noiembrie 9, 2009

Teorie si mincare: Ce-avem cu gisca si mielul?

Numai umblind prin lume descoperi ca-n Romania, nici mincarea nu e ca lumea la banii pe care-i dai, dar nici nu gasesti lucruri nelumesti. E plina tara de porc cu ceafa lui cu tot. Dar lipseste gisca cu ficatul ei, peste tot de gasit la Budapesta.
Ah, iar mielul, mielul ce mi-e imi place-n disperare e mort din meniurile restaurantelor. Cum dracu el traieste din plin prin lume? Cum se naste mielul cind ai nevoie de el in farfuriile straine si la noi, nu si nu?
Dati-mi un raspuns. Nu inteleg de ce nu putem descoperi gisca, mielul. Unde sint, ce istorie timpa a limbii noastre i-a luat? Oaia, capra

noiembrie 9, 2009

The Beatles… remasterizaţi în ediţie usb

Emi si Apple vor pune în vânzare pe 7 decembrie o ediţie specială a catalogului The Beatles. Usb-ul va avea forma unui mar şi va contine cele 14 albume remasterizate, la o calitate de 320 kbits.
Tot pe usb vor apărea şi coperţile în editiile UK , fotografii rare şi cateva documenare. Ediţia se limiteaza la 30000 de exemplare.

noiembrie 9, 2009

Mircea Toma, nudiştii cu cine votează?

Îl întreb pe colegul meu Mircea Toma care, înţeleg, va face, curînd,  dezvăluiri despre linşajul mediatic la care este supus Traian Băsescu, oare nudiştii cu cine votează, alături de alcoolici, ţigani şi prostituate, sau cu reprezentantul bunului simţ? Şi  b) ce conotaţie are afirmaţia lui Orban referitoare la ţiganii care votează cu Traian Băsescu? E de bine? Seia vreo atitudie din partea ONG-urilor rrome? dacă e vorba de discriminare, Mircea, nu îi chemi pe Pîrvulescu şi Alistar la o conferiţă de presă?

noiembrie 9, 2009

Berlin, după 20 de ani. Capitalismul nu a învins, e tot ce a rămas…

Un sondaj făcut public de BBC arată, la exact 20 de ani de la căderea Zidului, că marea iluzie capitalistă începe să fie privită critic de europeni. 20 de ani de dezamăgiri pentru o mare parte dintre cei eliberaţi.
Doar 11% dintre persoanele intervievate in 27 de tari considera ca economia capitalista functioneaza corect. Pentru 51% dintre respondenti, o reglementare mai dura si reformarea sistemului sunt necesare pentru corectarea esecurilor cu care s-a confruntat capitalismul de-a lungul timpului.
Doar in doua tari – Statele Unite (25%) si Pakistan (21%) – peste 20% dintre raspunsuri

noiembrie 9, 2009

13-14 cu Mircea Toma: LINSAJ LA TRAIAN BASESCU!

Dupa resursele noastre, in campania, monitorizam stirile in prime-time si incercam sa facem o monitorizare pe dezbaterile politice. Cea mai drastica si prima constatare (care e generala si nu priveste un candidat anume!): dezbaterea politica lipseste! Este o paruiala, dar nu exista substanta. E zero!
Doi: DA! ESTE LINSAJ MEDIATIC LA TRAIAN BASESCU!
Formal, vom anunta asta peste citeva zile cind putem iesi cu datele prelucrate, ca nu putem face din mers chestia asta. Da, deci este cum ati spus dumnneavoastra!
Citatul e autentic! Vorbele ii apartin lui Mircea Toma – unul dintre

noiembrie 9, 2009

Zidul Berlinului. Momentele cheie

Berlin 1989 : souvenirs du monde d’hier
LEMONDE.FR | 05.11.09
©

noiembrie 9, 2009

PNL. Ustura?

Tariceanu:
Alegerile anticipate – daca se vor organiza – nu vor aduce nimic nou in ceea ce inseamna pe fond structura politica a viitorului Parlament, insa eu cred ca presedintele viitor – mergand pe ipoteza ca ar fi tot Basescu – el nu trebuie lasat sa forteze dizolvarea Parlamentului, pentru ca Romania nu este o republica fost-sovietica, in care presedintele dispune tot ce vrea el si domneste. Nu, exista in democratiile moderne acest concept de impartire a puterii intre institutiile statului, iar presedintele nu poate sa functioneze intr-o republica parlamentara, precum un monarh

noiembrie 9, 2009

Te iubesc, fă, să vezi omor ce-ți dau!

Ieri, în metrou, un bărbat de vreo 30 de ani (genul muncitor, deja ușor abrutizat de alcool) purta, aproape țipând, următoarea conversație telefonică: „A, da? Mamă ce tupeu ai. Să vezi ce-ți dau. Să vezi bătaie-ți dau. Stai că vezi tu acuma. Cine? Mă-ta. Mă-ta aia jegoasă. Dac-o dezbraci miroase-a hoit. Ce? Ce-ai zis? N-am auzit. Te sună mă-ta? Ce tupeu ai în tine, mereu faci așa, mereu îmi zici că te sună mă-ta. Să vezi ce-ți dau io-n bot”. Și a închis. După care, zâmbind, s-a apucat să dea un SMS. Cu siguranță, femeii cu care vorbise. Pentru că, mai mult ca

noiembrie 9, 2009

România de azi vine din cea de ieri şi de alaltăieri!


De curînd, revista „Cuvîntul” mi-a solicitat un răspuns la o anchetă despre cele mai sensibile probleme ale României de azi, de la funcţionarea instituţiilor la crizele zilei, economică şi politică, la raporturile masse – elite şi diverse alte chestiuni de lidership. Însă, pe de o parte, o publicaţie „on paper” îţi poate oferi, prin firea lucrurilor,  numai un spaţiu limitat de exprimare, pe de alta, a trebuit să răspund în grabă. Prin urmare am decis să dezvolt aici ceea ce n-am reuşit acolo, plecînd de la concisul ghid interogativ al publicaţiei,

noiembrie 9, 2009

OPINIOMETRU O scatoalcă de bun simţ de la CTP pentru Crin Antonescu

În vorbăria sa fadă, Crin Antonescu a reuşit să strecoare şi o idee, însă una care nu-l ajută deloc: va vota cu oricine altcineva decât Traian Băsescu în turul 2, chiar şi cu Vadim. Ajutat de Sică Orban, care cataloghează câteva milioane de români drept alcoolici, prostituate şi ţigani, cndidatul liberal şi-a dinamintat cu spor şansele, şi aşa mici, de a izbând în lupta pentru Cotroceni.
Cristian Tudor Popoescu îi trage o scaltoacă de bun simţ lui Crin Antonescu, cel care ar vota în turul 2 până şi cu Vadim sau Becali, doar să nu iasă Băsescu preşedinte.
Deci,

noiembrie 9, 2009

13-14: o prajiturica de la Mircea Toma

Incepind cu ora 13 voi posta aici o mica „prajiturica” pe care ne-o serveste domnul Mircea Toma, unul dintre cei care, in urma cu mai putin de doua saptamani, au denuntat prefraudarea alegerilor de catre Traian Basescu.
Ramineti aproape!
Sint sigur ca merita!
🙂

noiembrie 9, 2009

Analiza SWOT a lui Liviu Negoiţă comparativ cu Johannis-Croitoru

Într-o analiză SWOT recentă, Klaus Johannis şi Lucian Croitoru obţineau scoruri relativ echilibrate, chiar dacă la capitole diferite. Pe grila de atunci aplicată acum, Liviu Negoiţă ia puncte de la amândoi şi reuşeşte să se aşeze pe acelaşi palier la puncte tari, puncte slabe şi ameninţări. Însă, la oportunităţi, catastrofă: zero da, şase nu.

noiembrie 9, 2009

De ce l-as vota pe Kelemen Hunor

Cu Basescu, nu. Poate in turul doi, daca o fi sa ajung la vot, ceea ce nu-i deloc sigur. Dimpotriva. Cu Geoana, pas. Nu ma inspira cu nimic, deci pentru mine nu-i un lider. Cu Crin m-am cam lamurit. Vezi aici. Cu Oprescu, imi pare rau. Sa faca intai ceva ca primar si apoi mai vedem. Cu Vadim sau Becali, Doamne fereste. Cu Remus Cernea? L-am vazut recent intr-o emisunea electorala pe TVR1. Venise cu lectia invatata si o recita in studio, intr-un limbaj de lemn oengist. Indiferent ce intrebare i se punea el isi spunea poezia. Total inautentic, deci. Ramane Kelemen Hunor si iata cateva motive pentru

noiembrie 9, 2009

Oprescu sugereaza ca Iliescu ar fi "impotent"?

Iata firul cronologic si logic.
Mai intii a fost Ion Iliescu – el e cel care a spus ca Basescu e „presedintele-bascalie”, iar Oprescu-„candidatul bascalie”.
Apoi a venit rindul lui Sorin Oprescu.
La Oradea, la o manifestare electorala, a spus, de fata cu presa, ca nu vreau sa isi cenzureze nimic:
Nu am ce să-mi cenzurez. Eu sunt viu, sunt un candidat care mă adresez oamenilor şi eu în viaţa mea n-am făcut niciodată băşcălie, aşa cum au afirmat unii. Probabil că sunt mai cinic, pentru că sunt chirurg, probabil că uneori reuşesc şi eu, cu multă spendoare, să

noiembrie 9, 2009

Scandal. Credeti ca ar trebui sa imi schimb aceasta declaratie de intentie?

Cind mi-am ezprimat, minimalist, ce vreau sa fac aici, am spus asa:
Vreau scandal!
Am detestat dintotdeauna o anumita nevoie de liniste ceruta insistent inclusiv de catre “o anumita parte a presei”. E foarte simplu de explicat de ce am aceasta reactie: Romania e o tara care s-a scufundat de fiecare data cind a fost prea multa liniste. Sub umbrela aceasta (a linistii impuse si a consensului interesat), chipul democratic al tarii mele a fost de multe ori desfigurat.
De aici, in mod firesc daca imi dati voie, si slabiciunea mea pentru scandal. Pentru un anumit tip de scandal,

noiembrie 9, 2009

Dezvăluirile despre turnători nu s-au încheiat

Recent, academicianul Dan Berindei a fost dat în gît ca turnător. Printre alţii, l-a turnat şi pe fiul său, Mihnea Berindei. La CNSAS mai sînt cîteva dosare sonore. Vom mai avea surprize! Asta e sigur! Şi dacă se dau în gît şi ofiţerii acoperiţi ai Securităţii, ceea ce e mai greu, dar nu imposibil, surprizele vor fi şi mai mari! Fiţi pe fază!

noiembrie 9, 2009

PNL (Crin Antonescu?) – intre Adriana Saftoiu si Ludovic Orban

noiembrie 9, 2009

„Alcoolicii, ţiganii şi prostituatele” care îl votează pe Băsescu

Nu ştiu din ce sondaj de opinie a scos Ludovic Orban că pe Băsescu îl votează alcoolicii, ţiganii şi prostituatele, pentru a-şi susţine declaraţia pe care a făcut-o azi, dar cred că măcar în ceea ce-l priveşte partea cu alcoolicii declaraţia lui sună ambiguu. În rest bănuiesc că Orban a reuşit să-i calce pe nervi pe mulţi dintre cei care l-ar fi votat şi nu prea pe Băsescu şi a dat cu mucii în fasolea liberală. Nici Corneliu Vadim Tudor, care spurcă lejer pe oricine, nu şi-a permis să facă  o asemenea declaraţie despre alegătorii contracandidaţilor lui. Vicepreşedintele

noiembrie 9, 2009

Toată lumea votează Crin cu inima strânsă

Cum au fost mai multe sârbători în acest week-end am avut ocazia să vorbesc cu ceva mai multă lume ca de obicei. Cum după primele zece pahare se epuizează toate subiectele serioase s-a ajuns inevitabil și la politică.
N-o să intru acum în toate detaliile discutate timp de încă 20 de pahare dar vă pot prezenta câteva conculzii:
toată lumea votează Crin
toți zic că nu cred că ajunge în turul 2; când ne-am prins  că toată lumea votează Crin am zis că poate-poate
nimeni nu recunoaște în fața șefilor (da șefu, Băse, nu vă încurc)
nimeni nu suportă atacurile

noiembrie 9, 2009

Vice Presedintele Microsoft, despre piratarea Windows in Romania

Două din trei firme din România utilizează sisteme Windows piratate. Despre utilizarea Windows de catre persoanele fizice, vorbim probabil de 90% sisteme piratate.
Chestie care mi-a adus aminte de gafa lui Basescu care a spus acum doi ani, in fata lui Bill Gates, ca piratarea a fost un lucru bun: „Piracy helped the young generation discover computers. It set off the development of the IT industry in Romania”.
Am discutat (si) despre asta cu Jean-Philippe Courtois, preşedinte al Microsoft International şi Senior Vice President Microsoft, în cadrul singurului interviu exclusiv pe care

1 395 396 397 398 399 666