Valeriu Stoica: EBA a fost o slăbiciune care i-a dăunat şi lui Traian Băsescu, şi PDL-ului


    Ideolog, strateg, fără mari funcţii, ieşit cumva din rîndul “maimarilor” de partid după ce a părăsit PNL pentru PDL. Dar intrat “oficial” în rîndul “intelectualilor lui Băsescu” de la Institutul Cultural Român – etichetă care-l face să spună că presa s-a vadimizat complet. A inventariat defectele şi calităţile lui Traian Băsescu cu o nonşalanţă pe care puţini şi-o permit în disciplinatul PDL. De aceea mi-a lăsat impresia de “om puternic”. A listat chiar şi unele greşeli de partid. Crede ca necesară alianţa cu liberalii dacă preşedintele va fi reales: numai că Patriciu ar trebui să aibă mai puţine de spus în PNL. Uşor de spus.
    C.R.: Aţi fost declarat oficial în ziare „intelectual al lui Băsescu” după ce aţi devenit vicepreşedinte ICR…
    V.S.: Nu acord atenţie acestor calificative pe care presa mi le acordă. Am depăşit de mult sentimentul de revoltă pe care l-am simţit în anii 90 cînd eram atacat în presă. M-a lecuit de suferinţa asta Corneliu Vadim Tudor. La cît a scris el despre mine… nimic nu se mai poate inventa. Din păcate, există o puternică maladie în societatea romanească. Cînd am de-a face cu oameni bolnavi, trebuie să-i tratezi ca pe nişte oameni bolnavi. Această maladie a pătruns adînc şi în aproape toată presa românească. „România Mare” probabil că a şi dispărut, în schimb tonul, stilul îl regăsim în toată presa, mai ales la televiziuni. E o chestiune îngrozitoare. Nu mai poţi reacţiona ca în faţa unor oameni normali. Vadim Tudor este un om bolnav. Toţi cei care vorbesc ca el sînt nişte oameni bolnavi.
    Autovictimizarea
    Un subiect la modă este dicuţia despre presă, despre presa mogulilor. Nu există şi pericolul victimizării preşedintelui. Nu are destulă putere. De ce se plînge preşedintele atît de tare? Un exemplu ar fi că se plînge de presă, televiziune, unde este dezbaterea promisă despre TVR?
    Trebuie să facem diferenţa dintre victimizare şi autovictimizare.
    Mă refer la autovictimizare.
    Eu cred că fenomenul victimizării e mai amplu decît cel al autovictimizării. Concentrarea de forţe împotriva lui Băsescu este uriaşă şi, cu cît este mai mare, este cu atît mai neproductivă. E adevărat că se şi autovictimizează pentru că este un animal politic şi ştie că lucrul ăsta îi foloseşte, dar o face pentru că duşmanii îi oferă ocazia.
    A cîştigat mult din autovictimizare. Dar după ce a fost ales, reconfirmat, ce mai vrea?
    El are un atu, proiectul de reformă constituţională, care nu va fi niciodată posibilă cît timp această coaliţie există, pentru că PSD, deşi e la guvernare, în Parlament face parte dintr-o coaliţie cu PNL, PC, UDMR. Deci nu există resursele parlamentare pentru o reformă cum o vrea Băsescu.
    Dacă ura PSD-ul, nu trebuia să intre în coaliţie.
    PNL ne-a obligat să intrăm în coaliţie cu PSD. Dacă PNL se trezeşte, intrăm într-o coaliţie normală, de centru dreapta. Deocamdată, liberalii nu s-au trezit…
    Eu reproşez partidului meu că de cîţiva ani de zile nu are o strategie coerentă faţă de instituţiile publice massmedia. Şi mai ales în raport cu TVR. Asta e zona în care trebuie să ne mişcăm ca să schimbăm puţin trendul. Există o justificare pe care n-o mai accept, şi anume că TVR este condusă de PSD. O fi condusă de PSD, dar sîntem împreună la guvernare şi ar trebui să găsim instrumentele pentru a schimba sensul de funcţionare pt TVR şi radiodifuziune.
    Radiodifuziunea s-a schimbat în bine în ultimii ani…
    Aşa e, nu le pun pe acelaşi plan. Radioul a avut un echilibru în momente grele. TVR a pierdut însă de mult competiţia. Agenda publică nu se mai face deloc prin TVR. Aveţi dreptate aşadar, a fost o carenţă de strategie pe care mi-o imput şi i-o imput şi partidului din care fac parte.
    Nu are să-i reproşeze stilul lui Băsescu. Sînt altele
    A avut discursul de la Parlament. A vorbit despre propriile greşeli la TVR: şi-a făcut un reproş pentru felul nediplomatic în care a reacţionat uneori. Ce alte defecte mai are?
    Eu nu i-aş reproşa stilul, pînă la urmă stilul e omul. E greu să-i reproşezi stilul că nu cred că putem să construim un alt Băsescu. Iar cu acest stil şi-a cîştigat credibilitatea pe care o are.

    Deci, dacă era un tip mai civilizat, nu ajungea nicăieri.
    Repet, fără stilul ăsta nu ajungea unde a ajuns. Că el are şi efecte negative uneori, e adevărat. Eu aş rămîne la cealaltă greşeală pe care şi-a reproşat-o, la faptul că a sperat în 2008 că e posibilă majorarea salariilor profesorilor. A fost o eroare  a mai multora şi a partidului Democrat, şi a lui. Am greşit cu toţii. Culmea e că Tăriceanu a avut dreptate. Dar el a avut dreptate nu pentru că era pe poziţii principiale, ci pentru că el cheltuise atît  de mult neprincipial încît ştia că nu mai sînt bani şi pentru asta.
    Revenind, ce-i putem imputa lui Traian Băsescu, în ce mă priveşte, cred că nu a avut o strategie coerentă faţă de massmedia. Aici e principala vulnerabilitate. A reuşit să-şi ostilizeze toate instituţiile media private. Ar fi fost bine ca mediul insituţiilor publice să devină un mediu de dezbatere civilizată. Nu s-a întîmplat aşa. Dar poate este vorba de neîncredere în media în general. Asta e adevărata eroare.
    Dincolo de interese, moguli, există şi o ostilitate pe care o stîrnesc vedetele media în general. E o reacţie firească aproape în mediul liberal-capitalist de care vorbim. În afară de ostilitatea din interes de afaceri, există şi o ostilitate care vine fatalmente.
    Vreau să vă mai spun că a mai fost un om politic important care a făcut aceeaşi greşeală: Ionel Brătianu îi dispreţuia pe ziarişti. Neînţelegerea rolului presei în democraţie e o chestiune gravă pentru un om politic. Într-un sistem democratic presa are un rol fundamental, indiferent cum o privim. Ca politician, dacă nu ai încredere în ideea de presă, asta creează mari probleme.
    Românii nu prea-s buni la introspecţie
    Trecem la capitolul dezamăgiţii de Băsescu. Cei care l-au votat şi au început să se îndoiască de votul lor. Unii reproşează de exemplu cazul Elena Băsescu, un caz clasic de nepotism.
    E firesc să fii dezamăgit după ce te-ai lăsat amăgit. Singura cale ar fi să nu te laşi amăgit. Eu cînd votez aleg, aleg între mai multe variante, nu votez pentru că sînt amăgit. Partea proastă este că oamenii cînd aleg au în minte propriul portret şi, cînd nu-l găsesc pe lista de vot, spun „dom’le nici unul nu mă reprezintă”. Asta este un viciu fundamental de gîndire al alegătorului. Pentru că în democraţie alegătorul nu se poate alege pe el însuşi. Din păcate, dorim idealul. Şi numai noi sîntem ideal pentru noi înşine. Ar însemna să avem 22 de milioane de aleşi.
    E o trăsătură a poporului adică?
    Cred că e o trăsătură a oricărui om. Problema este că la români introspecţia funcţionează mai greu şi oamenii nu prea se înţeleg pe ei înşişi. Aşadar, nu pe bază de amăgire trebuie să funcţioneze alegerea, ci pe bază de analiză.
    Şi acum ajungem la cazul Elena Băsescu. Fără îndoială că şi Traian Băsescu are slăbiciuni. Şi asta a fost o slăbiciune. Şi cred că i-a dăunat, a dăunat şi PDL. Dar eu nu-l judec numai în funcţie de slăbiciuni…
    Eu cred că aici slăbiciunea mare a fost a partidului, nu a lui.
    Mă rog… şi a partidului, şi a lui.
    Nu partidul trebuia să reacţioneze?
    Păi pînă la urmă nu a mai fost pe lista partidului. Ea s-a retras din partid pentru că au fost nişte reacţii negative în interior. Numai că a perseverat şi a fost şi aleasă. O să-mi spuneţi că nu e meritul ei. Dar, că e meritul numelui, că e meritul partidului,  pînă la urmă a fost validată de alegători.
    Dar a fost validată şi de partid.
    Pînă la urmă, revenind la Traian Băsescu, cînd îl voi alege din nou în noiembrie…
    A, deci va candida?
    Eu cred că da, pentru că e un om responsabil. Îl voi vota pentru că mă uit la toţi candidaţii şi îmi spun că e cel mai bun.
    Familia i-a făcut rău? Mă refer şi la Mircea Băsescu…
    Au fost unele lucruri inventate, altele poate reale. Prietenii ni-i alegem, familia ne-o dă Dumnezeu. Nu poţi să-ţi repudiezi familia. Eu sînt conservator liberal şi cred în familie.
    Cîştigă Băsescu alegerile. După aceea ce se va întîmpla? PDL se va putea înţelege cu PNL-ul?
    Al doilea mandat al lui Băsescu va fi mandatul reformelor fundamentale, inclusiv reforma constituţională. Cît priveşte evoluţia PDL, eu sper că vom putea să-i atragem pe liberali alături de noi, în orice formă posibilă.
    La lansarea de la Ford, Băsescu a întins o mînă către Tăriceanu. Cu Antonescu va putea dialoga?
    Se poate dialoga în principiu cu PNL. Pentru ca dialogul să fie posibil în practică, liderii PNL trebuie să lase deoparte animozitatea faţă de Băsescu. Sper că vor lăsa deoparte şi anumite dependenţe. Nu cred că acest comportament antibasescu ţine doar de furiile şi antipatiile lor.

    Şi credeţi că vor putea renunţa la Patriciu?
    Cred că în bună măsură comportamentul liberalilor este determinat şi de umorile lui Patriciu, atitudine de neînţeles la un om de afaceri de anvergura lui. Nu e bine ca un partid să depindă prea mult de un om de afaceri. Asta a fost neînţelegerea mea cu Patriciu. Din păcate, punctul lui de vedere a învins atunci.
    Există şi şansa ca Băsescu să cîştige alegerile şi guvernul să rămînă acelaşi?
    Nu este o şansă. Acesta este un risc. Riscurile există întotdeauna. Depinde de oamenii politici dacă vor reuşi să pună în aplicare şansele sau să pună în operă riscurile.


    Magistraţii şi criza lor. De ce Pivniceru?
    Cum se poate rezolva criza magistraţilor?
    Exista o singură soluţie pentru a realiza reforma în justiţie, numai că această soluţie e dificilă şi cere mult timp. În esenţă, eu cred că justiţia nu poate fi reformată din afară, ci numai din interior. Ca urmare, cît timp nu se creează o masă critică din interiorul corpului de magistraţi care să conducă această reformă, nu se va putea face. De ce? Pentru că mecanismul statului de drept limitează foarte mult posibilităţile puterii executive de a iniţia reforme în interiorul justiţiei. Instrumentul legislativ este singura modalitate de a influenţa puterea justiţiei. Dacă vorbim de soluţia de a face ordine din afara justiţiei, asta din păcate nu se poate. Dacă în interior nu există resursa necesară de face schimbarea, ea nu poate fi făcută.
    Şi există în interior?Acum par solidari într-o cauză nepopulară.
    Lipseşte reacţia pe care magistraţii corecţi şi competenţi ar trebui să o aibă şi nu o au faţă de magistraţii incorecţi şi incompetenţi. Corupţia… n-aş putea să vă spun în ce proporţie există. Incompetenţa există la un nivel destul de mare.
    O să fac o afirmaţie care o să vă surprindă: în mecanismele statului român, în momentul de faţă, sistemul care funcţionează cel mai bine este sistemul justiţiei. Aşa prost cum funcţionează el, este sistemul care merge cel mai bine – are o inerţie de funcţionare care dă rezultate totuşi. Ne văităm că nu sînt mari condamnări în penal, e adevărat, dar justiţia are o sferă extrem de largă de soluţionat. Cele 3 săptămîni de protest au arătat ce-ar însemna să nu funcţioneze justiţia
    Le-a folosit protestul ăsta?
    A fost un bumerang pentru magistraţi. Ei au folosit protestul pentru a pune presiune pe executiv pentru a obţine drepturi salariale, dar cei care au suferit cetăţenii, nu puterea executivă. Şi aşa credibilitatea este scăzută, iar protestul a scăzut şi mai mult credibilitatea justiţiei. Nu a fost cea mai bună soluţie.
    Pe de altă parte, s-a săvîrşit o eroare la nivelul puterii executive şi legislative: legea unică a salarizării, proiectul, conţinea unele nedreptăţi flagrante făcute puterii judecătoreşti. Pe calea negocierii cred că s-a ajuns la o soluţie relevantă.
    Nu credeţi că magistraţii au avut de pierdut şi prin reprezentanţii pe care i-a avut protestul. de exemplu, doamna rujată goth, cum spunea un comentator, doamna Pivniceru… Mă aşteptăm să iasă oameni interesanţi care stau ascunşi de obicei.
    Nu întâmplător spuneam că pînă la urma reforma justiţiei nu poate fi făcută decît din interior, în măsura în care se creează o masă critică de oameni inteligenţi…
    Sînt şi din ăştia?
    Da, dar care să aibă şi curajul să iasă în faţă..
    De ce nu ies?
    Ei bine, spre surprinderea mea neplăcută, de 20 de ani constat că tocmai oamenii competenţi şi cinstiţi au rezerve să devină portdrapelul profesiei. Şi atunci ies în faţă cei pe care i-aţi văzut.
    nişte caricaturi…
    Eu am iniţiat, pe vremea cînd aveam atribuţiile necesare, programe pentru a realiza două obiective: să se creeze purtători de cuvînt ai instanţelor judecătoreşti şi parchetelor pentru că o bună parte din problemele de imagine vin din faptul că nu comunică cu societatea. Al doilea proiect: să se dezvolte în interiorul magistraturii un militantism de bună calitate cu oameni care să susţină interesele profesiei în raport cu puterea executivă, dar în mod civilizat, cu argumente. din păcate, ambele proiecte au eşuat… Ceea ce mă îngrijorează este că CSM nu pare deloc apt să fie un astfel de purtător de cuvînt al justiţiei, nici nu pare apt să înţeleagă o reformă din interiorul puterii judecătoreşti.

    Vă dau un exemplu: linşajul mediatic al judecătoarei lui Becali. cum putea ea fi apărată?
    Într-o situaţie ca aia, comunicatorii trebuia să intervină, la nivelul CSM şi la nivelul fiecărei curţi. Practic, acea judecătoare nu a fost apărată de sistem! Asta creează un sentiment de vulnerabilitate, de teamă şi asta înseamnă că nu îşi vor mai putea face treaba pînă la capăt.
    Daţi-mi cîteva exemple de alternative la Pivniceru!
    Nu cred că e bine să vă dau nume, dar ştiu oameni din justiţie, zeci, care ar putea apăra interesele justiţiei demn şi civilizat. Din păcate, se pare că tocmai acest curaj lipseşte. Într-un fel ar trebui să înţelegeţi şi de ce: judecătorul, prin natura profesiei, nu este un om de discurs, e un om care reflectează, raţionează, scrie. Pentru a avea curajul discursului în cetate, trebuie să ai o anumită structură interioară.

    Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here