Viitorul preşedinte? Un nesimţit

noiembrie 18, 2009 0

Antonescu zice că Hrebenciuc a sabotat întâlnirea. Geoană spune că Băsescu şi Antonescu se tem de el şi inventează pretexte. Băsescu iese şi el cu o declaraţie: despre mogulii care s-au încârdăşit cu TVR .
Am vorbit cu Sever Voinescu şi mi-a zis că patru staffuri (PNL, PDL, Oprescu şi UDMR) căzuseră oarecum de acord pe formula de cinci candidaţi. PDL cerea un singur moderator (Luca Niculescu), de la TVR. Oamenii lui Antonescu acceptau şi trei moderatori (Gabriela Firea – Antena 3 şi Radu Soviani sau Emil Hurezeanu – Realitatea), Kelemen era cam de aceeaşi părere cu liberalii, Oprescu dorea doar TVR-ul. În acest moment cică Hrebenciuc a scos din căciulă formula de şapte, cu Vadim şi Becali. În fine.
Există două perspective. Una a candidaţilor, a eficienţei electorale, a mizei de partid, a interesului politic particular. Din unghiul ăsta, putem pleca urechea la ciorovăiala staffurilor. În formula de cinci Geoană era expus la trei atacuri: de la Oprescu, de la Antonescu şi, foarte grav, de la Băsescu. În formula de şapte, meşterită pe parcurs de Hrebenciuc, Băsescu primea şi el doi adversari gata să-i sară la gâtlej, Vadim şi Becali. Lor li se alăturau Geoană şi, poate, Antonescu. În logica de campanie, cea care cere micşorarea expunerii la risc a candidatului, aceste raţionamente au sens. Fiecare staff vrea să-şi ferească produsul electoral de deteriorări grave. Prin urmare, gâlceava, îmbrâncelile şi ochii daţi peste cap în anticamera întâlnirii, cotcodăceala televizată a echipelor de sfătuitori, sunt toate acceptabile. Inacceptabil e finalul: anularea confruntării.
Cea de-a doua perspectivă e a publicului, a electoratului, a poporului. Pe scurt, a clientului, a celui care plăteşte. Dar să mărim puţin cadrul, ca să avem imaginea corectă asupra a ceea ce se petrece de fapt.
Vă amintiţi replica lui Gheorghe Dinică din Filantropica lui Nae Caranfil? „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomana”. Acesta e contextul larg al politicii: cerşetoria. A cere voturi, a pretinde să fii votat, a ruga oamenii pe care nu-i cunoşti şi de care urmează repede să te doară direct în cur, înseamnă a cerşi. Campania electorală reprezintă un vast program de cerşetorie publică executat la scară naţională, insistent, la intervale regulate, fără cel mai mic risc de a suferi pedeapsa legii. Votul e pomana primită, cadoul nepreţuit care îl transformă pe pomanagiu într-un viitor om bogat. Cel care primeşte votul, primeşte ocazia de a se îmbogăţi pentru câteva generaţii, de fura fără consecinţe penale, de a trăi şi face prostii pe banii statului, de a călători pe degeaba, de a-şi exercita incompetenţa pe un întreg popor fără ca vreun tribunal să-i ceară socoteală pentru dezastru.
Toate acestea sunt acceptabile. Cel care face milostenia le acceptă. Le dai votul CU TOATE ASTEA. Aşa funcţionează democtaţia, singurul regim politic suportabil. Ei bine, pentru ca după toate astea să ne prefacem şi noi, cei care dăm pomana, că suntem mulţumiţi, e de bun simţ ca, o dată la cinci ani – în cazul preşedintelui – pomanagiul să ni se arate la televizor. Odată la cinci ani să joace şi el comedia confruntării, o dată la cinci ani să ne ofere iluzia că dă un examen în faţă noastră, în public. Odată la cinci ani să-şi manifeste în acest fel recunoştinţa pentru ce i-am dat şi pentru tot ce urmează să-i dăm. Să ne ofere acel zâmbet pe care orice cerşetor miluit pe stradă ţi-l oferă.
Aiurea. Viitorului preşedinte Antonescu, viitorului preşedinte Geoană şi viitorului preşedinte Băsescu li se rupe (pe restul nu-i pun la socoteală fiindcă nu vor fi vreodată viitorii preşedinţi ai României). S-au întors cu toţii cu curul la dezbaterea televizată de miercuri seara şi s-au pişat (nu găsesc cuvinte mai tari) pe noi.
În raport cu urgenţa acestei datorii de a ni se înfăţişa la televizor în fotografie de grup, toate pretextele invocate sunt nişte jigniri. Trei neruşinaţi, ingraţi cu anticipaţie şi oameni lipsiţi de caracter şi-au suflat, la cel mai nesimbolic mod, mucii pe popor.
Adaug că de egală nesimţire se face vinovată TVR. Nu văd necesitatea alianţei cu Realitatea şi Antena 3 şi spun asta dintr-o poziţie relativ importantă în Grupul Realitatea Caţavencu. Nu văd necesitatea celor trei moderatori care să reprezinte, proporţional, cele 3 televiziuni. Nu văd necesitatea unui anume număr, mai mare sau mai mic de candidaţi: orice formulă numerică trebuia să-i cuprindă pe primii trei clasaţi, adică pe Băsescu, Antonescu şi Geoană. Televiziunea publică e OBLIGATA, dacă nu prin lege, atunci prin obraz, pentru banii pe care îi primeşte de la populaţie, să mediatizeze aceste întâlniri i să aibă moderatori capabili să pună trei întrebări, fără să apeleze la serviciile altei televiziuni. Face parte din misiunea ei publică.
Dar, cu toate astea, cu toate complicaţiile, alianţele, suspiciunile, cu toate aranjamentele şi precauţiile staffurilor de campanie, cei trei erau DATORI să se prezinte la televizor şi să se înfrunte pe canalul public. Cu unul, doi, trei sau zece moderatori, cu patru sau cu zece adversari, la prânz sau la miezul nopţii, erau obligaţi să meargă. Fiindcă asta e tot, dar absolut tot ceea ce aveau de dat înapoi, în schimbul pomenii pe care o primesc.
Pentru faptul că nu s-au dus îi consider nesimţiţi. Pe toţi trei la un loc, fără deosebire de lungimea părului şi de platforma program. Viitorul preşedinte al României, oricine ar fi el, e un nesimţit. Îl voi vota, fireşte, dar îl voi vota cu dispreţ.

Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.