al celor din urmă şi a dreptului lor de a se bucura de grija statului e doar expresia acestei radicalizări bruşte a celor dintîi, de o gravitate care nu e percepută la nivelul la care ar trebui ”
Dumitru Sandu confirmă partea verificabilă cu date: votul și condiția materială n-au fost nicicând mai legate (Sandu vorbește despre turul 1, e valabilă observația și pentru turul 2):
”Sărăcia materială este prezentă în special în localitățile în care s-a votat în bună măsură pentru VVD. Starea materială bună este specifică localităților cu pondere mare a voturilor favorabile pentru IDB și KWJ. Constatarea trimite la ideea că votul la prezidențialele din 2019 a fost puternic stratificat din punct de vedere social. Votul pro Klaus Johannis și Dan Barna a fost specific localităților bogate iar cel în favoarea Vioricăi Dăncilă a avut procente mai ridicate în localitățile sărace.”
Rezultatele bune obținute de Iohannis și în zonele sărace nu fac altceva decât să reproducă modelul la scară mai mică: orașul-reședință (în care se strâng veniturile mai mari, în care se strâng și aspirațiile mai răspândite tip clasă de mijloc wannabe), se așază împotriva provinciei întârziate, nemodernizate. Așa se explică victoriile din județe precum Vaslui sau Vrancea: e orașul reședință versus rural; mai e și familia celor mulți plecați versus administrație opresivă de provincie.
Această polarizare a votului nu vine doar de la candidați. Evident că a contat slaba prestație a candidatei PSD. La dreapta nu a contat aroganța și stilul cinic de strategie electorală în cazul echipei Iohannis. Pesediștii au fost dezamăgiți de propria candidată. Dreapta nu a fost nicio clipă pusă pe gânduri de tonele de limbaj de lemn mâncate de diviziile de propagandă prezidențială.
Existau realități de ascuns din perioada post-criză: refacerea unei pături de mijloc (mai mult fictive, dar atrăgătoare de mari speranțe), inventarea unui spirit conformist mai mult sau mai puțin corporatist, în care unica alianță posibilă și lucrativă este aceea între angajat și șef/patron, ca rezistență la alințele feudale vătaf politic / alegător sărac.
Așa că ce contează că lupta anticorupție doar-dintr-un-partid n-avea sens (tocmai camarila Băsescu a fost deconspirată în toate felurile, și degeaba), ce contează că serviciile secrete trebuie demilitarizate și modernizate, ce contează că justiția a ajuns încă o formă a disprețului de clasă față de sărăcanii violenți care se vând și se violează între ei, ce contează că avem probleme cu capitalismul, nu cu un comunism mort și îngropat, ce contează că orice om educat sau doar mai isteț poate să-și dea seama de tensiuni greu de rezolvat cu UE care trebuie atacate deștept, nu ”mândru”, ce contează atâtea prostii emise cu emfază de analiștii proocidentali care se luptau cu marele nimic în loc să împingă puterea să răspundă la chestiuni esențiale? Nu contează. Contează apartenența. Tu al cui ești, cine e totemul tău politic, mutul sau analfabeta?
Lupta PSD cu Occidentul e o glumă. Nu au existat atacuri la adresa conducerii UE sau la adresa ”valorilor occidentale” decât în cazul dezbaterilor pe justiție, dezbateri înfierbântate care totuși nu au depășit nicio clipă firul roșu făcut franjuri prin Ungaria sau Polonia. PSD a încercat să copieze modelul Trump-Orban de politică – e suveranism de import. Iohannis i-a bătut și la trumpism: el a semnat contractele grele, iar Trump respectă banul ăla mare, nu mărunțișul de lobby cheltuit de echipa Dragnea. Greșelile teribile ale PSD au fost de concentrare pe terenul preferat al dreptei, justiția, cu personaje absolut insuportabile în aroganța afișată după victoria din 2016, aripa peremistă a PSD (Vasilescu, Ștefănescu etc.).
Glumă e și orientarea PSD către EST. Încercarea de taxare timidă a industriei energetice înseamnă pentru dreapta că avantajăm businessul rusesc. Cu așa ceva te bați cu cifre și cu pregătire, ceea ce PSD n-are: PSD a reușit să-și pună în cap un conglomerat format din multinaționale, partide de dreapta, clase creative, pături de lucrători calificați din corporații. asta în timp ce i-a avantajat pe muți dintre aceștia cu taxare de paradis fiscal și cod al muncii de semi-Bangladesh pentru lucrătorii precari.
Să revenim la corespondențele dintre prezență, PIB/cap de locuitor și rezultate.
”Cea mai bună prezență la vot a fost în județele Ilfov (68,58%), Cluj (62,06%) și Sibiu (58,13%). Cea mai slabă prezență s-a înregistrat în județele Harghita (22,86%), Covasna (25,86%) și Vaslui (37,53%). Diferența dintre mediul urban și rural a fost de 1,4 milioane de alegători: 5.255.864 în mediul urban și 3.830.610 în mediul rural. ”
Aceasta e harta prezenței:
Aceasta e harta rezultatelor:
Puternica politizare din sud ne indică doar cine deține controlul într-un partid cândva național, acum din ce în ce mai regional: PSD. Însă în Dolj, prezența marelui oraș reședință de județ i-a adus lui IOhannis victoria. Totul vine placat pe demobilizarea electoratului PSD. Și pe mobilizarea celor care se regăsesc perfect într-o ideologie din ce în ce mai clar de formulat: împotriva prostiei săracilor și a șefilor lor. Ca să nu mai vorbim că PNL-ul de Ilfov este fix ca PSD, tot camarile de primari și afaceriști care funcționează imobiliar.
Știu, din când în când unii ”progresiști” useriști ne explică superficialitatea noastră, a acelora de la stânga PSD. Că nu e chiar așa, că ăștia de la dreapta nu gândesc așa, că trebuie doar eliminată corupția și gata. Apoi vin propuneri dure de privatizări și segregări care mai de care mai pline de imaginație. Ce să mai, nota locală a României este că are o competiție acerbă de dreapta, fie paleonaționalism, prezent și în PSD și în PNL, fie neoconservatorism livrat direct de la centrul UE, prin hegemonia de decenii a PPE. Această competiție nu se poartă doar idelogic, cultural, ci se exprimă direct cu amenințări de privațiune materială pentru cei care nu respectă portretul noului om european. Aici intervin tipice măsuri de disciplinare neoliberale. Avem nenumărați actanți ai pieței ideologice care vor liberalizări dure, în termeni aproape libertarieni, dar vor și protecție naționalistă pentru ”noi și ai noștri” – să nu fie pentru toată lumea, că altfel intervine pericolul bolșevic. Cum zicea vechiul și noul ministru Bostan, câdva tehnocrat, actualmente penelizat, educația gratuită e o prostie băgată în cap de comuniști.
De aici se vor naște noi și noi avataruri din ce în ce mai la dreapta. Tot din această competiție se vor naște și viitoarele forme de extremă dreapta. Fie extremă dreapta autohtonistă. (S-o spunem și pe asta: e posibil ca singura refacere posibilă a PSD în aceste condiții să fie din ce în ce mai naționalistă și ortodoxistă, e singurul loc lăsat ceva mai gol de restul ”dreptelor”). De altfel, dreapta a adus în hora din jurul urnelor și hipsteri care cred despre ei că sunt progresiști (nefiind altceva decât îndrăgostiți de situația lor de alfabetizați cu o brumă de statut), dar și naționaliști de Cântarea României din liota lui Rareș Bogdan. ”Europenismul” e formă de autoritarism supranațional care păstrează toate sechelele vechiului naționalism – punctul de sprijin e un neo-naționalism german bine mascat cu tot felul de pretenții globale. Singurul europenism suportabil ar trebui să fie unul al drepturilor la trai decent trans-uniune or, se pare, n-are nimeni chef de așa ceva.
Ideologia vine să coloreze strident opoziții concrete, de natură economică. Orașul mare atrage din jur munca ieftină, dar păstrează disprețul, segregarea ferme. Vrem muncitori ieftini din Ilfov, dar nu vrem să ne amestecăm cu femeia care face curat în mall sau cu muncitorii din construcții care fac naveta înghesuiți în mașini ”papuc” dinspre Giurgiu, Ialomița, Teleorman, Călărași etc.
Cum s-a întâmplat de ceva timp în expansiunea globală neoliberală, zonele de extindere au fost împânzite de orașe-stat, metropole înconjurate de armate de rezervă mai mari sau mai mici care trebuie dominate autoritar. Cine n-a avut îndrăzneala să fugă din țară trebuie să muncească și mai precar aici. Iași, București, Cluj, Constanța și altele la scară mai mică s-au redesenat social între rezidențial și marginal, și continuă să o facă, harta chiriilor ne ajută poate să înțelegem mai bine.
Desigur, nimeni n-are chef să recunoască un fapt verificabil din 1000 de surse: angajatul român ajun în ”diaspora” a fugit de un capitalism sălbatic fără plasă socială așa cum a fost el consolidat în România. Iar orbirea ideologică poate merge până la strigăte cu ochii injectați împotriva asistaților social (deși asistații propriu-zis sunt în număr mare tot din clasa de mijloc, cantitativ: ei primesc și subvenții de căldură în București, primesc ajutoare pentru copil fix cât primesc și cei care n-au ce mânca, primesc bani pentru educație deși au copiii la școli private etc.).
Cruzimea socială exersată în aceste decenii va da forme oribile de manifestare politică și ideologică, asta e previziuea mea și nu doar a mea. Nu ai cum s-o duci în așa orbire fără să-ți radicalizezi dorința de segregare față de România băștinașă. Avem practic „rase” sociale noi, cum sugera Șiulea în comentariul de mai sus. Unii le exprimă generațional: decreței versus pensionarii comuniști și alte baliverne. Există însă o rasă care vrea supraviețuire imediată. Și o rasă care dorește evoluție de clasă – de la un venit încolo, trebuie să fii premiat cu o Românie care să nu pută, să aibă toți dinții, să fii scutit de stresanții care nu muncesc și nu au învățat destul. Situația e una de ”Minunată lume nouă” – încă nu s-a inventat sedativul perfect pentru clasele inferioare, deocamdate se atacă gramatical (și aici cu dublă măsură, ”propaghează” al lui Turcan e altceva decât ce zice ”analfabeta”). Dar funcționează un soi de tabloidizare a politicii cu aere quality și o din ce în ce mai strictă delimitare în funcție de poziția pe scara veniturilor.
Diaspora
Plecatul afară economic al ”diasporei” are și el orbirile lui. În primul rând nu ar recunoaște în veci că au fugit de capitalism în țări cu plasă socială mai sigură (educație bună, statut infinit mai bun dacă e obținută cetățenia etc.). Mulți au rămas cu speranța și cu o tristă aroganță a ”omului cu experiență” – dar mulți sunt tratați acolo fix cum își privesc ei de acolo ”leneșii” rămași acasă. E un vot covârșitor de dreapta, deși dreapta de aici n-are nimic din ”țara ca afară” pentru că, da, exact, nu are nici o fărâmă de proiect social. Singura lor poezie e favorizarea patronului. Dacă vestul ar fi întreținut un capitalism atât de barbar, fără anestezici sociali, n-ați fi fugit niciodată acolo, vă garantez.
Deloc neglijabil e și un fenomen de identificare cu ”stăpânul” împotriva refugiatului non-european: africanul sau islamistul leneși sunt și direcți competitori pe munca ieftină prestată de mulți români, dar sunt și spaima idolilor diasporei, omul ”ajuns bine” vestic.
Și uite așa, nimeni nu se întreabă cum dracului a ajuns PSD-ul ultimul furnizor de planuri sociale (cu toate problemele lor, pe care le-am analizat aici de zeci de ori), în timp ce dreapta pretins europeană are de fapt o viziune combinată: privatizare în stil american și exploatare în stil est-capitalist. Aburelile cu piața liberă și rezolvarea sărăciei prin ”antreprenoriat” mai prind probabil numai pe aici la unii fraieri. NU le mai crd nici promotorii lor, bine conectați de obicei la țeava publică. Programele liberale din toată UE au pachete sociale. Estul și-a consolidat o formă de conservatorism suveranist: înțelegere și facilități pentru marele capital, retorică anti-europeană doar cât să-și poată negocia și niște puncte de apreciere naționaliste de acasă, plus pachete sociale distribuite în stil paternalist (pentru familii mari, pentru copii etc.). România e singura țară în care dreapta își păstrează caracterul propagandistic nouăzecist fără nicio grijă pentru păturile inferioare și pentru integrare. Liderii mai sunt și educați de popor – vezi numai temperarea a lui Macron de către Vestele Galbene. Nu e cazul la noi, suntem anchilozați de mii de pericole, speriați de amenințări de tot felul, cel mai bine e așa cum e cu mici modificări de mai bine pentru clasele superioare. Anestezicul naționalist și religios folosit în restul estului pentru redefinirea unor măsuri sociale nu interesează aici decât la ritualuri și serbări: credința pură e în aplicarea unui capitalism pur, neviciat, fără anestezie. Popii sfințesc austeritatea, artiștii underground bagă iarbă și suflă în tulnic.
Patriotismul e bun doar de măturat inegalitățile sub o horă și ceva sărbători câmpenești. Un naționalism fără măcar minimalele mângâieri pe cap pentru sărăcime, fără o păcăleală-două sociale, fără măcar inovațiile ungaro-poloneze, arată gradul de devastare a coeziunii societale din această Românie-de-30-de-ani-capitliastă. A devenit internaționalistă pentru elite, globalistă pentru fuga economică disperată și neîndurătoare cu toți aceia care vor mai mult decât un cer deasupra capului.
