Votaţi Ştefan AGOPIAN preşedinte!

octombrie 27, 2009 0

Îl ştiu pe Agop de nişte ani buni. Încet, dar sigur şi în mod plăcut pentru amîndoi, o relaţie de colegialitate începută la defunctul supliment Deci, continuată apoi în redacţia Academiei Caţavencu şi mai apoi la o masă din pub-ul Red Lion de pe str. Academiei, cu lungi discuţii, cînd stupide şi prolixe, cînd încîntătoare şi pline de miez, care cel mai adesea se terminau fără concluzii însă se lăsau cu un nou prilej de gîndire, s-a transformat într-o prietenie. Pentru cei care nu i-au citit pînă acum nici o carte, le recomand pentru început Manualul întîmplărilor, o bijuterie stilistică despre lene balcanică, loazir lumesc, meditaţie la umbra nucului, fantasmă mustoasă şi dor de ducă. Pe urmă, dacă vă place, puteţi servi cu mare încredere şi altele.
Dar să revin. Pe 23 noiembrie, a doua zi după primul tur de la prezidenţialele politice, se vor deschide urnele pentru prezidenţialele de la Uniunea Scriitorilor. Eeeee, şi-aici să vezi ambît şi distracţie. Agop, fiind de felul lui un om lipsit de patima iesitului din casa, a antrenului social, a consumului inutil de energie in scopuri publice, s-a hotărît totuşi să candideze. S-a plictisit de Manolescu, nu-l mai vrea, şi crede că el ar fi un preşedinte mai bun şi mai corect.
Într-adevăr, fiind vorba de un scriitor şi un critic literar, la mijloc sînt şi nişte „amoruri” personale nedecontate la timp, în sensul că Manolescu i-a pus lui Agop ştampila de scriitor plin de telent, dar minor, în a sa recentă Istorie a literaturii, chestiune din pricina căreia Agop s-a apucat să ia la mărunţit cu acribia sa infinită cărţoiul în rubrica sa permanentă din Academia Caţavencu şi să-i sublinieze toate erorile (date greşite, citate aiurea, referinţe anapoda, afirmaţii superficiale, lecturi invocate doar), unele de-a dreptul impardonabile pentru o operă cu atîtea pretenţii.
Cel mai mult însă l-a enervat pe Agop faptul că, înainte să se apuce să redacteze capitolul referitor la el, Manolescu l-a sunat, au vorbit cordial, şi l-a rugat să-i aducă sacoşa de cărţi pe care a scris-o pentru a i le reciti în vederea Istoriei literaturii. În final, după tipărirea cărţii, Agop avea însă să realizeze că s-a cărat degeaba pînă la Manolescu tîrîndu-şi prin oraş opera în sacoşă fiindcă acesta din urmă a preferat să ia nişte cronici vechi la cărţile lui şi să le lipească cu scoci, fuşărind fără milă faţă de săracul om bătrîn care-şi luase cărţile-n spinare ca să i le aducă marelui critic cu speranţa deşartă că acesta le va reciti, aşa cum de altfel îi promisese.
În fond, ca să fim sinceri pînă la capăt, Manolescu nici n-avea timp să i le recitească, aşa cum n-a avut timp să recitescă multe din cărţile pe al căror destin a avut dorinta să-şi pună ştampila în Istoria sa. Om cu o mie de slujbe, cu sinecuri şi obligaţii, navetist între Paris şi Bucureşti, împrăştiat între dineuri şi telefone, Manolescu numai de recitit cu meticulozitate şi simţ de răsundere n-avea chef. Îl înţeleg şi pe el, că oameni sîntem!
În fine, ce e absolut sigur din perspectiva asta, e că nu acest aspect l-a îmboldit pe Agop în chip decisiv să iasă din casă, să se suie-n taxi, şi se ducă pînă la sediul Uniunii Scriitorilor ca să se înscrie la alegeri. Şi cînd spun că nu Istoria lui Manolescu e motivul încerc să spun, de fapt, că dacă ar fi fost ăsta, atunci ar fi fost mare îmbulzeală la depunerea candidaturilor la preşedenţia USR fiindcă cel puţin vreo două mii de scriitori români în viaţă ar fi trebuit să dea navălă şi să candideze. Poate chiar mai mulţi, cine ştie?
Pînă la urma urmei, mi-e absolut indiferent cine o să fie ales preşedinte peste scriitori. Nu sînt scriitor, n-am scris încă nici o carte şi chiar dacă aş scrie n-aş da buluc să mă înscriu fiindcă, cel puţin deocamdată, nu mă intersează să primesc cadou un loc de veci. Ce m-a distrat însă în mod special şi m-a făcut să-i fac lobby lui Agop aici, a fost, pe lîngă amiciţie, programul său electoral absolut senzaţional. Atîta timp cît programele electorale ale candidaţilor la preşedenţia României, precum Crin, Geoană sau Băse, sînt nişte ocazii de lectură care te trag la somn greu, nişte plictiseli şi abureli în limba de lemn populisto-macroeconomică, programul lui Agop e un pamflet de excepţie. Pe lîngă elemente punctuale şi deştepte, precum „urgentarea primirii în USR a traducătorilor străini şi organizarea anuală la Neptun a unei întîlniri între scriitorii români şi traducătorii lor”, propunere ce ţine de convingerea adîncă a lui Agop că azi traducătorii buni din română sînt cel puţin la fel de importanţi precum scriitorii, dacă nu mai importanţi, candidatul mai strecoară şi promisuni electorale de genul: „De asemenea, dacă voi fi ales, nu vor mai exista convorbiri telefonice cu Parisul, convorbiri astăzi necesare pentru ca N. Manolescu să poată conduce, din Franţa, Uniunea Scriitorilor din România”. Cei interesaţi pot savura aici, dacă au chef, întregul program electoral al lui Agopian, cît şi şi pe cele ale contracandidaţilor săi. Mult succes Agop! Forţa literaturii fie cu tine!

Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.