Arina Delcea: Inutil de 3.160 de ori

Arina Delcea: Inutil de 3.160 de ori

martie 1, 2021 0

Ați auzit multe cifre zilele astea. Liste întregi cu cifre. Câți bani merg la Sănătate, la Educație, investiții, câte și mai câte. Cât e deficitul, care sunt estimările cu privire la încasări. Cât pot crește sau nu pensiile, alocațiile, salariile. Încă de la finalul anului trecut vorbim despre proiectul de buget.

Un buget de responsabilitate, spun cei care l-au creat. Ba nu. De austeritate, spune opoziția. Adevărate lupte în declarații publice, în timp ce mulți români, din mai toate categoriile socio-profesionale, își duc propriile lupte cu viața de zi cu zi și cu guvernanții, în stradă. Premierul a anunțat de nu știu câte ori câți bani avem și cum se pot ei distribui fiecărui domeniu.

Opoziția însă își face treaba ei. Atacă, acuză și… pune niște oameni (poate printre ei, și parlamentarii care chiar au semnat) să compună amendamente la legea bugetului de stat. Au cerut de toate social-democrații și cei din Alianța pentru Unirea Românilor. De exemplu, câte 2.000 de lei pentru părinți la nașterea unui copil; 1.000.000 de lei pe lună (nu, n-am greșit numărul de zerouri) pentru sprijinirea așezămintelor religioase din străinătate care aduc un plus românilor de pe acolo; bani mai mulți pentru însoțitorii, asistenții persoanelor cu handicap; bani pentru spitale; programe pentru studenții cu spirit antreprenor; bani pentru drumuri, multe drumuri din comune, de pildă; bani pentru creșterea eficienței energetice a căminului cultural din satul Cârniceni; creșterea ajutorului de deces cu suma de 49 de lei… Evident, și vouchere de vacanță, majorarea pensiilor și a alocațiilor. A acoperit opoziția cam toate domeniile la care v-ați gândit și nu v-ați gândit. S-au adunat în total 3.160 de amendamente, adică propuneri de modificare a legii. Vreo două sute semnate de AUR; restul, de PSD.

Știți ce este în spatele amendamentelor ăstora? Păi în ultima lună PSD-iștii ne-au tot chemat în conferințe de presă să ne arate cu grafice, cifre (cum să nu) ceea ce se numește bugetul alternativ. Ăsta a fost și el făcut de niște specialiști din partid, care, pe baza datelor pe care le aveau, au făcut niște estimări și au propus o anume rânduială în cheltuirea banului public. Apoi, specialiștii ăștia sau alții au așteptat ca legea să ajungă în Parlament și s-au apucat să scrie multe cuvinte. La fiecare articol au trecut propunerea lor de modificare. Au explicat, tot în scris, motivele. Au indicat sursa de finanțare pentru fiecare în parte. Au trimis toate astea Birourilor Permanente, conducerii Parlamentului. S-au făcut tabele. S-au trimis aleșilor neamului. S-a făcut un program de discuții și vot în comisiile avizatoare. S-au chemat miniștrii de resort. Multe ore de muncă pentru ceva ce n-avea sorți de izbândă și toată lumea știa asta de la început. Dovada stă în faptul că dezbaterile din comisii nici măcar n-au fost suculente, măcar așa de ochii jurnaliștilor. În fiecare comisie trebuie să se discute teoretic fiecare amendament. Inițiatorul are șansa să și-l susțină, să-i convingă pe cei care au majoritate că propunerea lui este pertinentă. Ce s-a întâmplat de fapt? Sute de amendamente n-au fost nici măcar citite cu voce tare de cei care le-au gândit. Nu pentru că nu au fost lăsați. N-au considerat ei că e nevoie. Și chiar nu era, de data asta. Amendamentele au fost respinse în bloc. În zilele de dezbatere aleșii au afișat un program draconic, comisii până după miezul nopții. Programul a fost și el făcut cu gândul că cei care au dăruit din viața lor pentru a scrie niște amendamente au de gând să le și susțină. Cum lucrurile nu au stat așa, într-o azi aleșii au plecat acasă pe la 9 seara, în alta, pe la 7.

Cooperativa munca în zadar a funcționat și de data asta. Bine, ai putea să spui că opoziția ar avea totuși ceva de câștigat: capital electoral. Oamenii poate nu se gândesc că au cerut și marea, și sarea, când nu se putea. Nu știu că în Parlament, în comisii, au dormit. Știu doar că au depus amendamente. – S-au asiguat social-democrații că toată lumea aude asta. – Au încercat să schimbe ceva. Însă sunt atât de departe viitoarele alegeri, încât mi-e că uită cetățenii de toată munca asta a bieților politicieni, iar sutele de ore în care s-au adunat broboane de transpirație pe frunți nu se cuantifică de fapt nicăieri.

Nu doar oamenii politici fac performanță la munca în zadar. Ar putea fi brandul nostru de țară. Am văzut alaltăieri niște scări care te urcă nicăieri. S-a întâmplat în Căminul Cultural dintr-o comună din Timiș. Planul era să se facă mansardă, dar au renunțat până la urmă. Muncitorii pare-se că au vrut să ducă totuși proiectul la bun sfârșit, așa că au construit cu multă atenție și migală trepte, balustradă, care se termină în tavan. Știți? Sunt unele blocuri în care s-a luat decizia să se adune gunoiul selectiv. Locatarii și-au luat trei feluri de coșuri, pentru sticle, pentru resturi de mâncare… Selecția, din păcate, n-are viață lungă. Când ajunge în mașina care adună gunoiul, selecția se amestecă armonios. Cât de des ați văzut – parcă mai ales la țară – cum se termină asfaltarea unui drum azi și în 24 de ore își dă seama cineva că e nevoie de canalizare sau că trebuie schimbați stâlpii de înaltă tensiune. Cu răbdare și mult spor, se decopertează, se face noua lucrare și se toarnă iar asfalt. Ultima parte nu e valabilă peste tot. Sau… ați văzut cât de mult iubesc românii bordurile? Dacă ar veni cineva din afară la noi ar crede că avem poate vreo tradiție legată de ele. Sunt locuri în care avem două rânduri de borduri. Sunt alte zone în care noile borduri nu le suportă pe cele vechi sub ele, așa că, ce să faci? Le scoți. Normal. Ah! Și dacă bordurile vi se par inutile, gândiți-vă la parcurile în sate cu câteva sute de locuitori. Au băncuțe, coșuri de gunoi, poate și spațiu de joacă și neapărat gard cu poarta de obicei închisă sau încuiată. Nu deranjează treaba asta pe nimeni, pentru că aparent nimeni nu vrea să stea în parc, dar cineva a muncit să-l facă.

Poate ne place munca în zadar? Câteodată mă întreb cum se simt cei care o fac. De cele mai multe ori nu e vorba de proiecte bine gândite, unde eșecul sau inutilitatea apare ca o surpriză. Deseori cei care se apucă de o treabă știu și ei foarte bine că e degeaba. Cât de activ, responsabil, implicat, empatic te aștepți să fie un cetățean care este obișnuit să fie inutil de 3.160 de ori? Mi-e teamă că sunt oameni care doar numără orele până termină munca în zadar și apoi zilele până la salariu. Și trist e că de obicei chiar nimeni nu câștigă din asta.

Sursa: Vox Publica

Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.