Activitate seismică susținută în 2021! 20 de cutremure înregistrate în țara noastră

Activitate seismică susținută în 2021! 20 de cutremure înregistrate în țara noastră

20/02/2021 0

De la începutul anului, în România s-au produs 20 de cutremure. Cele mai multe seisme au fost în luna februarie și au avut magnitudini cuprinse între 2,1 și 3,8 pe scara Richter. De altfel, specialiștii avertizează că activitatea seismică este intensă în toată lumea, iar un nou cutremur poate avea loc în orice moment.

Constantin Ionescu, directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a explicat că nu există o legătură directă între cutremure și fenomenele meteorologice și că nu poate preciza când se va produce următorul val seismic în România

Constantin Ionescu: „Activitatea seismică de la începutul anului este una redusă, cele mai multe cutremure au fost între 0 și 4. Cele mai dese cutremure au fost în Vrancea. Sunt perioade din an când activitatea seismică este mai redusă și perioade din an când activitatea este mai ridicată. (…) S-a produs un cutremur la granița cu Bulgaria, în regiunea Banatului se produc de asemenea multe cutremure. (…) Vrancea este regiunea care produce cele mai multe pagube. Ultimul cutremur mare a fost în 1977, a produs pagube foarte mari atunci. (…) Nu există o legătură între activitatea seismică și fenomenele meteorologice. (…) În ceea ce privește activitatea seismică următoare, nu putem ști când se va produce următorul cutremur. Trebuie să fim pregătiți la nivel national și pe prevenție, dar și pe intervenție.”

Sursa: Vox Publica

Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.